Povestea nespusă a celui mai respectat arhitect de închisori din Imperiul Austro-Ungar: „Nimeni nu a reuşit să proiecteze mai bine asemenea tip de clădiri“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Wagner Gyula  FOTO: bortonugy.hu/arhiva personală a istoricului Varga Attila
Wagner Gyula  FOTO: bortonugy.hu/arhiva personală a istoricului Varga Attila

De numele lui Wagner Gyula se leagă proiectarea a zeci de palate de justiţie şi închisori de pe întreg Imperiul Austro-Ungar. Faimos arhitect al acelor vremuri, Gyula s-a apucat de proiectat puşcării după ce i-a murit soţia. Una dintre moştenirile arhitecturale lăsate în Transilvania este Palatul de Justiţie din Cluj, ce adăposteşte toate instituţiile ce împart dreptatea, de la Judecătorie până la Curtea de Apel.

„S-a impus în conştiinţa contemporanilor ca fiind un arhitect foarte talentat, însă faima şi-a dobândit-o, întâi de toate, graţie specializării sale: palatele de justiţie şi închisorile“, spune istoricul Varga Attila despre Wagner Gyula, un arhitect din vremurile trecute prea puţin cunoscut în Transilvania, deşi mulţi îşi caută dreptatea într-o clădire proiectată de el, Palatul de Justiţie de pe Calea Dorobanţilor din Cluj.

Edificiul proiectat atrage atenţia prin aspectul impunător şi, explică istoricul, „pare a fi o uriaşă fortăreaţă de formă dreptunghiulară cu ziduri groase şi impenetrabile“.

Wagner Gyula s-a născut într-o familie de arhitecţi la 28 noiembrie 1851, în Pesta, şi a murit pe 15 octombrie 1937, la Viena.

Istoriul Varga Attila de la Academia Română din Cluj explică, într-un interviu pentru „Adevărul“, de ce s-a apucat Wagner Gyula să proiecteze taman închisori şi palate de justiţie, dar şi care era atunci rolul unei puşcăriei.

palatul de justitie din cluj foto dictionarul arhitectilor din transilvania

Două dintre clădirile proiectate de Wagner Gyula FOTO: „Dicţionarul arhitecţilor români din Transilvania în perioada dualismului austro-ungar“, Varga Attila, Gabriela Rus

În acea vreme, Clujul nu avea site de mii de locuitori acum. Există mărturii care să ne spună de ce a fost construit un palat de justiţie taman acolo?

Palatul de Justiţie din Cluj, pe care l-a proiectat Wagner Gyula şi care a fost terminat în anul 1902, a reprezentat, fără dar şi poate, una dintre clădirile vedetă ale Pieţei Trencsin de atunci. Acest loc, plasat în partea de răsărit a oraşului, avea, în acel răstimp, o profundă încărcătură simbolică. Iniţial, aici fusese o zonă periferică şi mlăştinoasă a oraşului ce găzduia doar o cazarmă militară şi târgul de lemne. Ulterior, au început să se contureze edificii diverse cu un rol important în viaţa economică şi culturală a oraşului. În anul 1900, celebra Casă de Arhitectură „Fellner şi Hellmer” a început să construiască noul sediu al Operei care a fost finalizat în anul 1906.

Mai mult, tot aici, s-a pus şi piatra de temelie pentru Loja Masonică „Unio” care a reunit cea mai mare parte din elita oraşului, contribuind decisiv, prin proiectele sale, la modernizarea urbei. Realitatea potrivit căreia Palatul de Justiţie a fost ridicat în acest areal nu este deloc surprinzătoare. Din punct de vedere urbanistic, Piaţa Trencsin oferea atunci spaţiul necesar pentru realizarea unui proiect de mare anvergură precum un Palat de Justiţie. Coagulând elita politică, culturală, economică şi academică sub cupola Lojii „Unio”, găzduind instituţii importante precum Opera, Palatul de Industrie şi Comerţ, Palatul Societăţii Culturale Maghiare, Palatul Societăţii de Credit, Piaţa Trencsin s-a conturat, simbolic vorbind, drept cel mai dinamic centru laic al Clujului.

Doar într-un asemenea loc se putea construi Palatul de Justiţie. Dacă privim edificiul în sine, observăm că el este unul foarte impunător, iar ca şi formă pare a fi o uriaşă fortăreaţă de formă dreptunghiulară cu ziduri groase şi impenetrabile. Cam în aceiaşi manieră a gândit Wagner Gyula toate palatele de justiţie şi închisorile. Valorizând foarte mult ideea de dreptate şi justiţie, el şi le-a proiectat adesea ca fiind un puternic „propugnaculum” (n. r. construcţie adiacentă zidului de protecţie ce are rol de apărare) de care depindea siguranţa şi stabilitatea unei comunităţi.

În consecinţă, doar un edificiu care inspira forţă putea să reprezinte conceptele pe care el le preţuia atât de mult şi la care credea că se raportează viitorul naţiunii sale. 

Care era imaginea lui Wagner Gyula în epocă?

Dacă stau să mă gândesc la sursele de epocă pe care le-am parcurs, nu pot să nu constat faptul că Wagner Gyula a fost, cu siguranţă, un reper al timpului său şi al generaţiei sale. Fără dar şi poate, el s-a impus în conştiinţa contemporanilor ca fiind un arhitect foarte talentat, însă faima şi-a dobândit-o, întâi de toate, graţie specializării sale: palatele de justiţie şi închisorile. În perioada dualismului austro-ungar, nimeni nu a reuşit să proiecteze mai bine ca şi el asemenea gen de clădiri. Fireşte, există o explicaţie foarte consistentă privind motivele care l-au determinat pe Wagner Gyula să îşi concentreze activitatea pe astfel de edificii.

Aş dori să menţionez, în prealabil, aceea că, oricât de straniu ar părea ca un om să îşi focalizeze întreaga cariera de arhitect pe unul sau două tipuri de clădiri şi doar asta să facă pe durata unei vieţi, acum un secol şi mai bine aşa ceva era cât se poate de firesc.

În acel răstimp, un arhitect, după ce îşi termina studiile, începea o perioadă de iniţiere sau de practică în cadrul unui birou de arhitectură ce avea în vedere un anumit gen de construcţii. Spre exemplu, unele case de arhitectură erau căutate de către clienţi pentru proiectarea de vile particulare, altele pentru proiectarea de bănci, gări, şcoli, biserici sau teatre. În timpul lui Wagner Gyula, „Casa Fellner şi Hellmer” era celebră în toată Europa pentru măiestria cu care reuşea să proiecteze clădiri de teatru sau de operă. Un tânăr arhitect, dacă era admis pentru perioada sa de practică în acest birou de arhitectură, putea rămâne să dobândească experienţă, iar activitatea sa ulterioară urma trendul firmei. Sau dacă decidea să plece, el îşi putea deschide propriul birou de arhitectură, având o specializare distinctă. Cam aşa a început şi cariera lui Wagner Gyula.

Familia sa era foarte apropiată de renumitul arhitect Ybl Miklós, unul din cele mai consacrate nume ale arhitecturii maghiare din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Wagner János, tatăl său, a lucrat cu această personalitate, însă tânărul Gyula a decis să-şi urmeze propriul drum. El a înţeles la vremea respectivă că, dacă realizează ceea ce nu prea îndrăzneau să facă mulţi dintre colegii lui de breaslă, atunci se va impune în sfera lui de activitate. Aşa s-a şi întâmplat. „Arhitectul închisorilor“ a făcut carieră în epocă, iar pasiunea lui a reflectat o lume în schimbare ce a remodelat mulţi piloni de susţinere ai societăţii.  

Se ştie de ce a optat o carieră în acelaşi domeniu ca tatăl şi fraţii săi?

Se poate spune că Wagner Gyula provenea dintr-o familie care „avea arhitectura în sânge”. Era născut pe data de 28 noiembrie 1851 la Pesta. Tatăl său, Wagner János, arhitect de formaţie, era, după cum precizam deja, unul din cei mai buni prieteni ai lui Ybl Miklós astfel că influenţa exercitată de către doi a fost una covârşitoare. Din cei 13 copii ai familiei, patru dintre ei au îmbrăţişat cariera de arhitect: Gyula, János, Ferenc şi Ödön.

wagner gyula arhitect foto arhiva personala varga attila

Wagner Gyula cu fratele Ödön  FOTO: bortonugy.hu/arhiva personală a istoricului Varga Attila

Wagner Gyula a urmat arhitectura la Universitatea Tehnică din Budapesta în perioada 1869-1870. Între anii 1872-1873 s-a înscris la Universitatea Tehnică din Viena, participând, peste numai un an, la cursurile predate în cadrul Academiei de Arte Frumoase de către renumitul profesor şi arhitect de origine daneză Theophil Hansen.

După o perioadă în care s-a afirmat la catedra de inginerie şi arhitectură din cadrul renumitei universităţi vieneze (1874-1877), el a decis să revină în Ungaria unde şi-a deschis un birou de arhiectură, începând să proiecteze palate de justiţie şi închisori. Acestea s-au şi construit în diverse părţi ale Transleithaniei. Legenda lui de arhitect al închisorilor era abia la început.

A avut urmaşi care să-i calce pe urme?

Din câte ştiu eu, nu s-a întâmplat aşa..Wagner Gyula s-a căsătorit, prima dată, cu o femeie foarte frumoasă pe nume Kamczuka Mária cu care a avut un singur fiu, Erwin, născut la Budapesta pe data de 20 iulie 1881. Soţia sa a murit în anul 1911, o pierdere pe care Wagner Gyula a resimţit-o foarte greu, marcându-l profund. S-a recăsătorit, ulterior, cu Franz Gabriella cu care s-a şi mutat la Viena, însă fără a mai avea alţi copii. Fiul său Erwin, din prima căsătorie, a rămas în Ungaria şi nu a moştenit, nici pe de parte, talentul tatălui său. Dimpotrivă, el a dus o viaţă modestă, trăind într-unul din cartierele sărace ale Budapestei. În atare condiţii, legenda lui Wagner Gyula s-a încheiat definitiv odată cu moartea sa care a survenit pe data de 15 octombrie 1937. O frumoasă tradiţie de familie nu a putut fi dusă mai departe.

wagner gyula arhitect foto arhiva personala varga attila

Wagner Gyula cu prima sa soţie FOTO: bortonugy.hu/arhiva personală a istoricului Varga Attila

S-a păstrat vreun jurnal de-al său, sau a scris memorii, din care să aflăm cum gândea şi de ce s-a apucat să proiecteze închisori?

Nu s-a păstrat, din păcate, un jurnal al lui Wagner Gyula, dar ştim, din surse complementare, de ce şi-a consacrat el viaţa pentru proiectarea de închisori şi palate de justiţie. Din punctul meu de vedere, renumitul arhitect a fost ghidat în demersurile sale atât de o motivaţie interioară, cât şi de una de context. Motivaţia interioară se raportează la tragedia pe care a trăit-o în viaţa personală odată cu decesul primei soţii pe care a iubit-o foarte mult.

El a trecut greu peste acea pierdere considerată ca fiind o mare nedreptate a vieţii.

Conflictul interior care a urmat şi care l-a marcat mult timp nu a făcut decât să-i întipărească în minte ideea că dreptatea şi ordinea sunt fundamentale pentru bunul mers al vieţii şi al societăţii în marele ei ansamblu. Mai mult, cele două erau percepute ca fiind nevoi fireşti ale omului ce trebuiau satisfăcute în mod obligatoriu pentru ca reţeta fericirii să fie una deplină.

Decizia lăuntrică a lui Wagner Gyula de a contribui, prin munca sa, la consolidarea ordinii şi a dreptăţii în cadrul comunităţii în care trăia a venit, aşadar, pe fondul unei drame lăuntrice ce a lăsat urme adânci. În atare situaţie, „misionarismul său profesional” în favoarea dreptăţii, prin instrumentele justiţiei, a avut un efect terapeutic care i-a dat mult sens vieţii. Pe de altă parte, în perioada în care el a început să proiecteze palate de justiţie şi închisori, monarhia austro-ungară trecea prin transformări interne profunde.

După anul 1867, la nivel central, s-a decis conturarea unui nou aparat de stat civil, dar şi a unei noi ordini juridice. Conferinţa naţională a Judecătorilor, care a fost organizată la Pesta în acel răstimp, a readus în prim plan influenţa unor legi din codul penal de la 1848. Legea IV din anul 1869 a impus separarea sistemului judiciar de cel administrativ, crearea unui sistem centralizat de penitenciare pus sub coordonarea directă a Ministrului de Interne în paralel cu o sporire a autorităţii procurorilor. Aceştia aveau dreptul de a supraveghea modul de aplicare al pedepselor, mai ales în condiţiile în care se hotărâse abolirea pedepselor fizice în favoarea privării de libertate pe termen lung în scopul reeducării pentru o reintegrare cât mai rapidă şi eficientă în cadrul comunităţii.

Sistemul centralizat de penitenciare a presupus, aşadar, un nou mod de a privi ideea de „a supraveghea“ şi „a pedepsi“ ceea ce s-a reflectat şi în maniera în care au fost proiectate noile închisori.

Dacă aruncăm o privire peste planurile de arhitectură ale lui Wagner Gyula, respectiv peste maniera în care el a înţeles să proiecteze o închisoare, se poate vedea o schimbare majoră de mentalitate, dar şi un progres notabil în complicatul proces de modernizare a societăţii. Îndrăznesc să spun că munca reputatului arhitect, dar şi a altora care au urmat în epocă aceiaşi cale, poate fi un veritabil barometru în acest sens.        

Interior din închisoarea din Budapesta, proiectată de Wagner Gyula  FOTO: arhiva personală a istoricului Varga Attila

wagner gyula arhitect foto arhiva personala varga attila

Care era rolul închisorii în vremurile de atunci? Şi prin ce era diferit de zilele noastre?

Trebuie spus că ideea de închisoare a avut o evoluţie interesantă în timp. Până în epoca modernă, ea nu a dispus de o clădire special construită cu scopul încarcerării deţinuţilor. Aceştia erau plasaţi în una sau mai multe încăperi din edificiile puternic fortificate, tocmai pentru ca evadarea în sine să fie imposibil de realizat. În plus, scopul încarcerării era atunci tortura brutală şi suprimarea fizică ca şi pedeapsă pentru anumite fapte.

Închisoarea ca şi spaţiu special construit nu pentru suprimare fizică, ci pentru privare de libertate în scopul reeducării este o invenţie a modernităţii.

În mentalitatea epocii, nu era nevoie de violenţă fizică pentru remodelarea unui comportament care să facă posibilă reintegrarea individului în societate. Închisorile, la fel ca şi şcolile de corecţie deschise pentru cazurile de delicvenţă juvenilă, erau privite ca fiind spaţii ideale în care răufăcătorii mai primeau o şansă în vederea reabilitării.

Evoluţia în sine de la închisoare ca loc al privării de libertate şi al egalizării deţinuţilor spre conceptul de „Închisoare-Vacanţă“ din contemporaneitate, în care se oferă spaţii preferenţiale cu tot confortul şi facilităţile posibile mai ales pentru cei aflaţi pe o anumită treaptă a ierarhiei sociale, evidenţiază, în multe situaţii, o diluare a ideii clasice de închisoare aşa cum era ea cu mult timp în urmă. O componentă de confort în arhitectura închisorii promovată de Wagner Gyula acum un secol şi mai bine era de neconceput. Vremurile erau cu totul altele.

Mai puteţi citi:

Povestea Clujului, în română după 100 de ani. Istoric maghiar: „Trebuie să ne traducem mai des, dintr-o limbă în alta“

„Oare ce istorie mai scriem?“, se întreabă Varga Attila, istoric şi cercetător al Academiei Române din Cluj. Vreme de săptămâni bune a tradus din maghiara veche sute de pagini dintr-o lucrare străină românilor, dar valoroasă pentru cei aproape 1.000 de ani de istorie puşi pe hârtie în baza surselor primare: „Istoria Clujului“ de Jakab Elek, singurul istoric maghiar membru al ASTRA. Traducerea a apărut la mai bine de 100 de ani de la scrierea lui.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite