Primăria Cluj plăteşte pentru un BMW avariat în gropile din asfalt. Avocat: „Avem pe rol încă 30 de astfel de procese”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Municipalitatea va plăti 12.400 de lei despăgubiri şi cheltuieli de judecată după ce a mai pierdut un proces cu firma de Omniasig. Compania s-a îndreptat împotriva Primăriei după ce a plătit reparaţiile pentru roata ruptă în gropile din asfalt a unui BMW. Anul trecut, municipalitatea a achitat 21.000 de lei despăgubiri şi mai sunt pe rol încă 30 de astfel de procese.

Municipalitatea  clujeană va plăti desăgubiri de 9.000 lei pentru reparaţiile efectuate la un autoturism avariat în gropile din asflat şi 3.400 de lei cheltuieli de judecată. Decizia a fost luată, luni, de Consiliul Local şi a avut la bază o Hotărâre Judecătorească definitivă şi irevocabilă. Suma va ajunge în conturile fimei de asigurări Omniasig Vienna Insurance Group SA, care a plătit, în baza unui contract CASCO, daunele şoferului care în urmă cu cinci ani şi-a rupt o roată la BMW într-o groapă din Piaţa Gării. Compania a acţionat Primăria în instanţă motivând că „administratorul drumului nu şi-a îndeplinit obligaţiile legale de semnalizare corespunzătoare a obstacolelor de pe drumurile publice şi nu a luat toate măsurile necesare pentru înlăturarea acestora”. Aceeaşi companie a câştigat şi la finalul anului trecut o despăgubire-record de 21.000 de lei, pentru un incident asemănător, care a implicat un Audi. „Nu e un scop al meu să iau banii Primăriei. Mai avem pe rol încă circa 30 de astfel de procese care în mare măsură sunt câştigate, pentru că situaţia e clară. Litigiile se câştigă pe bază de expertize care arată clar că avarierea autoturismelor s-a produs din cauza stării necorespunzătoare a drumului. Se pierd doar acolo unde lipsesc anumite elemente din dosar, cum ar fi de exemplu fotografia gropii în care a fost avariată maşina”, a explicat pentru „Adevărul”, Marius Harosa, avocatul care reprezintă compania de asigurări. 

De ce nu plătesc firmele de construcţii

Primarul Emil Boc a explicat consilierilor locali că nu sunt mai mult de 10 sentinţe judecătoreşti în defavoarea municipalităţii, situaţii în care avarierea maşinilor s-a produs fie din cauza lucrărilor de modernizare aflate în derulare, fie din cauza gropilor de pe străzi. Întrebat de ce nu se îndreaptă Primăria împotriva firmelor de construcţii care nu au reparat drumurile cum trebuie, Boc a răspus evaziv: ”Probabil, aceste drumuri nu au fost reparate de nimeni”.

Ce au motivat judecătorii

În sentinţa Tribunalului Cluj se arată faptul că în 2009, proprietarul maşinii şi-a rupt roata de la maşina într-o groapă din Piaţa Gării. “A fost avariat autoturismul CJ-99-DRJ din cauza mai multor gropi existente în suprafaţa carosabilă, în timp ce circula în zona Pieţei Gării din Cluj-Napoca, în dreptul magazinului Oncos, costurile reparaţiei fiind de 9.162 lei, fiind achitată de reclamantă (Omniasig Vienna Insurance Group SA) în baza poliţiei Casco încheiate cu proprietarul autovehiculului”, se arată în sentinţa Tribunalului Cluj. Primăria Cluj-Napoca a pierdut procesul intentat de compania de asigurări astfel că acum trebuie să plătească cei peste 9.000 lei pentru repararea maşinii plus 3.400 lei cheltuielile de judecată. 

Citeşte şi

Cum să-ţi repari maşina stricată în gropile din asfalt cu banii Primăriei

Accident de Anul Nou la Bonţida: un pieton a fost omorât pe trecerea de pietoni

VIDEO Nuntă cu final tragic la Cluj: naşa a murit şi mireasa e în stare gravă, după ce maşina în care se aflau a lovit un cal

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite