Primarul comunei clujene Beliş, trimis în judecată. Ar fi dat mită unui ziarist pentru a nu mai publica articole critice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul comunei Beliş, Viorel Matiş, ar fi înmânat, în perioada noiembrie 2017 – martie 2018, suma de 1.000 de lei şi 200 de euro unui ziarist, pentru ca acesta să nu publice articole defăimătoare la adresa sa. Primarul social-democrat a fost prins în flagrant în timp ce înmâna sumele de bani.

Primarul comunei clujene Beliş, Viorel Matiş, a fost trimis în judecată, zilele trecute, pentru dare de mită, cercetările fiind efectuate de ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Cluj. Primarul va fi judecat în stare de libertate, se precizează într-un comunicat de presă al instituţiei. 

Mită pentru un jurnalist

„Din cercetări a rezultat faptul că acesta a înmânat, în perioada noiembrie 2017 – martie 2018, suma de 1000 de lei şi 200 de euro unui ziarist, pentru ca acesta să nu publice articole defăimătoare la adresa sa”, se arată în comunicatul de presă.  

În baza ordonanţelor de delegare emise de către procurorul de caz, lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Cluj au efectuat mai multe acte procedurale în vederea administrării probatoriului în cauză, comunică Direcţia Generală Anticorupţie.  

Prins în flagrant

Cazul a ajuns în atenţia presei în luna martie a acestui an, când primarul a fost prins în flagrant oferindu-i ziaristului bani. Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj precizau atunci: „La data de 03.03.2018, procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, cu sprijinul tehnic al ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul D.G.A. – S.J.A. Cluj, l-au prins în flagrant pe Matiş Viorel, primar al comunei Beliş, judeţul Cluj, în timp ce acesta oferea suma de 200 euro, numitului D.I.V., ziarist,  pentru a nu mai publica articole critice la adresa sa.

În fapt, urmare a apariţiei în mass-media a unor materiale defăimătoare la adresa sa, inculpatul Matiş Viorel l-a contactat pe autorul lor şi i-a propus încheierea unor contracte de publicitate, remunerate, cu Primăria Comunei Beliş pentru a renunţa la publicarea pe viitor a acestora.

Ulterior, inculpatul i-a oferit martorului (denunţător) D. I. V. suma de 1.000 de lei lunar de la Primăria comunei Beliş, prin încheierea unui contract de publicitate, sau suma de 500 lei lunar din banii proprii, fără încheierea unor acte, pentru a nu mai publica pe viitor articole critice la adresa sa.

Inculpatul i-a înmânat efectiv martorului, în două tranşe, sumele de 1000 lei, respectiv 200 euro.”

Procurorul de caz a dispus, atunci, măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpatul Matiş Viorel, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de dare de mită, prev. de art. 290 Cod penal, rap. la art.308 alin.1 din Cod penal şi delapidare, prev. de art.295 Cod penal cu aplic. art.38 alin.1 Cod penal, pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 3 martie 2018, ora 18:30.

Citeşte şi

Fostul şef al Direcţiei Silvice Cluj, condamnat că a luat mită din tăierea ilegală a pădurilor, a fost reangajat şi coordonează activitatea de reîmpădurire

Piramida şpăgii la Direcţia Silvică Cluj. De la ultimul pădurar până la şefii de ocoale silvice, toţi plăteau 20.000 de euro pe an pentru protecţie

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite