Primul aeroport din ţară în care nu mai trebuie arătate la control băuturile şi aparatura din bagaje. Un aparat unic în România „vede” tot ce e în valize VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Formalităţile vor dura mai puţin, iar pasagerii vor economisi timp după achiziţia nouluio scaner
Formalităţile vor dura mai puţin, iar pasagerii vor economisi timp după achiziţia nouluio scaner

Orice obiect situat în bagajele călătorilor poate este scanat şi analizat în trei dimensiuni, iar vestea bună pentru pasageri este că nu vor mai fi nevoiţi să-şi scoată lichidele sau laptopul din bagajele de mână.

Aeroportul Internaţional din Cluj, al doilea ca trafic, mărime şi importanţă din România, este primul din ţară care dispune de echipamente de Standard 3 de tip CTX, respectiv Standard C3, conform cerinţelor Uniunii Europene. 

Aparatura în valoare de circa patru milioane de euro a fost prezentată vineri,14 mai, de către directorul Aeroportului din Cluj, David Ciceo, împreună cu fostul premier Ludovic Orban şi ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode.

„Toate aceste proiecte sunt funcţionale. Au fost achiziţionate de către Aeroport şi sunt operate de către SRI, Brigada Antitero. Sunt cele mai performante la nivel mondial. De asemenea, în scurt timp, la controlul bagajelor de mână nu va mai fi nevoie ca pasagerii să scoată laptopul sau lichidele. În acest moment, actualizăm procedurile. 

Aceste aparate sunt ca un computer tomograf. Orice obiect poate fi scos, individualizat şi analizat în trei dimensiuni”, a declarat directorul Aeroportului Internaţional Cluj, David Ciceo. 

Noile echipamente de securitate achiziţionate în cadrul a două proiecte finanţate din fonduri europene. 

   

Vă mai recomandăm şi:

O franţuzoaică de 37 de ani, mamă a trei copii, s-a îndrăgostit nebuneşte de un puşti român de 14 ani. Cum s-a încheiat povestea de amor

O dansatoare română şi-a convins iubitul spaniol să-i dea un milion de euro, dar totul s-a terminat prost. „Decizie istorică în justiţie”

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite