Nimic nou sub soare nici după un secol

Un liber cugetător al secolului al XX-lea, medicul ieşean Constantin Thiron (1853-1924, foto mai jos, credit foto: delcampe.net), vorbea în termeni foarte duri despre religia ca disciplină şcolară în revista „Raţiunea“.

Acesta considera donaţiile pe care le făceau credincioşii bisericilor „o calamitate, o adevărată epidemie“ şi regreta că românii nu se mobilizau la fel şi când era vorba de şcoală.

„Oameni buni! Avem nevoie de şcoli, de lumină, de cultură, nu de popi, de întuneric şi de ignoranţă, de exploatarea prostii omeneşti de către om. Dacă încercaţi vreodată sentimentul larg al expansiunii omeneşti, daţi atunci pentru şcoli, căci şcoala va fi evanghelia viitorului!“, scria Thiron într-un articol din „Raţiunea“, publicat în aprilie-mai 1912 şi intitulat „Donaţii către Biserică“, care poate fi văzut în imaginea de mai jos (credit foto: Marius Rotar).

Aceeaşi publicaţie compara, tot în 1912, câţi bani dădea statul bisericilor şi şcolilor.

Situaţia era descrisă destul de duri (se vede şi în imaginea de mai jos, la început, credit foto: Marius Rotar):

„Conform „Raţiunii”, pe anul financiar 1911-1912, bugetul în România fusese de 9.195.744 lei pentru Casa Bisericilor şi doar 5.180.705 lei pentru „Casa Şcoalelor”. În consecinţă se aprecia faptul că: «Statul întreţinea 780 de paraziţi călugări în 38 de mănăstiri şi schituri şi 1.752 de călugări în 30 de case de prostituţie care se numesc mănăstiri de maici. Ce folos trage societatea de pe urma acestor trântori ? Desigur că nimeni nu poate răspunde»“.

Ideile radicale ale lui Thiron mergeau atât de departe încât a cerut, în 1909 şi 1911, desfiinţarea seminarilor teologice, a facultăţilor de teologie şi a şcolilor de cantor. Propunea înlocuirea religiei în şcoală cu ore de morală pozitivă şi sugera ca Facultăţile de Teologie şi seminarile teologice să fie transformate în „licee, gimnazii sau şcoli de comerţ, agricultură, industrie şi meserii“.
Constantin Thiron credea că dacă ideile sale ar fi puse în practică ar fi dus la „supremaţia învăţătorului şi institutorului laic asupra preotului care este o rămăşită medievală, anacronică, biblică, anti-ştiinţifică şi un exploatator al pungii credincioşilor”.

Ce ziceau învăţătorii pe vremuri

În aceeaşi revistă, un învăţător, pe nume N.E. Raţiu, critica, într-o rubrică numită „Cultura Românească”, conţinutul manualelor de religie. Potrivit acestuia, în manuale apăreau pilde privind vindecările miraculoase cu ajutorul preoţilor care îi puteau face pe elevi să desconsidere ştiinţa şi medicina.

Articol din revista „Raţiunea“, împotriva învăţământului religios în şcolile publice, semnat de învăţătorul N.E. Raţiu FOTO: Marius Rotar

Un institutor ieşean, Constantin V. Buţureanu, pleda în 1910, pentru o şcoală fără religie. În cartea „Curente pedagogice“ (apărută la Iaşi, 1910, la Editura H. Goldner, 151 de pagini), Buţureanu a preluat ideile lui Ferdinand Buisson, laureat al Premiului Nobel pentru Pace (1927) şi considera copilul drept „persoana pe care nimeni nu are dreptul de a o trata ca pe un lucru al său”. În plus, institutorul mai credea că „statul care asigură libertatea persoanelor, mai cu seamă a acelora care nu se pot apăra singure, are datoria de a apăra persoana în formaţiune contra oricărui abuz de autoritate din partea persoanelor adulte care se însărcinează cu ea”.

Coperta revistei „Raţiunea“, un bilunar ce a apărut între 1911-1914, la Bucuresti FOTO: Marius Rotar

Primii politicieni care au susţinut ideea laicizării învăţământului au fost socialiştii români grupaţi în Partidul Social Democrat al Muncitorilor din România, partid apărut la 1893 şi reformat la 1910 în Partidul Social Democrat.

Mai puteţi citi:

VIDEO Şefii BOR şi Sfântul Facebook. Biserica a cooptat vedete într-o campanie - viral, prin care să-i convingă pe părinţi să-şi înscrie copiii la orele de religie

VIDEO ÎPS Teodosie: „Cine ar renunţa, dintre părinţi, la ora de Religie ar mutila propriul copil”