Proiectul „România educată“, criticat dur de un expert clujean de prestigiu: „Trist, foarte trist, mai ales pentru ţară!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Klaus Iohannis la lansarea proiectului „România Educată” FOTO George Călin/Inquam Photos
Preşedintele Klaus Iohannis la lansarea proiectului „România Educată” FOTO George Călin/Inquam Photos

Prorectorul pentru cercetare al Universităţii "Babeş-Bolyai“ din Cluj , Daniel David, crede că, aplicat în ţări cu structură de învăţământ modernă, proiectul "România Educată" ar omorî rapid competitivitatea şi performanţa academică, iar universităţi precum Harvard sau Oxford ar trebui să lupte pentru supravieţuire.

„Ideea preşedintelui României de a avea proiectul România Educată şi de a-l pune în centrul unui proiect de ţară este foarte bună. Din păcate, cei care s-au ocupat de coordonarea proiectului şi de implementarea ideii nu au generat o formă care să se ridice la nivel aşteptărilor”, susţine profesorul Daniel David, prorectorul Universităţii Babeş-Bolyai responsabil pentru cercetare, competitivitate-excelenţă şi publicaţii ştiinţifice. 

Printre argumentele sale se numără: 

„Orice proiect de ţară, în general, şi orice proiect educaţional trebuie să aibă în centru învăţământul superior.”

„România are urgent nevoie de 2-3 universităţi de tip world-class, care să fie bine integrate în aria academică europeană.”

„Un proiect de modernizare a învăţământului superior/cercetării trebuie făcut de oameni care au ei mentalitatea, experienţa şi performanţa academică corespunzătoare instituţiilor ariei academice europene/internaţionale”.

„Din păcate, în România, zonele de putere academică sunt acoperite încă de persoane care nu au profilul academic cerut de un mediu academic modern”.

„CEI CARE S-AU OCUPAT DE COORDONAREA PROIECTULUI NU AU GENERAT O FORMĂ CARE SĂ SE RIDICE LA NIVEL AŞTEPTĂRILOR”

Adevărul: Vă rugăm să faceţi o analiză a proiectului „România Educată” în ceea ce priveşte educaţia superioară/cercetarea?

Daniel David:

Ideea preşedintelui României de a avea proiectul România Educată şi de a-l pune în centrul unui proiect de ţară este foarte bună. Din păcate, cei care s-au ocupat de coordonarea proiectului şi de implementarea ideii nu au generat o formă care să se ridice la nivel aşteptărilor. Iată de ce spun asta:

1. Orice proiect de ţară, în general, şi orice proiect educaţional trebuie să aibă în centru învăţământul superior. Ştiu că fiecare are tendinţa să-şi proiecteze propriul domeniu ca prioritate naţională (ex. De ce să nu fie economia în centrul unui proiect de ţară? Dar sănătatea? Dar transporturile? etc.). Aici este vorba de logică şi raţionalitate. Învăţământul superior este cel care pregăteşte specialiştii pentru domeniile sociale majore (economie/sănătate/transporturi etc.); dacă aceştia sunt prost pregătiţi, atunci aceste domenii vor suferi indiferent ce reforme sau politici publice deştepte se implementează în aceste domenii. Tot învăţământul superior este cel care formează învăţătorii/profesorii; dacă aceştia sunt prost pregătiţi, copiii vor fi prost pregătiţi, astfel încât nu ne punem aştepta la bine nici în viitor, de la generaţiile care vor veni. Spre exemplu, degeaba ne propunem o carieră didactică preuniversitară bazată pe valoare/performanţă – aşa cum angajează proiectul România Educată - dacă cadrele didactice sunt formate de universităţi care nu au nicio treabă cu excelenţa. Proiectul România Educată nu are această înţelegere a lucrurilor.

2. Învăţământul superior are o arhitectură internă, europeană, determinată de ciclurile Bologna, cu filosofii şi practici diferite. Orice proiect trebuie să se facă prin raportare diferenţiată la aceste cicluri. În acest sens, relaţia cu piaţa muncii, rolul învăţământului centrat pe student, rolul cercetării etc. trebuie tratate diferit, în funcţie de ciclul de studii. Proiectul România Educată nu are această înţelegere a lucrurilor.

3. România are urgent nevoie de 2-3 universităţi de tip world-class, care să fie bine integrate în aria academică europeană. Aceasta este o prioritate naţională şi o chestiune de siguranţă naţională! Acestea vor asigura competitivitate României în lumea globalizată, altfel devenim importatori de cunoaştere şi inovaţie, cu consecinţele de rigoare. O universitate world-class are trei misiuni principale: (1) transmiterea de cunoaştere (prin predare/învăţare); (2) generarea de cunoaştere (prin cercetare) şi (3) utilizarea cunoaşterii (prin relaţia cu societatea/mediul socio-economic). Universităţile world-class sunt organizate astfel încât cercetarea le fundamentează pe celelalte două. În acest fel, predarea şi învăţarea nu se fac ca în „şcoli mai avansate”, ci studenţii dobândesc simultan cunoştinţe şi abilităţi de a genera cunoştinţe, ceea ce le oferă o şansă mai mare atât pentru piaţa muncii din prezent, cât şi pentru viitor. Serviciile către comunitate nu se fac în logica obişnuită, ci inovativ, antreprenorial şi la un nivel crescut de calitate. Pe lângă aceste 2-3 universităţi world-class putem forma apoi tot felul de alte universităţi (antreprenoriale/civice/sociale etc.), care se definesc prin unul sau unele dintre atributele universităţii world-class, în funcţie de nevoi locale/regionale. Dar a nu avea 2-3 universităţi de tip world-class, înseamnă condamnarea ţării la sărăcie şi înapoiere! Proiectul România Educată propune o viziune în care acestea nu au loc în ţară, fugind ca dracul de tămăie de a vorbi despre excelenţă/meritocraţie în învăţământul superior, deşi acestea sunt valorile fundamentale în aria academică europeană şi ale universităţilor world-class. Proiectul România Educată nu are această înţelegere a lucrurilor.

Imagine indisponibilă

Daniel David, prorectorul UBB pentru cercetare şi autorul „Psihologiei poporului român”.

 

„NU SE POATE CA PROIECTUL ROMÂNIA EDUCATĂ SĂ NU ANALIZEZE/MENŢIONEZE MODUL ÎN CARE ESTE VĂZUT PROIECTUL LASERULUI DE LA MĂGURELE”

4. Proiectul România Educată nu are o înţelegere adecvată a rolului cercetării în universităţi şi în societate.


a. Nu se înţelege relaţia dintre cercetarea fundamentală şi cercetarea aplicativă (dezvoltare-inovare). Fără prima, cea de a doua este adesea incrementală, nu inovativă şi competitivă. Spre exemplu, nu se poate ca proiectul România Educată să nu analizeze/menţioneze modul în care este văzut „Proiectul Laserului de la Măgurele” în dezvoltarea ţării.

b. Nu se înţelege rolul cercetării în universităţi. Aşa cum spuneam într-un articol anterior, universităţile au fost tratate în perioada comunistă ca „şcoli mai avansate”, cu focalizarea pe predare la nivel de licenţă, pentru a produce resursa umană necesară ţării. Cercetarea trebuia făcută în institute de cercetare, deoarece acolo comuniştii puteau controla mai bine cunoaşterea generată astfel. În perioada postcomunistă universităţile şi-au adăugat ciclurile de master şi doctorat, dar au rămas ca mentalitate tot „şcoli mai avansate”. Proiectul România Educată le stimulează tot ca „şcoli mai avansate”, dar cu pretenţii europene, fără a le încuraja însă să devină universităţi adevărate. Asta în condiţiile în care: (1) cercetarea, care defineşte o universitate modernă, este redusă la cea educaţională, asociată ciclurilor de studiu, şi (2) referinţa majoră în promovarea academică devine „competenţa pedagogică”, nu „competenţa ştiinţifică”. Într-o astfel de logică, învăţământul centrat pe student rămâne nevalorificat la potenţialul său, în detrimentul studenţilor. Asta pentru că studenţii nu sunt ajutaţi să-şi dezvolte suficient de bine capacitatea de a genera independent cunoaştere, lucru care i-ar poziţiona favorabil pe piaţa muncii şi a viitorului, nu doar asimilarea cunoştinţele prezentului care îi pot conecta doar temporar cu piaţa muncii.

COLEGII DE 2 ANI ÎN ROMÂNIA

Care este părerea dvs. despre introducerea programelor de 2 ani non-universitare, în cadrul unor colegii? 

Este un lucru foarte bun, doar dacă vine cu restructurarea universităţilor în locale/regionale/naţionale. Unele universităţi mai mici şi mai puţin performante pe cercetare ar trebui să devină colegii (şi astfel ar fi mai performante şi mai apreciate prin raportare la noua misiune asumată). Altfel, dacă pe lângă cele aproximativ 101 de universităţi româneşti, mai aducem şi colegii, amplificăm haosul existent. Aţi văzut că dacă nu avem universităţi world-class, în loc să încercăm să avem, inventăm tot felul de alte variante. Suntem atât de creativi în a ocoli realitatea şi atât de buni în a genera iluzii şi a credem apoi în ele (suntem în stare să argumentăm că locul 3 este mai bun ca locul 1, locul 1 fiind chiar rău, numai pentru că noi suntem pe locul 3, nu pe locul 1). Aştept să văd propuneri pentru universităţi Mickey Mouse, iar eu aş vrea să avem, pe lângă heart universities (asta ne-au sugerat nişte experţi străini care ne convingeau să renunţăm în România la world-class) şi fun universities, unde să ne distrăm cu toţii! Atitudinea corectă este să inventăm tot felul de alte variante ale universităţilor utile societăţii (nu doar nouă, universitarilor!), dar în paralel să ne batem şi pentru a dezvolta şi universităţi world-class.

Imagine indisponibilă

Admiterea la facultate se va schimba.

PRIN TESTĂRI SUPLIMENTARE DIN MATERII DE SPECIALITATE READUCEM LA VIAŢĂ VECHEA INDUSTRIE A MEDITAŢIILOR

Care este părerea dvs. despre prevederile privind admiterea la facultate (bacalaureat, posibilitatea unor testări suplimentare)?

România nu trăieşte izolată într-o bulă. Hai să vedem cu fac alţii. Da, propunerea este congruentă cu bunele practice internaţionale, dar este neterminată. Acesta este bună dacă şi numai dacă testările suplimentare nu se referă la materii de specialitate (altfel de ce mai luăm în calcul bacalaureatul?). Prin testări suplimentare din materii de specialitate readucem la viaţă vechea industrie a meditaţiilor. Eu la UBB spre exemplu, aş dori un sistem cât mai apropiat de cele de la Universitatea Harvad şi Universitatea Oxford. Nu vreau să fiu ca cei care au o părere (ex. Universitatea Harvard este un model academic pentru noi), dar nu sunt de acord cu ea (ex. Lasă Universitatea Harvard, că noi ştim mai bine şi dăm admitere ca la noi).

Care este părerea dvs. despre introducerea unui sistem de monitorizare a inserţiei pe piaţa muncii şi posibilitatea de a fi penalizate universităţile care au rate reduse de inserţie pe piaţa muncii?

Mi se pare o idee foarte bună, dar iar neterminată. Legătura cu piaţa muncii este fundamentală. Aceasta însă trebuie înţeleasă adecvat, în spirit european, nu ca în proiectul România Educată:


(1) Legătura este strânsă la nivel de licenţă în domenii vocaţionale/tehnice/profesionale. În celelalte domenii licenţa are rol de culturalizare/introducere în domeniu, specializarea pentru piaţa muncii făcându-se la nivel de master.


(2) Legătura este mai flexibilă la nivel de master/doctorat, unde absolvenţii trebuie să schimbe piaţa muncii.


(3) Studenţii trebuie ajutaţi să-şi dezvolte suficient de bine capacitatea de a genera independent cunoaştere, lucru care îi poziţionează favorabil pe piaţa muncii şi a viitorului, nu doar să asimileze cunoştinţele prezentului care îi pot conecta doar temporar cu piaţa muncii.
 

(4) Companiile trebuie să investească direct în a-l ajuta pe absolvent să-şi adapteze cunoştinţele din universitate în nevoi pentru fişa de post a companiei, independent (ex. internship) şi prin colaborare cu universităţile (ex/ învăţământ dual).

 

REABILITAREA ŞCOLII DOCTORALE,  O CONFUZIE

Ce aduce nou proiectul pe partea de recredibilizare a şcolii doctorale? Cum comentaţi?

Confuzie! În condiţiile în care cercetarea fundamentală şi excelenţa-competitivitatea nu sunt elemente fundamentale ale proiectului România Educată, nu există o viziune modernă asupra şcolilor doctorale. Există o listare a unor intenţii bune, nearticulate într-o viziune comprehensivă.

Se vorbeşte despre o diversificare a misiunii universităţilor pentru o mai buna evaluare a performantei. Cum comentaţi?

Un slogan bun, dar, aşa cum am spus la punctul 5, în condiţiile în care cercetarea fundamentală şi excelenţa-competitivitatea nu sunt elemente fundamentale ale proiectului, România Educată poate pune pe acelaşi nivel o universitate heart sau fun, cu una world-class. 

    Încă mai cred că ideea bună a preşedintelui merită urmată şi mai are o şansă.  

Avem acest proiect lansat public zilele trecute, care credeţi că va fi soarta lui şi ce credeţi ca trebuie făcut în continuare?

Dacă preşedintele Iohannis va câştiga un al doilea mandat, proiectul va fi împins în faţă, dar va merge greu, deoarece se va opune opoziţia politică şi nu va avea suportul zonei progresiste din mediul academic. Asta pentru că coordonatorii au gândit în logica colectivistă păguboasă: să-i implicăm pe toţi, ca să nu fie opoziţie. 

A rezultat însă ceva care nu va fi susţinut de zona academică progresistă, iar cei anti-preşedinte, ai căror voce se aude, pe alocuri, tare în proiect, nu aveau de gând să-l susţină şi nu-l vor susţine (decât punctual, atunci când unele lucruri le pot servi interesele). Dacă preşedintele Iohannis nu va mai avea un al doilea mandat, proiectul nu va rămâne nici măcar amintire. 

În orice caz, pentru mulţi dintre cei care dorim modernizarea mediului academic românesc şi a României, acest demers a fost în final, şi spun asta cu tristeţe, un exemplu de cum nu se face!  

Cred că secţiunea învăţământ superior/cercetare din proiectul România Educată ar trebui completată rapid (prin nişte anexe – supplementary materials), cu cele 4-5 modele din mediul academic european, identificate top down, şi pusă apoi în discuţie, pentru a vedea ce alegem şi/sau cum adaptăm modelele în ţară, fără a le modifica esenţa. 

  Încă mai cred că ideea bună a preşedintelui merită urmată şi mai are o şansă.  

Care sunt cauzele care au dus la această formă a proiectului pe dimensiunile învăţământ superior/cercetare?

Evident, proiectul suferă din cauza celor care l-au coordonat/generat:
 

1. Un proiect de modernizare a învăţământului superior/cercetării trebuie făcut de oameni care au ei mentalitatea, experienţa şi performanţa academică corespunzătoare instituţiilor ariei academice europene/internaţionale. Dus în ţări moderne (ex. SUA/UK), un astfel de proiect ar omoarî rapid competitivitatea şi performanţa academică (universităţile Harvard/Oxford s-ar lupta pentru a supravieţui).

2. România este încă o ţară cu un profil psihocultural care nu încurajează şi apreciază diferenţierea. Atunci când totuşi se face/trebuie făcută, diferenţierea este dată de sus în jos, puterea, nu criteriile meritocratice obiective, stabilind ierarhii. Criteriile sunt acceptate doar dacă ceea ce rezultă confirmă ceea ce a stabilit puterea. Dacă nu, criteriile sunt modificate, până când iese ceea ce deja este. Din păcate, în România, zonele de putere academică sunt acoperite încă de persoane care nu au profilul academic cerut de un mediu academic modern. Unii din aceştia au deveni consultanţi importanţi în demersul România Educată, astfel încât ne-am trezit că elemente periferice/secundare în mediul academic european/internaţional, devin centrale în proiectul România Educată, pentru a-şi justifica academic poziţiile de putere pe care le ocupă. De aici obsesiile pentru doctorate comandate economic/aplicative (acestea există şi în societăţile mai dezvoltate, dar sunt secundare celor ştiinţifice şi nu devin de referinţă la nivel doctoral), relaţia subordonată cu piaţa muncii (definită în mentalitatea comunistă/a planificării, nu în logica europeană a influenţei bidirecţionale), cercetarea aplicativă imediată  (în dauna, nu împreună cu cercetarea fundamentală) etc. Din păcate, nu este vorba nici măcar despre aprecierea sinceră a acestor lucruri, fie acestea şi secundare – care au rolul lor important, chiar dacă nu definitoriu în mediul academic modern -, deoarece nu le înţeleg bine; este vorba, simplu şi direct spus, despre prezervarea şi legitimizarea poziţiilor de putere socială. Când nu ai publicaţii de top/granturi internaţionale care să susţină aplicaţii inovative şi patente competitive care să atragă agenţii economici, ridici la rang de valoare propriile realizări, deşi acestea sunt marginale în domeniu. Trist, foarte trist, mai ales pentru ţară!

Cine este Daniel David 

Potrivit Thomson ISI/Web of Science, Daniel David (43 de ani) este psihologul român cu cel mai mare impact în literatura de specialitate naţională şi internaţională, prin numărul de citări în comunitatea ştiinţifică. Din 2007 este şeful Catedrei de Psihologie Clinică şi Psihoterapie din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai“ Cluj-Napoca. În ianuarie 2013, a fost numit director responsabil cu cercetarea la faimosul Institut american „Albert Ellis“ din New York. Universitarul este autor al volumului „Profilul psihologic al poporului român“. David este şi prorectorul pentru cercetare, excelenţă şi competitivitate  al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

Citeşte şi 

Ce înseamnă să fii patriot? Daniel David: „Nu vrem să ne întoarcem să purtăm iţari şi să locuim în bordeie“


INTERVIU Psihologul Daniel David: „Ne conduc foştii tineri comunişti bine îndoctrinaţi la Revoluţie“. Două trăsături care ne opresc să avem „o ţară ca afară“

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite