Propunerea organizatorilor UNTOLD şi Neversea: festivaluri cu testare COVID zilnică. „Sunt foarte optimist“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Facebook
Foto Facebook

Organizatorii festivalurilor UNTOLD şi Neversea sunt dispuşi să asigure testarea zilnică a participanţilor înainte de intrarea în arenă. Cele două festivaluri ar putea avea loc în această vară, dacă autorităţile ar accepta propunerea.

Anunţul a fost făcut duminică, la Antena 3, de Eduard Chereji, director de comunicare al marilor festivaluri de muzică Untold şi Neversea.

„Eu sunt foarte optimist, pentru că în 2021 suntem într-un scenariu mult mai favorabil decât în 2020. În acest an, iată că avem soluţii non-invazive de testare rapidă. Ar fi greşit să spunem că doar cei care au trecut prin boală sau au făcut vaccinul poate au dreptul să meargă la un eveniment sau restaurant, hotel. Noi propuneam, în ceea ce priveşte UNTOLD şi Neversea, testare rapidă în fiecare zi a festivalului. Avem resursele necesare de verificare”, a declarat Eduard Chereji.

Organizatorii susţin că sunt pregătiţi să convingă autorităţile să permită organizarea festivalurilor cu public în această vară.

„Am vorbit cu cei din Barcelona, cu cei din Olanda şi Germania. De peste tot avem deja strânse concluziile. Sunt peste 100 de pagini pe care le-am pregătit pentru întâlnirile cu autorităţile. Şi una dintre cele mai importante concluzii a fost că la un eveniment, acolo unde se testează, oamenii sunt mult mai în siguranţă decât dacă merg la supermarket”, a precizat Chereji.

Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta, a declarat pentru Digi24 că „e momentul în care ne putem gândi la organizarea unor astfel de evenimente.”

„Sigur că da, o parte din evenimente pot fi discutate în condiţii speciale, cu măsuri care trebuie adaptate acestui an. De ce nu, cu testare, cu vaccinare a unui număr mare de persoane să putem spera la organizarea unui eveniment. Testele rapide sunt o opţiune.”

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite