Cluj-Napoca

articolul anterior articolul urmator

Psihologul considerat de Einstein genial: Copiii nu sunt mai puţin inteligenţi decât adulţii, pur şi simplu gândesc diferit

0
15 Dec 2019 06:13:31
Autor: Remus Florescu
Fazele dezvoltării cognitive conform lui Jean Piaget. FOTO: Joshua Seong/Verywell
Fazele dezvoltării cognitive conform lui Jean Piaget. FOTO: Joshua Seong/Verywell

Psihologul elveţian Jean Piaget a revoluţionat teoriile privind dezvoltarea umană, arătând că, de fapt, copiii nu sunt mai puţin inteligenţi decât adulţii, pur şi simplu gândesc diferit. Albert Einstein a numit descoperirea lui Piaget „atât de simplă încât doar un geniu s-ar fi putut gândi la asta”.

Teoria dezvoltării cognitive a lui Jean Piaget sugerează că copiii trec prin patru stadii diferite ale dezvoltării mentale. Teoria sa se concentrează nu numai pe înţelegerea modului în care copiii dobândesc cunoştinţe, ci şi pe înţelegerea naturii inteligenţei, se arată pe un site de specialitate.
 
1 Etapele lui Piaget sunt:

Etapa senzorimotorie: naşterea - 2 ani
Etapa preoperaţională: vârste cuprinse între 2 şi 7 ani
Etapa operaţională concretă: vârste între 7 şi 11 ani
Etapa operaţională formală: de la vârsta de 12 ani în sus

Piaget credea că copiii joacă un rol activ în procesul de învăţare, acţionând la fel ca oamenii de ştiinţă în timp ce efectuează experimente, fac observaţii şi învaţă despre lume. Pe măsură ce copiii interacţionează cu lumea din jurul lor, ei adaugă continuu noi cunoştinţe, se bazează pe cunoştinţele existente şi îşi adaptează ideile deţinute anterior pentru a se acomoda cu informaţii noi.
 


Cum şi-a dezvoltat Piaget teoria



Piaget s-a născut în Elveţia la sfârşitul anilor 1800 şi a fost un student precoce, publicând prima sa lucrare ştiinţifică când avea doar 11 ani. Expunerea sa timpurie la dezvoltarea intelectuală a copiilor a venit atunci când a lucrat ca asistent pentru Alfred Binet şi Theodore Simon, în timp ce lucrau pentru a standardiza celebrul lor test de inteligenţă.
O mare parte din interesul lui Piaget pentru dezvoltarea cognitivă a copiilor s-a inspirat din observaţiile sale despre nepotul şi fiica sa. Aceste observaţii i-au întărit ipoteza în devenire conform căreia minţile copiilor nu erau doar versiuni mai mici ale minţii adulte.
Până la acest moment din istorie, copiii au fost trataţi în mare măsură doar ca versiuni mai mici ale adulţilor. Piaget a fost unul dintre primii care a identificat că modul în care gândesc copiii este diferit de modul în care gândesc adulţii.
În schimb, a propus el, inteligenţa este ceva care creşte şi se dezvoltă printr-o serie de etape. Copiii mai mari nu se gândesc doar mai repede decât copiii mai mici, a sugerat el. În schimb, există atât diferenţe calitative, cât şi cantitative între gândirea copiilor mici faţă de cea a copiilor mai mari.
Pe baza observaţiilor sale, el a ajuns la concluzia că copiii nu sunt mai puţin inteligenţi decât adulţii, pur şi simplu gândesc diferit. Albert Einstein a numit descoperirea lui Piaget „atât de simplă încât doar un geniu s-ar fi putut gândi la asta”.
Teoria etapelor lui Piaget descrie dezvoltarea cognitivă a copiilor. Dezvoltarea cognitivă implică schimbări în procesul şi abilităţi cognitive.  În viziunea lui Piaget, dezvoltarea cognitivă timpurie implică procese bazate pe acţiuni şi progresează ulterior spre schimbări în operaţiile mentale.
 
 
Etapele
Prin observaţiile sale despre copiii săi, Piaget a dezvoltat o teorie a dezvoltării intelectuale care a inclus patru etape distincte:
 

Etapa Senzorimotorie

Vârsta: Naştere până la 2 ani

Caracteristici principale şi schimbări de dezvoltare:
Copilul cunoaşte lumea prin mişcările şi senzaţiile sale
Copiii învaţă despre lume prin acţiuni de bază precum suptul, apucatul, privirea şi ascultarea
Sugarii învaţă că lucrurile continuă să existe, chiar dacă nu pot fi văzute (permanenţa obiectului)
Ei sunt fiinţe separate de oameni şi obiectele din jurul lor
Îşi dau seama că acţiunile lor pot determina să se întâmple lucruri în lumea din jurul lor
În această primă etapă a dezvoltării cognitive, sugarii şi copiii mici dobândesc cunoştinţe prin experienţe senzoriale şi manipulând obiecte. Întreaga experienţă a copilului la cea mai timpurie perioadă a acestei etape apare prin reflexe de bază, simţuri şi răspunsuri motorii.
În perioada senzorial-motorie copiii trec printr-o perioadă de creştere şi învăţare dramatică. Pe măsură ce copiii interacţionează cu mediul lor, ei fac continuu noi descoperiri despre modul în care funcţionează lumea.
Dezvoltarea cognitivă care are loc în această perioadă are loc într-o perioadă relativ scurtă de timp şi implică o mare creştere. Copiii nu numai că învaţă cum să efectueze acţiuni fizice, cum ar fi târârea şi mersul pe jos; de asemenea, învaţă foarte multe despre limbă de la oamenii cu care interacţionează. Piaget, de asemenea, a descompus această etapă într-o serie de sub-faze diferite. În timpul părţii finale a etapei senzorimotorii apare gândirea reprezentativă timpurie.
Piaget credea că dezvoltarea permanenţei obiectului sau a constanţei obiectelor, înţelegerea faptului că obiectele continuă să existe chiar şi atunci când nu pot fi văzute, a fost un element important în acest moment al dezvoltării. Învăţând că obiectele sunt entităţi separate şi distincte şi că au o existenţă proprie în afara percepţiei individuale, copiii sunt capabili să înceapă să ataşeze nume şi cuvinte obiectelor.
 
Etapa preoperaţională

Vârsta: 2 - 7 ani

Caracteristici principale şi schimbări de dezvoltare:

Copiii încep să gândească simbolic şi să înveţe să folosească cuvinte şi imagini pentru a reprezenta obiecte.
Copiii din această etapă tind să fie egocentrici şi fac eforturi să vadă lucrurile din perspectiva celorlalţi.
În timp îşi îmbunătăţesc limbajul şi cu gândirea, totuşi tind să se gândească la lucruri în termeni foarte concreţi.
Bazele dezvoltării limbajului s-au putut pune în timpul etapei anterioare, dar apariţia limbajului este unul dintre reperele majore ale stadiului preoperaţional de dezvoltare. Copiii devin mult mai pricepuţi în a înţelege jocurile în această etapă de dezvoltare, totuşi continuă să se gândească foarte concret la lumea din jurul lor.
În această etapă, copiii învaţă prin joacă, dar încă se luptă cu logica şi să înţeleagă perspectiva altor oameni. De asemenea, se luptă adesea cu înţelegerea ideii de constanţă.

De exemplu, un cercetător ar putea să ia o grămadă de lut, să o împartă în două bucăţi egale şi apoi să îi ofere copilului posibilitatea de a alege între două bucăţi de lut cu care să se joace. O bucată de lut este rulată într-o bilă compactă, în timp ce cealaltă este spartă într-o formă de clătită plană. Întrucât forma plană pare mai mare, copilul preoperaţional va alege probabil acea piesă, chiar dacă cele două piese au exact aceeaşi dimensiune.
 

Etapa operaţională concretă


Vârsta: 7 - 11 ani
Caracteristici majore şi schimbări de dezvoltare
În această etapă, copiii încep să se gândească logic la evenimente concrete.
Ei încep să înţeleagă conceptul de siguranţă; sau că cantitatea de lichid într-o ceaşcă scurtă şi lată este egală cu cea dintr-un pahar înalt, subţire, de exemplu.
Gândirea lor devine mai logică şi mai organizată, dar încă foarte concretă.
Copiii încep să folosească logica inductivă sau să argumenteze de la informaţii specifice la un principiu general.

În timp ce copiii sunt încă foarte concreţi şi literari în gândirea în acest moment al dezvoltării, ei devin mult mai pricepuţi în utilizarea logicii. Egocentrismul din etapa anterioară începe să dispară, pe măsură ce copiii devin mai buni la gândirea despre cum ar putea vedea alţi oameni situaţia.
În timp ce gândirea devine mult mai logică în timpul stării operaţionale concrete, ea poate fi, de asemenea, foarte rigidă. Copiii în acest moment în dezvoltare tind să se lupte cu concepte abstracte şi ipotetice.
În această etapă, copiii devin, de asemenea, mai puţin egocentrici şi încep să se gândească la cum ar putea gândi şi simţi ceilalţi. Copiii aflaţi în stadiul operaţional concret încep, de asemenea, să înţeleagă că gândurile lor sunt unice pentru ei şi că nu toţi ceilalţi împărtăşesc neapărat gândurile, sentimentele şi opiniile lor.
 
 
Etapa operaţională formală

Vârstele: de  la 12 ani în sus 

Caracteristici principale şi schimbări de dezvoltare:

În această etapă, adolescentul sau adultul tânăr începe să gândească abstract şi să analizeze problemele ipotetice.

Apare gândirea abstractă.

Adolescenţii încep să se gândească mai mult la problemele morale, filozofice, etice, sociale şi politice care necesită raţionament teoretic şi abstract
Începe să utilizeze logica deductivă sau raţionamentul de la un principiu general la informaţii specifice
Etapa finală a teoriei lui Piaget implică o creştere a înţelegerii logicii, capacitatea de a utiliza raţionamentul deductiv şi o înţelegere a ideilor abstracte. 
În acest moment, oamenii devin capabili să vadă multiple soluţii potenţiale la probleme şi să gândească mai ştiinţific despre lumea din jurul lor.
Abilitatea de a gândi idei şi situaţii abstracte este evoluţia cheie a etapei operaţionale formale de dezvoltare cognitivă. Abilitatea de a planifica în mod sistematic viitorul şi de a analiza situaţii ipotetice sunt, de asemenea, abilităţi critice care apar în această etapă.
Este important de menţionat că Piaget nu a considerat dezvoltarea intelectuală a copiilor ca pe un proces cantitativ; adică copiii nu adaugă doar mai multe informaţii şi cunoştinţe la cunoştinţele lor existente pe măsură ce îmbătrânesc. În schimb, Piaget a sugerat că există o schimbare calitativă a modului în care gândesc copiii pe măsură ce procesează treptat prin aceste patru etape. Un copil la vârsta de 7 ani nu are doar mai multe informaţii despre lume decât avea la 2 ani; există o schimbare fundamentală în modul în care gândeşte despre lume.
 


Scheme

 

Pentru a înţelege mai bine unele dintre lucrurile care se întâmplă în timpul dezvoltării cognitive, este important să examinăm mai întâi câteva dintre ideile şi conceptele importante introduse de Piaget.
Iată câţiva dintre factorii care influenţează modul în care copiii învaţă şi cresc:
O schemă descrie atât acţiunile mentale cât şi cele fizice implicate în înţelegere şi cunoaştere. Schemele sunt categorii de cunoştinţe care ne ajută să interpretăm şi să înţelegem lumea.
În viziunea lui Piaget, o schemă include atât o categorie de cunoştinţe, cât şi procesul de obţinere a acestei cunoştinţe. Pe măsură ce experienţele se întâmplă, aceste noi informaţii sunt folosite pentru a modifica, adăuga sau modifica scheme de deja existente.
De exemplu, un copil poate avea o schemă despre un tip de animal, cum ar fi un câine. Dacă singura experienţă a copilului a fost cu câini mici, un copil ar putea crede că toţi câinii sunt mici, blănoşi şi au patru picioare. Să presupunem atunci că copilul întâlneşte un câine enorm. Copilul va lua aceste noi informaţii, modificând schema existentă anterior pentru a include aceste noi observaţii.
Ce rol joacă schemele în procesul de învăţare?
Procesul de introducere a informaţiilor noi în schemele noastre deja existente este cunoscut sub numele de asimilare. Procesul este oarecum subiectiv, deoarece tindem să modificăm uşor experienţele şi informaţiile pentru a se potrivi cu convingerile noastre preexistente. În exemplul de mai sus, a vedea un câine şi a-l eticheta „câine” este un caz de asimilare a animalului în schema copilului privind câinii.
Asimilarea şi procesul de adaptare al lui Jean Piaget
O altă parte a adaptării presupune schimbarea sau modificarea schemelor noastre existente în lumina noilor informaţii, proces cunoscut sub numele de adaptare. Adaptarea presupune modificarea schemelor sau ideilor existente, ca urmare a unor noi informaţii sau experienţe noi. Pot fi, de asemenea, dezvoltate noi scheme în timpul acestui proces.
 
Rolul adaptării în modul în care învăţăm informaţii noi

Piaget credea că toţi copiii încearcă să ajungă la un echilibru între asimilare şi adaptare, ceea ce se realizează printr-un mecanism pe care Piaget l-a numit echilibrare. Pe măsură ce copiii progresează prin etapele dezvoltării cognitive, este important să se menţină un echilibru între aplicarea cunoştinţelor anterioare (asimilarea) şi schimbarea comportamentului pentru a ţine cont de cunoştinţe noi (adaptare). Echilibrarea ajută la explicarea modului în care copiii pot trece de la o etapă a gândirii la alta.
 


Concluzie: „Mă opun opiniei cunoaşterii ca o copie pasivă a realităţii”,
 

Unul dintre cele mai importante elemente de amintit ale teoriei lui Piaget este cea conform căreia acumularea de cunoştinţe şi inteligenţa reprezintă procese active.
„Mă opun opiniei cunoaşterii ca o copie pasivă a realităţii”, a explicat Piaget. "Cred că a cunoaşte un obiect înseamnă a acţiona asupra lui, a construi sisteme de transformări care pot fi realizate pe sau cu acest obiect. Cunoaşterea realităţii înseamnă construirea unor sisteme de transformări care corespund, mai mult sau mai puţin adecvat, realităţii."
Teoria dezvoltării cognitive a lui Piaget a ajutat la înţelegerea creşterii intelectuale a copiilor. De asemenea, a subliniat că copiii nu sunt doar destinatari pasivi ai cunoştinţelor. În schimb, copiii investighează şi experimentează în permanenţă în timp ce îşi construiesc înţelegerea modului în care funcţionează lumea. 
 
 
Citeşte şi
 
De ce ajung unii oameni la finalul vieţii trişti şi plini de amărăciune. Dezvoltarea personalităţii, conform discipolului mai puţin cunoscut al lui Freud
 
Cum se cresc copiii inteligenţi. Metodele simple folosite de părinţii dedicaţi: „Jocul este activitatea principală a copilului“
 
 
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările