Cluj-Napoca

articolul anterior articolul urmator

Purtătorul de cuvânt al BOR, despre piesa Taxi: „Nu e chiar un act de smerenie să crezi că ştii ce îi place lui Dumnezeu. Libertatea Lui e nesfârşită“

48
10 Apr 2016 15:04:44
Autor: Florina Pop
O parte dintre artiştii care apar în videoclipul piese ”Despre smerenie”  FOTO colaj Adevărul
O parte dintre artiştii care apar în videoclipul piese ”Despre smerenie”  FOTO colaj Adevărul

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Ortodoxe Române, declară, în nume personal, nu ca părere oficială a Patriarhiei, că mesajul videoclipului „Despre Smerenie“ nu ar trebui perceput drept unul „orientat împotriva bisericii sau a credinţei“, dar şi că „nu este chiar un act de smerenie să crezi că ai ajuns să ştii cu precizie ce anume îi place cu adevărat lui Dumnezeu în materie de arhitectonică bisericească“.

Contactat de reporterul ”Adevărul”, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, a făcut câteva declaraţii în nume personal şi nu în calitate de purtător de cuvânt al BOR.

„Cred că Dumnezeu îl preferă pe om atât în spaţiile mari, cât şi în spaţiile mici. E vorba de accentele care trebuie să cadă corect. Omul este important, omul rugător, omul credincios care îşi poate manifesta credinţa lui atât într-un spaţiu mic, pitoresc, aşa cum îl regăsim în istoria vitregă de altfel a poporului nostru, cât şi în biserici mai mari, luminoase, spaţioase cum va fi această catedrală naţională, proiectul ei nefiind, cred, unul suficient de bine înţeles de cei care îl contestă“, a afirmat acesta.

Întrebat dacă mesajul piesei l-a deranjat, Vasile Bănescu a spus că nu şi că mesajul în sine nu poate deranja: „Nu e perceput ca un mesaj orientat împotriva bisericii sau a credinţei. E vorba de exprimarea liberă a unei preferinţe legate de gustul pentru arhitectura bisericii a persoanelor respective“.

În unele opinii apărute în mediu online a fost avansată ideea că în spatele mesajului videoclipului s-ar ascunde o oarece doză de ipocrizie. 

„N-aş putea să mă hazardez să calific ca ipocrizie sentimentul celor care s-au implicat în construirea acestui videoclip. Cred, pur şi simplu, că e vorba de o distanţă prea mare între ei şi proiectul catedralei naţionale. Nu cred că au avut nici timpul, nici interesul să se aplece şi să înţeleagă despre ce este vorba cu adevărat. 

Cred că şi-au exprimat o părere la care au aderat fără să cerceteze, repet, şi nuanţele proiectului catedralei naţionale care este în primul rând un proiect care va reprezenta în plan simbolic, în primul rând, ideea de demnitate şi de identitate ortodoxă a acestui popor. Sunt foarte multe popoare care au catedrale pe care nu le-a contestat şi pe care nu le contestă nimeni. Nu e vorba de multiplicarea catedralei, nu e vorba de înlocuirea bisericilor mici, a bisericilor istorice, monumente istorice, cu alt tip de biserică. Nu e vorba de impunerea unui alt stil arhitectonic mai grandios, ci de un proiect singular menit, repet, ca în anul 2018, să sublinieze din perspectivă bisericească, creştină, demnitatea şi identitatea religioasă a creştinilor ortodocşi români“, susţine Vasile Bănescu.

Acesta a făcut şi o observaţie legată de titlul videoclipului, „Despre smerenie“.

„Nu este chiar un act de smerenie să crezi că ai ajuns să ştii cu precizie ce anume îi place cu adevărat lui Dumnezeu în materie de arhitectonică bisericească. Libertatea lui Dumnezeu e nesfârşită şi în această privinţă“, consideră prelatul.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

48 Comentarii

M Costi
10.04.2016, 15:30:34

Corect , nu "smerenia" i-a preocupat ci dorinta de a fi in ...trend si de a iesi in evidenta ! ( "Visul meu in viata este sa fiu mereu in fata...! " ) E foarte la moda sa denigrezi Biserica , sa-i jignesti pe preoti , sa-i lauzi pe gay Doar asa esti modern si european....

+2 (20 voturi)
Swami
10.04.2016, 16:04:15

Nu e la moda sa-i jignesti pe preoti. Doar ne protejam. Ne protejam impotriva fariseismul popilor. Ca noi, oamenii obisnuiti nu suntem smeriti, pot intelege. Insa ca popii sunt megalomani si vor sa construiasca un turn al lui Babel pe munca si sanatatea poporului sustinand ca o fac pentru binele neamului mi se pare de o mizerie fara de seaman. Toate catedralele din lume le-au facut principii care au vrut sa ramana in istorie prin ceva. I-a durut fix in cot de cei multi. Au facut-o pentru ei insisi. Ca s-a gasit un arhitect care sa fie inspirat de Sf. Duh si a creat o bijuterie asta e cu totul alta poveste. "Catedrala Neamului" asa cu se si numeste nu este altceva decat un simulacru crestin-national. Este pura propaganda. O constructie doar grandioasa fara bun gust, in afara oricarei ierarhii de valori. Si azi se mai construies catedrale. Sagrada Famillia a lui Gaudi se construieste in continuare. De un secol se lucreaza la ea. Cu sacrificii imense. Dar e o bijuterie. Unica in lume. Inspirata de Sf. Duh. Catedrala neamului reflecta zicala romaneasca "Prostul nu e prost destul daca nu e si fudul".

+2 (16 voturi)
catalin toader
10.04.2016, 15:34:01

„Nu este chiar un act de smerenie să crezi că ai ajuns să ştii cu precizie ce anume îi place cu adevărat lui Dumnezeu". Corect, dar daca te uiti pe lista celor care au participat la la acest proiect muzical, ai sa constati ca nu sunt tocmai smeriti (nici n-ar avea cum, marea majoritate lucrreaza in domenii care nu fac casa buna cu smerenia din acceptiunea ortodoxa). Nu stiu daca nu cumva, subtil si musai "in nume propriu", parintele Vasile Banescu nu-i acuza si de ceva ipocrozie. Problema lui, cei de la "Taxi" si-au facut treaba - au lansat o provocare in spatiu public pe care inaltii ierarhi ai BOR nu o vor mai putea s-o ocoleasca. Desi nu le-as subestima deloc rabdarea - pana la urma Catedrala va fi terminata, ca ne place sau nu.

+5 (5 voturi)
stefan grozav
10.04.2016, 15:48:28

si purtatorul de vorbe al BOR-ului stie ce-i place lui DUMNEZEU???

+4 (12 voturi)
m wakki
10.04.2016, 16:05:24

În mod sigur lui Dumnezeu îi plac merțanele blindate de câte un milion de euro bucata îi place și ca slujitorii lui preoții sa umble ostentativ cu lanțuri de kilograme de aur atârnând la gât deși nu as vrea, nu pot să nu îl citez pe cîcontează: băi mă lași ??

+1 (9 voturi)

Vezi toate comentariile (48)

Modifică Setările