Razie la 4 aeroporturi internaţionale din ţară. La Cluj, poliţiştii au găsit cuţite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii din Cluj, Iaşi, Timişoara şi Bacău au verificat modul în care se desfăşoară transportului în regim de taxi în zona aeroporturilor internaţionale şi au aplicat 28 de sancţiuni în valoare de 6.200 de lei. La taximetriştii clujeni s-au găsit bâte şi cuţite.

„Poliţiştii au constatat 3 infracţiuni, au reţinut un permis auto. În urma controalelor desfăşurate de poliţişti la Aeroportul Internaţional Cluj, au fost depistaţi doi taximetrişti, în autovehiculele cărora au fost găsite obiecte fabricate sau confecţionate pentru înţepare, tăiere sau lovire“, se arată într-un comunicat al Poliţiei Române.

Obiectele au fost ridicate de poliţişti. Taximetriştii care aveau acele obiecte sunt cercetaţi penal pentru săvârşirea infracţiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, în conformitate cu prevederile  art. 372 alin. 3 din Codul penal.

Controlul a fost făcut  joi, 12 februarie, timp de două ore, la toate cele 4 aeroporturi internaţionale.

Poliţiştii au făcut verificări pe traseele dinspre şi către aeroport, precum şi în zonele unde are loc debarcarea şi preluarea pasagerilor ca să găsească persoanelor care practică ilegal activitatea de taximetrie şi care, deşi sunt autorizaţi, nu respectă regulile de tarifare sau calitatea serviciilor. Echipele de control au verificat 116 autovehicule şi au aplicat 28 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 6.200 de lei.

Mai puteţi citi:

O maşină a Poliţiei, mistuită de flăcări. Incendiul a fost provocat de un scurtcircuit

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite