Restaurantele, cinematografele şi teatrele din Cluj-Napoca se închid din nou, la câteva zile de la redeschidere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Restaurantele, cinematografele şi instituţiile de spectacole din Cluj-Napoca se închid din nou, începând de duminică, au decis autorităţile vineri, la patru zile de la hotărârea care permitea ca acestea să desfăşoare activitate cu publicul. Rata de infectare a urcat din nou, ajungând la 3,49 la mia de locuitori.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Cluj a adoptat, vineri, Hotărârea nr. 9 privind stabilirea unor măsuri de diminuare a impactului tipului de risc, în aplicarea H.G. nr. 35/11.02.2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu 12 februarie 2021, cu scopul limitării şi prevenirii răspândirii virusului SARS-COV-2, în judeţul Cluj.

Potrivit hotărârii, sunt interzise activitatea cinematografelor şi a instituţiilor de spectacole, a restaurantelor şi cafenelelor - în interior, a operatorilor de jocuri de noroc.

Măsurile au fost dispuse pentru 14 zile, începând din 14 februarie.

La Cluj-Napoca, incidenţa cumulată a ajuns la 3,49.

Luni, când rata de infectare în municipiu era 2,97, CJSU adoptase o hotărâre care prevedea redeschiderea restaurantelor şi a instituţiilor de spectacole, a cinematografelor.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite