Revolta părinţilor elevilor unui liceul din Cluj: „copiii sunt supuşi agresiunilor sexuale. Mergem la DIICOT” VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevilor din clasa a VII-a li s-au pus clipuri porno la ore. FOTO: Captura video
Elevilor din clasa a VII-a li s-au pus clipuri porno la ore. FOTO: Captura video

Părinţii elevilor la liceul de arte plastice „Romulus Ladea” din Cluj-Napoca vor depune, vineri, o plângere la DIICOT: în cadrul orelor online, copii sunt expuşi la conţinut pornografic.

Persoane care nu au fost încă identificate deranjează orele online înjurând sau postând fotografii sau filmuţele porno la liceul de arte plastice din Cluj-Napoca. Părinţii au depus din luna noiembrie a anului trecut plângeri la Poliţie. Li s-a transmis că şcoala şi cu compania Adservio se vor ocupa, dar problema nu s-a rezolvat. Miercuri, un noi incident s-a întâmplat, iar părinţii sunt revoltaţi: vor merge vineri, dimineaţa, de la ora 10.00, din nou la DIICOT pentru a depune plângeri.   

FOTO CUM SUNT DETURNATE ORELE DE LA UN LICEU CLUJEAN

Mama unuia dintre elevi a transmis următorul mesaj:

„Sunt mama unuia din elevii implicaţi în incidentul de ieri.

Fiica mea este elevă în clasa a Vll A la liceul de arte plastice Romulus Ladea. Încă de la începutul anului şcolar 2020 - 2021 ne-am confruntat cu aceşti indivizi care intrau pe platforma adservio în timpul orelor şi deranjau punând muzică, înjurând etc. S-au făcut demersuri pentru soluţionarea problemei iniţial în cadrul şcolii după care am început să depunem plângeri şi la poliţie. În luna noiembrie a fost deschisă ancheta în cadrul Diicot. 


Cei de la Adservio ne spun că nu pot face nimic din moment ce link-ul de conectare a fost dat mai departe de către unul din elevi. Până în prezent nu au rezolvat problema.

Mâine dimineaţă, 19.03.2021 între orele 8.30 - 10.00, ne vom întâlni cât mai mulţi părinţi în faţă liceului Romulus Ladea să semnăm o plângere comună după care plecăm înspre Diicot să depunem şi plângeri personale. Astăzi au intrat iar la oră şi au lăsat un link /invitaţie.” 

Fiecare parte implicată face tot posibilul să rezolve problema cât mai repede. Eu, ca părinte, îmi doresc ca acest lucru să nu se mai întâmple nici unui copil. Elevii implicaţi au vârste cuprinse între 13 şi 15 ani. Fiica mea are 15 ani deci am reuşit să-i explic situaţia într-un mod destul de matur. Ideea este că se poate întâmpla acelaşi lucru unei clase mai mici în viitor.”

Există chiar o pagina de YouTube unde persoanele care deranjează orele se laudă cu „isprăvile” făcute.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite