REZULTATE TITULARIZARE 2013 Luni se afişează notele la examenul scris de Titularizare în Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primele rezultate la examenul scris de titularizare dat săptămâna trecută se afişează luni, 5 august, în fiecare centru de examen, dar şi pe titularizare.edu.ro. Contestaţiile se înregistrează în perioada 5-6 august la sediile inspectoratelor şcolare judeţene, iar notele finale vor fi publicate pe 8 august.

Un număr de 1.278 de candidaţi au susţinut, marţea trecută, la Cluj, examenul de titularizare. Un singur incident a fost înregistrat la examenul scris de Educaţie Fizică, un candidat fiind prins în timp ce copia.

"Din numarul total de 1345 de candidati validati, s-au prezentat astazi la concurs un numar de 1278 de profesori.  Dintre acestia, 41 s-au retras pe parcursul probei”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean Cluj.  Un candidat a fost eliminat pentru frauda. Acesta sustinea proba la disciplina Educatie Fizica si Sport. „Avea fiţuică, la examenul scris. Şi la Educaţie Fizică au probă scrisă, ca la orice materie. Au de învăţat metodică, cu plan de lecţie etc. El dorit să scrie mai bine decât era pregătit”, a precizat inspectorul şcolar general, Valentin Cuibus. 

Primele rezultate

Primele rezultate afişează luni, 5 august, în fiecare centru de examen, dar şi pe siteul titularizare.edu.ro. Contestaţiile se înregistrează în perioada 5-6 august la sediile inspectoratelor şcolare judeţene (luni, 5 august, imediat după afişarea rezultatelor, până la ora 21.00, iar marţi, 6 august, între orele 8.00 şi 15.00).

Afişarea rezultatelor finale are ca termen data de 8 august.

Repartizarea candidaţilor pe posturile pentru angajare pe perioadă nedeterminată va avea loc la nivelul centrelor de concurs, în zilele de 9 şi 12 august. Miercuri, 14 august, se va desfăşura repartizarea candidaţilor pe posturile pentru angajare pe perioadă determinată, tot la nivelul centrelor de concurs.

Calendar titularizare 2013

27 mai - 28 iunie 2013 - Organizarea şi desfăşurarea probelor practice/ orale şi a inspecţiilor speciale la clasă

30 iulie 2013 - Desfăşurarea probei scrise

5 august 2013 - Afişarea rezultatelor

5 - 6 august 2013 - Înregistrarea contestaţiilor la inspectoratele şcolare şi transmiterea acestora la centrele de evaluare

7 august 2013 - Rezolvarea contestaţiilor

8 august 2013 - Afişarea rezultatelor finale

9 august 2013 - Etapa I de repartizare - pentru angajare pe perioadă nedeterminată

14 august 2013 - Etapa a II-a de repartizare - pentru angajare pe perioadă determinată

30 august 2013 - Emiterea şi comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră 

Subiecte dificile pentru mulţi candidaţi anul acesta

Candidaţii s-au plâns de dificultatea subiectelor date la Titularizarea din 2013, în special din cauza ponderii crescute de subiecte de metodică a predării, lucruri pe care absolvenţii nu le mai învaţă obligatoriu şi astfel ţine de fiecare să se pregătească la acest capitol. Mulţi dintre ei au abandonat examenul când au văzut subiectele, alţii au încercat să trişeze şi au fost eliminaţi din examen.  Salariul de profesor nu este tocmai motivant, însă cei care vor să profeseze în sistem spun că o fac din pasiune şi fiindcă le place să lucreze cu copiii, alţii pentru că vor un job sigur.

Rezultatele Titularizării din 2012

Anul trecut, la examenul de Titularizare s-au înscris aproximativ 39.000 de candidaţi, însă, în urma probelor practice, au rămas în jur de 35.000, dintre care peste 28.000 s-au prezentat la examen şi doar aproape 25.000 au promovat (82%). În total, peste 4.600 de candidaţi au luat mai puţin de nota 5 la examenul de titularizare din 2012, aproape 8.500 - între 5 şi 6,99, iar peste 12.000 au obţinut între 7 şi 10 (49,49%), arată datele ministerului.

TITULARIZARE 2013 De ce mai vor tinerii un post în învăţământ: pasiune sau lipsa unei alte opţiuni

Salariul de profesor nu este tocmai motivant, însă cei care vor să profeseze în sistem spun că o fac din pasiune şi fiindcă le place să lucreze cu copiii, alţii pentru că vor un job sigur. Peste 32.000 de candidaţi au dat marţi examenul de Titularizare, iar mulţi au spus că subiectele au fost acceptabile, însă prea multă metodică a predării. 53 dintre ei au fost eliminaţi pentru tentativă de fraudă.

TITULARIZARE 2013 Ministerul Educaţiei a publicat subiectele şi baremele de la titularizare

Examenul scris de la titularizare de marţi s-a încheiat, iar Ministerul Educaţiei a publicat pe subiecte.edu.ro variantele primite de candidaţi, la toate materiile de concurs, şi baremele de corectare. La proba scrisă erau aşteptaţi să participe în jur de 36.000 de candidaţi, însă sunt disponibile doar aproximativ 6.000 de posturi de titulari. Primele rezultate vor fi publicate luni, 5 august.

TITULARIZARE 2013 38.000 de dascăli s-au înscris la examen

Peste 38.000 de candidaţi s-au înscris anul acesta la examenul de Titularizare 2013, dintre care aproape 5.000 sunt absolvenţi din promoţia universitară de anul acesta. Cifra este similară cu cea de anul trecut.

TITULARIZARE 2012 Unde ajung să predea profesorii de top ai României

220 de profesori români (0,85%) din preuniversitar au obţinut 10, nota maximă, la examenul de titularizare de anul acesta. Cei mai mulţi vor preda la şcoli din Bucureşti, însă profesori de top există şi în Iaşi, Braşov, Timiş şi Cluj, arată datele oficiale ale Ministerului Educaţiei, obţinute de Adevărul.

INFOGRAFIE Rezultate finale la Titularizare 2012, pe judeţe: peste 82% din profesori au luat note mai mari de 5

Rata de promovare a celor care au dat examen pentru a se angaja în învăţământul preuniversitar a crescut cu aproape 2%, după soluţionarea celor peste 4.000 de contestaţii depuse, informează Ministerul Educaţiei. Cele mai mari rate de promovare sunt în judeţele Cluj, Buzău şi Braşov.

TITULARIZARE 2013 Profesorii titulari, angajaţi cu contracte pe perioadă nedeterminată

Toţi candidaţii care au obţinut nota 7 sau mai mult la concursul titularizare din august 2012 se vor putea angaja pe un post la şcoala la care sunt repartizaţi, pe o perioadă nedeterminată, se arată într-un comunicat al Ministerului Educaţiei.

DEFINITIVAT 2013 Promovabilitatea la examen a crescut la 51,26% după soluţionarea contestaţiilor

Mai bine de jumătate dintre candidaţii care au susţinut anul acesta examenul de definitivat au reuşit să promoveze, obţinând astfel dreptul de a preda în învăţământul preuniversitar. Rata finală de promovare a examenului după soluţionarea contestaţiilor este de 51,26%, înregistrând o creştere de 3,43%.

DEFINITIVAT 2013 Doar 47% dintre candidaţi au promovat examenul naţional de definitivare în învăţământ. Notele profesorilor, postate pe edu.ro

Din totalul de 7.400 candidaţi prezenţi la proba scrisă a examenului, doar 3.181 (47,83%) au promovat, arată primele rezultate, cu aproape 20% mai puţini faţă de 2012. Cel mai ridicat procent de promovare s-a înregistrat în judeţul Gorj  - 76,47%, iar cel mai scăzut procent, în judeţul Caraş-Severin - 29,33%, se arată într-un comunicat al Ministerului Educaţiei. Notele profesorilor au fost postate pe definitivat.edu.ro, judeţ cu judeţ.

DEFINITIVAT 2013 Profesorii dau azi examenul de definitivat. Ministerul a publicat subiectele şi baremele

Peste 7.800 de profesori dau joi examenul de definitivat în învăţământul preuniversitar, primul pas important în cariera didactică, urmat de obţinerea gradelor didactice, II şi apoi I. În premieră, în 2013 au fost acceptaţi la examen şi debutanţii cu un an vechime la catedră, însă media minimă de promovare a crescut de la 7 la 8. Rezultatele finale vor fi afişate pe 27 iulie. Subiectele şi baremele au fost publicate pe subiecte.edu.ro.

DEFINITIVAT 2013 16 candidaţi au fost eliminaţi din examen

La examenul scris de definitivat de joi, 18 iulie, s-au prezentat 7.400 (93,70%) din cei 7.889 de candidaţi care s-au înscris. Din totalul candidaţilor prezenţi, 684 s-au retras, iar alţi 16 au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Candidaţii eliminaţi au pierdut dreptul de înscriere la examenul naţional de definitivare în învăţământ pentru sesiunea următoare.

DEFINITIVAT 2013 Peste 7.800 de dascăli susţin, joi, proba scrisă a examenului de definitivare în învăţământ

Peste 7.800 de candidaţi care au trecut de prima probă a examenului naţional de definitivat, inspecţia la clasă, vor da joi, 18 iulie, proba scrisă, a cărei notă minimă de promovare este 8.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite