Cluj-Napoca

articolul anterior articolul urmator

Român suspectat pe nedrept în crima care a îndoliat Irlanda. O tânără a fost ucisă în plină zi. Cum se apără Floricel

3
15 Jan 2022 15:25:37
Autor: Remus Florescu
Irlandezii au ieşit în stradă în toată ţara pentru a susţine familia victimei FOTO: Irish Daily Mail
Irlandezii au ieşit în stradă în toată ţara pentru a susţine familia victimei FOTO: Irish Daily Mail

Un român de 40 de ani, care a fost reţinut la câteva ore după ce a avut loc crima, a povestit presei britanice coşmarul prin care a trecut timp de două zile cât a durat ancheta. El a fost acuzat pe nedrept de uciderea tinerei de 23 de ani, omorâtă pe când făcea jogging.

Floricel Radu (40 de ani), românul suspectat în mod greşit de uciderea tinerei de 23 de ani Ashling Murphy, a declarat presei britanice că a crezut că cineva îi face o farsă când poliţia a sunat la el acasă la câteva ore după uciderea femeii.

El a fost arestat miercuri în legătură cu uciderea lui Ashling Murphy (23 de ani), profesoară de şcoală primară, care a fost agresată mortal în timp ce ea mergea la alergat de-a lungul malului canalului din oraşul irlandez Tullamore. Românul a fost eliberat din arest joi seara (13 ianuarie 2022) şi eliminat din anchetele Poliţiei.
 
Radu, tatăl unui copil, a descris pentru presa britanică momentul de coşmar în care a fost arestat, întrebările repetate ale poliţiei şi modul în care asemănarea lui cu un biciclist misterios – acum un alt suspect în caz – l-a aşezat în mod greşit în centrul anchetei. 
 
Poliţia a confirmat în cele din urmă că făcuse cumpărături într-un supermarket în momentul în care doamna Murphy a fost ucisă.
 
Floricel a mărturisit că i-a spus deja avocatului său că vrea să dea în judecată Poliţia Irlandeză şi a dezvăluit povestea lui cotidianului „Irish Daily Mail”, astfel încât publicul să înţeleagă că este nevinovat după ce a primit ameninţări urâte online. 
 

Ce s-a întâmplat 

Poliţiştii au susţinut că ucigaşul ar fi acţionat singur. Acesta ar fi atacat-o pe talentata profesoară în timp ce aceasta făcea jogging pe malul canalului, miercuri, 12 ianuarie 2022, în jurul orei 16.00. El a fugit după ce a observat că două femei văzuseră atacul, iar poliţia a ajuns rapid la faţa locului după ce a fost sunată de un martor.

Ashling Murphy era încă în viaţă şi i s-a acordat asistenţă medicală, dar nu a putut fi salvată.
 
Poliţiştii care investighează crima a spus că „nicio piatră nu va fi lăsată neîntoarsă” pentru a aduce ucigaşul ei în faţa justiţiei. 
 
Vicepremierul Michelle O'Neill a spus că a existat o „revărsare de durere” în urma uciderii lui Ashling Murphy. Vorbind presei la un priveghi la Belfast, O'Neill a spus: „La începutul acestei săptămâni am lansat o strategie. Am solicitat opinii în ceea ce priveşte dezvoltarea unei strategii de combatere a violenţei masculine împotriva femeilor. Nu ştiam că astăzi voi sta aici, câteva zile mai târziu, alături de toţi cei care o iubeau pe Ashling Murphy”
 
 
Ashling Murphi avea 23 de ani. Ea a fost ucisă în timp ce făcea jogging, la ora 16.00, pe malul unui canal din localitatea Tullamore (Irlanda). FOTO: PA


Poliţia şi-a recunoscut greşeala
 

Poliţia a emis joi o declaraţie în care confirmă nevinovăţia românului şi i-a asigurat cazarea într-un hotel pentru o noapte pentru a-l proteja de oamenii care au crezut în mod greşit că a ucis-o pe Ashling Murphy.
 
Floricel Radu, originar din Transilvania, în centrul României, şi-a amintit că a vizitat canalul cu câteva ore înainte de crimă şi s-a întors la casa lui din Tullamore, pe care o împarte cu mama sa, Carmen, şi cu sora Neira. 
 
Cu puţin înainte de ora 16 în acea zi, a vrut să meargă la cumpărături, iar soţul vecinei sale a fost de acord să-l conducă la supermarketul Centra.
 
În timp ce se afla în Centra, un atacator necunoscut a ucis-o pe Ashling Murphy în zona canalului.
 
Poliţia a obţintut filmări ale zonei şi a găsit un videoclip de la un bloc de apartamente care arăta un bărbat mergând cu bicicleta din zona canalului spre centrul oraşului imediat după crimă.
 
Radu a fost identificat în mod greşit ca fiind biciclistul şi poliţiştii au sunat la el acasă. „Au venit la uşă şi doi poliţişti şi au început să-mi pună toate aceste întrebări. Unde am fost azi? Ai fost de-a lungul canalului? Nu-mi aminteam exact la ce oră eram pe canal. M-au arestat atunci”, povesteşte Radu.
 
„Serios, am crezut că este o glumă. M-am uitat în jur, gândindu-mă că este o farsă, cineva face asta în glumă, dar apoi am putut vedea că este real”, a spus el. După percheziţie, casa era întoarsă pe dos, a precizat el. Sora lui, Neira, le-a spus poliţiştilor că fratele ei este nevinovat şi a încercat să-i roage să oprească percheziţia. Şi ea a fost arestată.
 
În timp ce Floricel era luat de acasă, s-a gândit cum mergea zilnic pe păşunile din zonă pentru a hrăni nişte cai: „Fac videoclipuri cu cai, pentru că iubesc caii - şi m-am gândit că poate ei cred că am ucis unul dintre cai şi o să-mi ceară explicaţii”
 
 

I-au luat hainele de pe el pentru expertiză

 
 
La sediul poliţiei, a fost întrebat dacă a ucis o tânără în acea zi. „Nu îmi venea să cred că se întâmplă asta. Am spus: <Desigur că nu am făcut-o>. M-au tot întrebat la ce oră am fost în zona canalului şi încercam să mă gândesc exact când, dar nu eram sigur şi nu voiam să dau un răspuns greşit”, a relatat el.
 
I-au luat toate hainele de pe el pentru expertiza criminalistică plus alte haine de acasă. Au căutat şi o bicicletă, dar nu au găsit niciuna. „Niciuna dintre hainele pe care le port acum nu este a mea. Toate mi-au fost date de poliţişti, nici măcar nu m-am putut schimba încă”, a spus Floricel jurnaliştilor.
 
El a descris poliţia ca fiind „profesionistă” în interogatoriul lor, dar a spus că „păreau convinşi că eu sunt ucigaşul şi aşa mă interogau”.
 
El le-a explicat că soţul vecinei l-a dus la Centra în momentul crimei, iar detectivii au sunat acasă la vecină, pentru a-i interoga pe ea şi pe soţul ei. Cuplul a confirmat că Floricel se afla în Centra la momentul crimei. Cu toate acestea, interogatoriul a continuat.


Cum a fost interogatoriul
 

„Au fost atât de multe sesiuni – două ore, trei ore, aceleaşi întrebări iar şi iar. Unde am fost în ziua aceea? La ce oră am fost de-a lungul canalului? Am cunoscut-o pe această femeie?”
 
Detectivii i-au redat apoi filmările video ale biciclistului.
 
„Am văzut că tipul din videoclip era mai mare decât mine. Avea pielea mai închisă la culoare decât mine, dar puteam să văd şi că dintr-un anumit unghi, semăna cu mine. Şi părul lui era diferit. Le-am explicat toate acestea şi le-am spus că nu sunt eu, ci că cineva se înşaelă în mod clar din cauza unei asemănări.”
 
El a mai explicat că are o placă de titan în picior şi o altă placă în braţ care îl împiedică să meargă cu bicicleta şi, de asemenea, că nu are o bicicletă. Până atunci, alţi poliţişti au vorbit cu vecinul său, care a confirmat că nu putea să meargă cu bicicleta şi că nu avea o bicicletă.
 
După ore întregi de audieri, miercuri, el a fost reţinut într-o celulă. „Am putut dormi doar zece minute la un moment dat, pentru că poliţia a tot venit la celula mea să mă verifice”, a spus el. Interogatoriul a continuat joi. 
 
Radu Floricel era la supermarket în timpul crimei. FOTO: Irish Daily News


Unii poliţişti şi-au cerut iertare 

 
„Era un număr mare de poliţişti în secţie. Veniseră şi din Dublin. Am fost cu adevărat în stare de şoc. Nu-mi venea să cred că sunt în centrul acestei încurcături”, povesteşte românul.
 
În cele din urmă, a fost dus înapoi în celula sa. El susţine că până în acel moment, Poliţia ştia că se afla în suparmarketul Centra la momentul crimei şi a reexaminat filmările.
 
„Doi poliţişti au venit în celula mea. L-am auzit pe unul dintre ei spunând: „Spune-i tu”. Mi-au spus că voi fi eliberat. Apoi am ieşit şi unii dintre poliţişti şi-au cerut scuze şi mi-au mulţumit că am ajutat la anchetă. Unii dintre ei chiar m-au îmbrăţişat. Erau atât de mulţi poliţişti care se uitau la mine pe coridor”, povesteşte el.
 
El şi familia lui au cuvinte de laudă pentru avocatul său, Donal Farrelly, care s-a asigurat că poliţia a emis un comunicat de presă în care afirmă că bărbatul aflat în arest nu mai era suspect. Până atunci, pe reţelele de socializare au circulat fotografii cu Floricel Radu, numeroase persoane ameninţându-l că îl vor ucide. Ei au scris comentarii ameninţătoare pe pagina lui de Facebook şi au spus că speră că va fi ucis în închisoare.
 
„Au trimis chiar şi mesaje de ameninţare avocatului meu. A fost o nebunie, aşa că poliţia a spus că nu ar trebui să merg acasă, că îmi vor rezerva un hotel pentru o noapte până când totul se va calma”, spune el.
 
Şi-a petrecut noaptea de joi într-un hotel din Tullamore. Vineri, avocatul său l-a lăsat la casa familiei. A fost întâmpinat la uşă de mama sa, Carmen, care l-a îmbrăţişat cu căldură, şi de vecina lui, femeia care a ajutat să-şi dovedească nevinovăţia.
 
Locul unde a fost ucisă tânăra profesoară. FOTO: Irish Daily News


Suspectul misterios ar fi ajuns la spital în Dublin 


Familia lui Ashling Murphy a participat la un priveghi, vineri seara, la lumina lumânărilor, lângă locul unde a fost ucis tânăra de 23 de ani. Profesoara a fost ucisă miercuri după-amiază în timp ce făcea jogging de-a lungul malurilor Grand Canal-ului în Tullamore.
 
Părinţii ei, Raymond şi Kathleen, fratele ei Cathal şi sora Amy au plâns în timp ce au participat la un marş al durerii care a reconstituit ultimii paşi ai profesoarei. Aceştia au fost însoţiţi de ofiţeri de poliţiei, care au stat pe partea opusă a canalului faţă de locul crimei.
 
Se presupune că un nou suspect în cazul crimei ar fi apărut la spital cu răni faciale despre care personalul crede că au fost „provocate de cineva care se apăra”. Personalul spitalului din Dublin a declarat poliţiei că bărbatul a sosit la departamentul de urgenţe joi seară cu răni grave la nivelul feţei.
 
Se presupune că suspectul ar fi părăsit oraşul Tullamore şi s-a dus la Dublin. Poliţiştii au rămas la spital.
 

Românul, ameninţat cu moartea

 
Avocatul românului, Donal Farrelly a spus că clientul său a fost supus unei „defăimări extreme” pe mai multe platforme de socializare după arestarea sa şi că trece printr-o „perioadă extrem de dificilă”.
 
O expertiză medico-legală a dezvăluit că femeia a fost ucisă prin sugrumare. Ofiţerii cred că ea a dus o luptă curajoasă, dar au adăugat că Ashling ar fi fost urmărită înainte de a fi ucisă.
 
Între timp, mii de oameni au participat la un priveghi pentru Murphy la Leinster House din Dublin vineri după-amiază. Un grup de muzicieni a cântat în onoarea profesoarei, în timp ce alţii au aprins lumânări şi au adus poze cu tânăra de 23 de ani.
 
Evenimente similare au fost planificate, de asemenea, în Tullamore, Limerick, Derry, Dungannon şi Belfast vineri după-amiază. Zeci de astfel de evenimente vor avea loc în toată Irlanda, în weekend.
 
 
Vă mai recomandăm: 
 
VIDEO Imagini şocante cu crima comisă în Anglia de „unul dintre cei mai căutaţi fugari din lume“. Ucigaşul a fost prins la Cluj
 
VIDEO Britanic aflat pe lista Interpol a fugarilor, reţinut la Cluj-Napoca. Recompensă de 50.000 de lire sterline pe „capul” lui

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

Iosif Beltic
15.01.2022, 15:59:59

justitia e pentru jurati!

-18 (18 voturi)
Nirolf
15.01.2022, 16:01:49

*** Uneori trasnetul poate veni din senin .

+1 (1 vot)
Adrian Foanɡă
15.01.2022, 18:33:14

Floricele, ai avut mare bafta cu placa aia de titaniu, altfel te bagau la puscarie nevinovat.

-31 (33 voturi)
Modifică Setările