Cum vede un străin ţara noastră: „România nu are prieteni şi din cauza clasei politice care nu poate exista fără să-şi bată joc de propriul electorat“

Publicat: 28.09.2013 10:28

Ultima actualizare: 11.08.2022 00:25

Peter Hurley (45 de ani) este irlandezul care, de patru ani, face festival, pe banii lui, la Săpânţa. Şi vorbim de zeci de mii de euro investiţi, plus un împrumut de la bancă. Dorinţa irlandezului de a ţine viu satul românesc este mai mult decât uimitoare, e o adevărată lecţie despre ce înseamnă iubire de ţară.

Bucureştean prin adopţie şi maramureşean cu sufletul, Peter Hurley (45 de ani) este un irlandez a cărui poveste de viaţă pare scoasă din filme. Locuieşte de aproape două decenii în Bucureşti, vorbeşte româneşte şi e îndrăgostit până peste cap de frumuseţile şi tradiţiile Maramureşului.

Dacă nu l-ar trăda accentul, ai zice că e român.

„Am simţit ca şi când aş fi intrat într-o altă lume, foarte înapoi în timp. Am văzut ceva care nu credeam că mai poate exista. În Irlanda de Est, dacă te duci pe un deal, vezi câmpurile împărţite, case de piatră părăsite, moloz, vezi scheletul unei civilizaţii rurale demult pierdute. Aici, când am văzut de sus Maramureşul, am văzut acea civilizaţie rurală irlandeză în varianta ei vie“, spunea, în luna mai, irlandezul la un festival din Cluj-Napoca.

Irlandezul a ajuns în România în urmă cu 19 ani, când avea 26 de ani. Un prieten l-a întrebat dacă nu vrea să vină la Bucureşti să facă afaceri împreună. A venit, a lucrat 15 ani ca şi consultant în marketing pentru stat şi pentru firme private, iar de patru ani este freelancer şi preşedintele Asociaţiei Interculturale de Tradiţii Ţărăneşti.

În această din urmă calitate, Peter Hurley a investit până acum 160.000 de euro pentru a organiza trei ediţii ale unui festival de folclor intitulat „Drumul Lung spre Cimitirul Vesel“. Dacă în perioada 2010-2012 bărbatul a pus la bătaie toate economiile sale, de această dată a câştigat un proiect pe fonduri europene, în valoare de 250.000 de euro, pentru organizarea festivalului.

Totuşi, pentru că banii vin mai greu, Peter Hurley a făcut un împrumut bancar pe care îl va acoperi după ce va primi fondurile europene. Pentru împrumut, organizatorul festivalului spune chiar că va garanta cu propriul apartament, din Bucureşti.

La prima vedere, gestul pare unul aproape nebunesc. Totuşi, dorinţa bărbatului de a ţine viu satul românesc şi de a investi în tradiţiile acestor locuri este mai puternică decât raţiunea. Este o lecţie despre ce înseamnă respect faţă de tradiţie şi iubire de ţară.

„Ce se face acum în România e o bătaie de joc la adresa culturii! Nu e bine, pentru că merită mai mult!“, este de părere Hurley.

Ce l-a şocat la România

Impresionat de firea prietenoasă şi ospitalieră a românilor, Peter Hurley povesteşte, citat de ziare.com, că nu se aştepta să vadă la televizor o reclamă de vreo patru minute la ţigări: „Nu văzusem niciodată o reclamă la televizor pentru ţigări. Cea pentru Marlboro, cam de patru minute, a fost chiar o performanţă cinematografică din punctul meu de vedere“.

Nu-i place nici lui ritmul în care se construieşte Autostrada Transilvania, dar nici că se cheltuie zeci de milioane de euro pentru vânătoare la mâna a doua în timp ce subvenţiile în agricultură lasă de dorit.

Citește și: De ce nu vin turiştii în România

Însă ce l-a frapat a fost faptul că rănile lăsate de Revoluţia din 1989 nu dispăruseră în 1994 nici de pe clădiri, şi nici din sufletele oamenilor.

„Mergeam prin Piaţa Revoluţiei. Oameni lucrau pe faţada Palatului Regal, reparând locurile unde au lovit gloanţele. Biserica Creţulescu era găurită în proporţie de 90 la sută, cu greu găseai o bucată neciuruită. Biblioteca Naţionala avea încă urme de fum pe zidurile exterioare.

Dar rănile nu erau numai pe clădiri.

Îmi aduc aminte cum, la un moment dat, mi-a bătut la uşă doamna Paliuc, una dintre vecine, o doamnă de vreo 80 de ani. Într-o engleză perfectă, mi-a cerut câteva cărţi. Două săptămani mai târziu, mi le-a înapoiat şi am stat puţin de vorbă. Am întrebat-o de unde ştie atât de bine engleză şi mi-a povestit tristă, dar nu supărată: Înainte de război, soţul meu lucra la British Petroleum şi în timpul războiului eram împreuna în Anglia. La întoarcere a fost arestat şi încarcerat 16 ani ani. A fost eliberat in 1964, dar nu a mai fost niciodată la fel, şi a murit în 1973. Comuniştii au distrus multe vieţi. Nu am reuşit să ne facem o familie, ne-au distrus.
Am rămas mut“, mărturiseşte Peter Hurley.

„România este o ţară care aproape miraculos a reuşit să reziste“

„Iubesc istoria şi trecutul României. România este o ţară care aproape miraculos a reuşit să reziste. La câte întorsături a luat istoria şi soarta, drumul României a fost aproape inimaginabil de greu, cu multe tragedii şi multe nedreptăţi.
(..)
Iubesc satul românesc. Mi se pare că esenţa României se afla la sat şi îmi pare rău când îl văd ocolit, ba chiar batjocorit. Comoara voastră naţională, chiar identitatea naţională, este strâns legată de soarta satului românesc. În măsura în care continuaţi să îl ignoraţi, o să-l pierdeţi în scurt timp. România are cea mai mare civilizaţie rurală autentică, vie din Europa. Nu înţelegeţi că este lucrul care vă defineşte. O să vă pară rău pentru copii voştri.
(...)
Pe de-o parte este clasa voastră politică care nu poate exista fără să-şi bată joc de propriul electorat. Pe de altă parte, România nu are prieteni şi asta din mai multe motive. Primul ar fi clasa politică de care vorbeam mai sus, care vă creează un renume prost. Apoi ar fi motivul istoric. România nu a avut niciodată prieteni, doar vecini care au vrut să o folosească. Aşa că sunteţi ca un copil al nimănui“, afirmă irlandezul îndrăgostit de România.