Cluj-Napoca

articolul anterior articolul urmator

Mamaia vs. Balaton. Comparaţia unor turişti români: „Au făcut o mică perlă dintr-un lighean”

100
12 Sep 2020 11:59:55
Autor: Ştefan Lică
Mamaia a reprezentat o dezamăgire pentru mulţi turişti. FOTO: ARADL
Mamaia a reprezentat o dezamăgire pentru mulţi turişti. FOTO: ARADL

Doi tineri români şi-au petrecut o parte din concediu în Ungaria, la Balaton, iar cealaltă jumătate în România, pe litoral. La final, ei au făcut o comparaţie între condiţiile şi atmosfera din cele două locuri turistice.

Andrei şi Laura Pop sunt IT-işti şi obişnuiau să-şi petreacă vacanţele în destinaţii exotice, însă criza sanitară şi teama de problemele care se puteau ivi i-au determinat să opteze în acest an pentru locuri aflate mult mai la îndemână, în apropiere. O săptămână petrecută în Ungaria, la Balaton, plus o săptămână în România, la Mamaia, au fost cele două etape în care tinerii şi-au împărţit concediul. 

În opinia lor, între cele două locuri nu există un termen de comparaţie. Zilele de vacanţă petrecute la lacul Balaton i-au încântat, însă perioada de la Mamaia le-a lăsat un gust amar.

„Prima dată, am fost la Balaton, la finalul lunii iulie-începutul lui august. Condiţii excelente, hotel de calitate, oameni atenţi să ne facă să se simţim bine, ca să revenim şi cu altă ocazie la ei. Preţurile? Nu tocmai mici, dar oricum rezonabile, comparativ cu ceea ce e la noi. Mâncare bună, proaspătă, vinuri de calitate. Nu mai spun că totul a fost impecabil, curat ca lacrima şi pus bine la punct. Personalul din hotel era bine instruit, discret, dar în acelaşi timp gata să sară să ne ajute cu orice aveam nevoie. O tânără ne-a vorbit în limba română când a aflat că suntem români, dacă la 2 noaptea ne trezeam că vrem ceva, se dădeau peste cap şi rezolvau totul în 5 minute”, spune Andrei. 

„Au făcut o mică perlă dintr-un lighean”

„Lacul Balaton e ca un lighean pe lângă marea noastră. Şi totuşi... Dintr-un astfel de lac, care la noi ar fi fost probabil unul oarecare, năpădit de buruieni şi nebăgat în seamă, ungurii au făcut o mică perlă. Nu pot decât să mă întreb ce ar fi făcut dacă aveau litoralul nostru, pot doar să-mi imaginez că îi întreceau cu mult pe bulgari”, îl completează soţia sa.

După săptămâna petrecută la Balaton, cei doi au mers alte 7 zile pe litoralul românesc. 

„Nu am mai fost pe litoralul românesc de când eram copil. Acum două decenii, românii aveau nevoie de vize ca să iasă din ţară, plus că banii erau o problemă, aşa că familia mea, la fel ca mai toţi românii, alegea litoralul Mării Negre. Aveam un soi de nostalgie după atâta vreme, un fel de emoţie, recunosc că aşteptam cumva cu nerăbdare să mă reîntorc la marea noastră. Doar că, aşa cum se zice, socoteala de acasă nu se prea potriveşte cu cea de la târg”,mai spune Andrei Pop. 

Mizerie şi mirosuri dubioase

„Încă din prima zi am rămas neplăcut surprinşi de ceea ce am văzut. Mizerie pe plaje şi pe stradă, mirosuri dubioase, muşte şi gălăgie. Cum am ajuns pe plajă am avut un şoc. Era plin de cocalari parcă umflaţi cu pompa, plini de tatuaje, cu mutre de interlopi, iar fetele şi ele... Nişte piţipoance, nu vedeai una fără tatuaje, cred că erau toate din plastic. Ele beau bere cot la cot cu bărbaţii şi scupiau coji de seminţe pe plajă, fără pic de jenă, iar din când în când se bâţâiau şi dansau lasciv ca să-şi întărâte masculii”, adaugă el.

Nici Laura nu a fost încântată de litoralul nostru. „În a doua sau în a treia zi ne-au dat mâncare stricată, am lăsat-o acolo pe masă, nu se putea mânca. Când le-am zis că mergem la Protecţia Consumatorului, ne-au râs în nas. Nu le păsa deloc de turişti, nici nu părea să le treacă prin minte să facă ceva ca să ne facă să ne întoarcem poate şi la anul. Nu, ei s-au bucurat că ne-au prins acum, să ne tragă pielea de pe noi dacă pot, că la anul prind alţi fraieri, nu mai au nevoie de noi”, mai spune Laura. 

Cât despre preţuri, Mamaia li s-a părut mai scumpă decât destinaţii turistice de lux, exotice, unde îşi petrecuseră anterior concediile. „Ziceam de acei domni umflaţi cu pompa, preţurile erau exact la fel. Sigur, am înţeles că eram în plin sezon, în august, dar tot erau uriaşe. Şi nu că erau preţuri enorme, problema era cu condiţiile proaste. Gălăgie, manele până în zori, aglomeraţie, lipsa oricărei distanţări sociale în perioada asta critică. Noi sigur nu ne vom mai întoarce aici”, a concluzionat Andrei Pop.

Vă mai recomandăm şi

 

Crima brutală care a lăsat orfani 10 copii. Româncă imobilizată într-un cărucior cu rotile, ucisă în bătaie cu un ciocan de partenerul său

Mamaia vs. Ibiza. „Manelişti care răcneau încontinuu, duhori pestilenţiale pe plaje şi preţuri cum n-am văzut nici la Miami”
 
Vali Vijelie amendat pentru tulburarea liniştii pe litoral: „Unde e vina mea? Şi şeful poliţiei era cu mine la masă“

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

100 Comentarii

Mircea Lupan
12.09.2020, 12:09:30

Bine ca n-am bani!

+24 (26 voturi)
Alfa Omega
12.09.2020, 12:26:59

Comparatia de lac si mare geografic cade. Mai departe a fost un an de pandemie oamenii sanatosi la cap nu s-au dus la mare s-au dus la munte, ungurii au doar lacul Balaton asa ca dau maximul ca nu au nici munti nici iesire la mare. Mai departe Mamaia a devenit o statiune la care nu se merita sa mergi , turismul de pe litoral este condus de un muhamad care nici romaneste nu stie si are pretentii sa il salveze statul roman ! Pentru ce salvare cand tu iti bati joc de romani ??? Daca ar exista investitii, constructii noi , personal calificat, igiena, ar avea ce salva dar niste darapanaturi insalubre pline de mobila de acum 40 de ani si personal obraznic si mancare stricata nu merita sa fie salvate ! Cocalarii si pitipoancele care au vizitat litoralul din inertie nici nu merita remarcati asa ca nu am ce comenta despre capete seci !

+15 (37 voturi)
Coco Cocos
12.09.2020, 12:09:31

felicitari ungurilor ca stiu sa-si protejeze ce au mai bun!

+7 (19 voturi)
フフェオチラ実真
12.09.2020, 12:31:21

Sincer, mie mi se face greata de genul asta de articole. Ce rost au? Se stie ce e pe litoralul romanesc, se stie cocalarimea din mamaia, care e subiectul?

-3 (19 voturi)
mihai radu
12.09.2020, 12:42:55

Nu vreau să contrazic pe nimeni,dar am fost la mare acum doi ani cu familia,a doua oară în viață fiindcă nu-mi place marea și în general trândăveala.Ne-am cazat în Mamaia Sud aproape de parcul acvatic și timp de o săptămână cît am stat acolo,vă jur că n-am auzit nicio manea,n-am văzut cocalari,am mâncat bine și am avut somn liniștit.Pot face o singură supoziție,lânga noi erau două hoteluri,unul al SRI și celalalt al MAI care sunt păzite noaptea de jandarmi,dar și ziua pe plajă era o atmosferă decentă,fără turbulențe și derapaje !

+7 (11 voturi)

Vezi toate comentariile (100)