FOTO VIDEO Peste 30.000 de clujeni în stradă. „Înger, îngeraşule, scapă-ne de PSD!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A patra seară de proteste paşnice la Cluj. Oamenii au ieşit în număr mare - peste 30.000 - şi vineri seara ca să-şi exprime nemulţumirea faţă de modul în care Guvernul a modificat legislaţia penală.

UPDATE 23.00 Protestul de la Cluj s-a încheiat, a fost unul paşnic. Oamenii şi-au dat întâlnire mâine, din nou, în Piaţa Unirii.

UPDATE 22.51 Mulţimea rămasă, circa 2.000 de oameni, se îndreaptă pe Bulevardul Eroilor spre Prefectură.

UPDATE 22.35 Colona de manifestanţi se împuţinează. Mai sunt doar câteva mii de oameni în stradă.

UPDATE 21.39 Sunt peste 25.000-30.000 de manifestanţi. Se îndreaptă spre Piaţa Unirii.

image

Imagine din Piaţa Unirii FOTO Călin Precup/Facebook

UPDATE 21.31 Clujenii au plecat din Piaţa Lucian Blaga şi se îndreaptă spre centru scandând ”Înger, îngeraşul meu, scapă-ne de PSD!”.

UPDATE 21.26 Oamenii au ajuns în faţa clădirii Primăriei Cluj-Napoca. 

UPDATE 21.15 Mulţimea a ajuns pe strada George Bariţiu şi scandează ”Jandarmeria, jos pălăria!”. Au intrat apoi pe strada Emil Isaac şi au început să intoneze imnul naţional.

image
image

Clujenii le mulţumesc forţelor de ordine pentru comportamentul lor din timpul protestelor: ”Jandarmeria, jos pălăria!”

UPDATE 20.43 Vârful coloanei de manifestanţi din Cluj e în Piaţa Mihai Viteazu, iar capătul în Piaţa Cipariu. Sunt mai bine de 20.000 de protestatari.

UPDATE 20.23 Sunt mai bine de 15.000 de oameni pe străzile Clujului. S-a schimbat traseul hotărât iniţial şi se merge în Piaţa Mihai Viteazu.

Mesaj de la clujeni: ”Dragnea, nu uita, aşteptăm şi cartea ta!”

UPDATE 19.42 Clujenii au pornit în marş spre Bulevardul Eroilor. Numărul lor a depăşit 10.000. S-a stabilit un alt traseu de marş faţă de zilele trecute. Cel din seara asta este următorul: strada Universităţii -strada Avram Iancu - Piaţa Cipariu. Vor opri în faţa Prefecturii şi se vor întoarce pe Bulevardul 21 Decembrie 1989.

image

UPDATE 19.31 Numărul manifestanţilor din Cluj a ajuns la circa 5.000. 

Atmosferă de protest la Cluj. ”Vă rugăm să ne scuzaţi, suntem tineri educaţi!”

UPDATE 19.05 Un grup de studenţi din Haşdeu, campus univeristar din Cluj, au ajuns în piaţă, la protest. Mulţimea i-a aplaudat.

 Studenţi clujeni sosind la protest. Mulţimea îi aplaudă 

image

UPDATE 18.56 Piaţa Unirii din Cluj se umple. Sunt circa 1.000 de oameni venitţi cu pancarte.

image
image

Clujenii ies în stradă şi vineri seara. Ca şi dăţile trecute, manifestaţia va începe de la ora 19.00, de la kilometrul zero al Clujului, Piaţa Unirii. Evenimentul de diseară a fost anunţat tot pe reţelele sociale, unde au fost trecute şi câteva indicaţii.

Acestea sunt: „Protestul este unul paşnic, civilizat, aşa cum suntem noi, clujenii. Instigatorii la violenţă vor fi indicaţi jandarmilor pentru a fi evacuaţi din rândurile protestatarilor. Scandările nu vor fi obscene pentru ca printre noi se vor afla şi copii. Adu-ţi un banner, un drapel sau ce crezi tu de cuviinţă că te reprezintă în acest demers“.

Se mai menţionează că protestul de diseară nu e locul unde să se vină cu fumigene, petarde sau alte obiecte ce ar putea răni oamenii ce iau parte la protest. 

Joi seara, peste 30.000 de oameni au mărşăluit pe străzile Clujului faţă de ordonanţele de urgenţă ce modifică legislaţia penală. Miercuri seara au fost peste 35.000 de oameni. Marţi noaptea, după adoptarea OUG, la Cluj s-au strâns peste 10.000 de oameni.

Mai puteţi citi:

UPDATE FOTO VIDEO Peste 30.000 de clujeni în stradă. „În 89, tată,/Ai ieşit şi tu/Astăzi ies şi eu/Pentru fiul meu!“

FOTO VIDEO Peste 35.000 de oameni au protestat pe străzile Clujului. „Dragnea, nu uita, ai şi tu celula ta!“

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite