Românii din diaspora, întâmpinaţi pe aeroporturile din Cluj, Bucureşti şi Iaşi cu pliante cu informaţii speciale. Peste 100 de voluntari sunt implicaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Desfăşurare importantă de forţe în aceste zile la aeroporturile din Cluj, Bucureşti şi Iaşi, precum şi la princiapele puncte de trecere ale frontierei. Românii din diaspora, care se întorc acasă în aceste zile sunt întâmpinaţi de peste 100 de voluntari.

Voluntarii comunităţii Declic vor împărţi cu această ocazie peste 50.000 de pliante şi vor oferi detalii despre votul prin corespondenţă. Astfel, românii din Diaspora vor afla cum pot vota la alegerile prezidenţiale, fără să mai stea la cozi. 

Proiectul a demarat vineri, 9 august, dar continuă şi sâmbătă, 19 august. „Comunitatea Declic îi întâmpină pe românii care se întorc acasă. Îi aşteptăm, la punctele de trecere a frontierei de la Borş şi Nădlac, în aeroporturi, apoi la Mitingul Diasporei. Peste 100 de voluntari îi vor informa despre votul prin corespondenţă şi le vor da materiale informative care vor ajunge, din mână în mână, la zeci de mii de români din Diaspora. De ce facem asta? Pentru că doar câteva mii dintre ei s-au înscris să voteze prin corespondenţă. Avem nevoie de votul lor pentru a scăpa ţara de corupţie. Pentru a avea o ţară ca afară, unde locuiesc ei. Te implici şi tu? Poţi dona, cât de puţin, pentru a putea printa mai multe materiale?”, este mesajul ppstat pe pagina de Facebook a comunităţii Declic. 

Campania are legptură cu faptul că, până în prezent, doar câteva mii de români s-au înscris pentru votul prin corespondenţă, pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente. „Până acum, nici 5.000 de români nu s-au înscris pentru votul prin corespondenţă, pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente. Este clar că avem nevoie de o mai bună informare şi de aceea am iniţiat această campanie. Românii din diaspora fie nu ştiu exact ce trebuie să facă, fie nu au încredere că votul lor va ajunge la destinaţie”, a explicat Cătălina Hopârteanu, campaigner Declic.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite