Scandal la TVR Cluj: 35 de angajaţi şi doi producători executivi îl contestă public vehement pe directorul Romeo Couţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Expirarea mandatelor coordonatorilor cu atribuţii de conducere din TVR, la 31 decembrie 2016, dă naştere unor conflicte interne între pretendenţii la funcţii. Una dintre cele mai inflamate situaţii este la TVR Cluj, unde 35 de angajaţi îl acuză pe directorul Romeo Couţi de „dezastul” în care se află instituţia. În replică, conducerea centrală a televiziunii publice acuza posibile „presiuni politice“ care s-ar afla în spatele protestului.

Agitaţie mare în Televiziunea Română. Eliminarea taxei radio-TV vine cu restructurări şi este foarte posibil ca unii angajaţi să-şi piardă locurile de muncă. În acest context, cu atât mai mare este miza desemnării noilor coordonatori cu atribuţii de conducere, ale căror mandate au expirat la 31 decembrie 2016. Întrucât nu s-au organizat concursuri la timp, toate funcţiile de conducere sunt acum îndeplinite în condiţii de interimat până la organizarea concursurilor. Surse din TVR susţin că interimatul va mai dura, în cel mai bun caz, trei luni, dar e posibil să se prelungească cu o jumătate de an. Până atunci, va fi o perioadă foarte agitată pentru cei cu interese în desemnarea noilor şefi. Una dintre cele mai inflamate situaţii este la TVR Cluj. 

35 de angajaţi împotriva directorului

„Presedintele director-general al TVR, d-na Irina Radu a promis ca va numi oameni noi in funcţiile de conducere, care vor asigura interimatul până la organizarea de concursuri pe posturile respective. Ne-a cerut chiar, într-un mesaj postat pe intranet, să ne exprimăm opiniile vis-a-vis de managementul instituţiei, nemulţumirile pe care le avem şi propunerile pentru îmbunatăţirea activitatii, un "feedback", cum l-a numit d-sa, de care va tine cont în numirile pe care le va face. De la TVR Cluj au plecat zeci de mesaje - unul semnat de 35 de jurnalisti si alte cateva zeci, semnate in nume personal de alti angajati, toate avand un numitor comun- directorul TVR Cluj, Romeo Couti, cel mai longeviv director din SRTV, care le-a supravietuit timp de 15 ani tututor presedintilor-directori generali si pe care il considera responsabil de dezastrul in care se zbate acum institutia”, se arată în scrisoarea semnată de 35 de angajaţi ai instituţiei, din cei peste o sută. 

De ce este acuzat directorul 

În scrisoare sunt enumerate „cauzele acestui dezastru”:

1.LIPSA UNUI PLAN MANAGERIAL  Chiar dacă a obţinut mandatul managerial pe baza unui plan prezentat în faţa comisiei de concurs, Romeo Couţi nu a binevoit niciodată să-şi prezinte planul în faţa colectivului de angajaţi cu care ar fi trebuit să ducă la bun sfârşit acele lucruri la care s-a angajat.

 2. INGERINŢE ÎN ACTIVITATEA EDITORIALĂ  -intervenţii repetate în conţinutul editorial al emisiunilor sau la ştiri, (cazul concertului formaţiei Beatrice: acest gen de intervenţii, "recomandări" sub umbrela autorităţii funcţiei se petrec de ani de zile) -Angajarea studioului în proiecte şi producţii care nu au avut o justificare editorială clară, ci doar cu scopul de a-i atrage şi mai multa influenţă în ariile sale de interes. Vezi deplasari si evenimente organizate in Moldova, Ucraina, Gagauzia etc.

 3. RESURSELE UMANE FOLOSITE INCORECT - rotirea nejustificată a personalului în posturi nepotrivite pregătirii oamenilor - lipsa unui specialist marketing, absolut vital in contextul actual şi a unui  consilier juridic permanent de peste 3 ani. -Concedierea de două ori doar în cursul anului 2016 a tuturor colaboratorilor externi. In lipsa unei strategii financiare pe termen mediu, a renunţat în mod repetat la colaboratori, reuşind în acest fel sa decredibilizeze TVR Cluj care este acum cunoscuta în media clujeana ca o instituţie de presa instabila. În plus prin aceste renunţari repetate, au plecat oameni în care TVR a investit, i-a pregătit şi format, majoritatea fiind imediat după plecare angajaţi la televiziuni comerciale naţionale în concurenta cu TVR. ( de exemplu, TVR Cluj a pierdut singurul reporter de sport pe care il avea).

4. RESURSE FINANCIARE FOLOSITE INCORECT În toţi aceşti ani de când televiziunea publică se zbate pentru supravieţuire, Romeo Couţi a folosit sloganul “măsuri de austeritate” pentru a justifica  imposibilitatea efectuării unor deplasări în aria de acoperire a TVR Cluj, din cauza lipsei combustibilului sau a banilor de cazare, a diurnelor, dar a concentrat toate resursele pe proiecte megalomane externe (Republica Moldova, Ucraina, Gagauzia) în timp ce producătorii de ştiri ţin echipele de filmare la studio neavând combustibil pentru deplasări la evenimentele din zonă.

5. ADMINISTRAREA DEFECTUOASĂ A RESURSELOR TEHNICE ŞI MATERIALE 

 -clădirea primită de la guvern de mai mult de 10 ani zace in paragină. Romeo Couţi a fost incapabil să atragă fonduri pentru a o pune in funcţiune

 -angajarea instituţiei în coproducţii care erau de fapt servicii mascate de producţie pentru terţi. Ex. filmări care nu au luat vreodată forma unei emisiuni (ci doar a unor dvd-uri), semnal video/audio de la carul TVR pentru proiecţii pe ecrane, serviciu care în mod normal se facturează de către  o firma specializata, însă TVR Cluj da gratuit imagine şi sunet, care de altfel fac şi subiectul drepturilor de autor

 6.LIPSA DE TRANSPARENTA SI COMUNICARE  Fiind liantul intre managementul central şi studio-ul teritorial Cluj a păstrat, ţinut secret sau filtrat în mod intenţionat comunicări de la Bucureşti în funcţie de interesele propriei persoane.

 7. DEZBINAREA PERSONALULUI, INTRETINEREA UNEI ATMOSFERE DE CONFLICT

 - promovarea unei permanente stări conflictuale în studio prin hărţuirea morală a unor colegi şi protejarea altora. Câteva tehnici clasice de hărţuire: schimbarea repetată a programului de muncă a celor vizaţi, cereri repetate de note explicative, intervenţii în structura emisiunilor, supra-încărcare, ameninţări subtile, mutarea subită la alt departament, trasarea unor sarcini de serviciu sub calificarea profesională a angajatului, răzbunarea pe toţi cei care se opun sau contestă deciziile ilogice şi dezastruoase,presiuni asupra membrilor comitetului director şi nerespectarea comitetului director: a transformat şedinţele în "dări de seamă", ducând în derizoriu activitatea CD-ului.

- Implicarea numelui studioului de către Directorul TVR Cluj intr-o serie de scandaluri care au ţinut prima pagină a ziarelor: Scandalul Eurovision din 2015, scandalul cu stirea tendentioasa de la zilele maghiare din aug. 2016, ca sa amintim doar pe cele mai recente. Nu s-a ferit, în schimb, să instige apariţia în presa de scandal de articole denigratoare la adresa instituţiei sau a colegilor săi.

Totul a culminat cu demisia din Comitetul director a celor doi coordonatori cu atributii editoriale si anume ADRIAN ROZENBERG,Producator executiv stiri, programe, sport si PAKAI ENIKO, coordonator al redactiei Minoritati, care au motivat ca nu mai pot lucra cu un astfel de director, cea mai mare parte a corpului editorial exprimandu-si solidaritatea cu cei doi.

 Aceste probleme durează de mai mulţi ani, vă putem pune la dispoziţie întreaga corespondenţă, acte şi documente privind sesizările noastre adresate biroului PDG despre situaţia de la TVR Cluj şi de asemenea link-uri din presă unde este reflectată activitatea acestuia.”  

„Mi-am dat seama că suntem în faza în care nu mai putem să construim nimic în această relaţie de colaborare, deoarece vor prima întotdeauna alte interese decât cele care ţin de misiunea  de post public de televiziune. Eu cred că  în primul rând ar tebui să ne concentrăm pe problemele comunităţii locale şi ale regiunii, şi pe aspecte şi lucruri mai apropiate nevoilor şi problemelor oamenilor. Mai ales ultima vreme, acest lucru s-a petrecut doar dacă a avut cineva vreun interes sau dacă a existat un substrat politic, altfel nu se găseau bani”

Adrian Rozenberg, fost producător executiv TVR Cluj

Ce spun producătorii executivi

Directorul TVR, Irina Radu, a decis prelungirea mandatelor tuturor coordonatorilor cu atribuţii de conducere din TVR de la 1 ianuarie 2017 până la organizarea concursurilor în condiţii de interimat. Adrian Rozenberg, producătorul executiv al TVR Cluj, a căruit funcţie presupunea coordonarea editorială a programelor postului, nu a semnat prelungirea mandatului său după data de 31 decembrie şi până la organizarea concursurilor pe post, rămânând simplu jurnalist la TVR Cluj. „Mi-am dat seama că suntem în faza în care nu mai putem să construim nimic în această relaţie de colaborare, deoarece vor prima întotdeauna alte interese decât cele care ţin de misiunea  de post public de televiziune. Eu cred că  în primul rând ar tebui să ne concentrăm pe problemele comunităţii locale şi ale regiunii, şi pe aspecte şi lucruri mai apropiate nevoilor şi problemelor oamenilor. Mai ales ultima vreme, acest lucru s-a petrecut doar dacă a avut cineva vreun interes sau dacă a existat un substrat politic, altfel nu se găseau bani”, a spus clujeanul.

Relaţia s-a înrăutăţit după scandalul „Beatrice”

Rozenberg susţine că relaţia cu directorul TVR, Romeo Couţi, s-a înrăutăţit de la incidentul cauzat de refuzul său de a difuza pe post o ştire despre care a crezut că nu este completă. Este vorba despre ştirea în care era prezentat concertul trupei maghiare Beatrice, care a avut loc la Cluj-Napoca în cadrul festivalului „Zilele Maghiare”, în luna august. Producătorul executiv a refuzat atunci să difuzeze ştirea, pe motiv că este incompletă, dar directorul TVR Cluj, Romeo Couţi, l-a sunat pe directorul Direcţiei Ştiri a TVR, Claudiu Lucaci, iar în urma acestei convorbiri materialul a fost difuzat la principalul buletin de ştiri al TVR. Comisia de Etică şi Arbitral a TVR, sesizată de angajaţii TVR Cluj, a analizat cazul şi a concluzionat că ştirea nu a respectat „statului Ziaristului din SRTv”.

„Deşi subiectul declarat al ştirii semnate de reporterul Diana Apahidean îl constituie “controversele” prilejuite de concertul  de la Cluj-Napoca al formaţiei ungare “Beatrice”, materialul difuzat în jurnalul din 17 august reprezintă o înşiruire de opinii critice, supoziţii şi insinuări, ceea ce - în lipsa contrapunerii oricăror părei diferite, explicaţii sau răspunsuri la acuzaţii – îl transformă într-un demers jurnalistic unilateral. Indiferent de cauzele de ordin intern invocate de responsabilii editoriali ai Ştirilor de la Bucureşti pentru omiterea din materialul difuzat a poziţiei reprezentantului organizatorilor (presiunea timpului, neatenţie, aspecte tehnice), rezultatul este neîndeplinirea exigenţelor stabilite de Statutul ziaristului din SRTv”, s-a arătat în concluzia Comisiei de Arbitraj. 

Campanie de hărţuire

„După acest moment a început o campanie de hărţuirea asuprea mea şi mă gânresc să consult un avocat, întrucât există în media clujeană precedent (un angajat al Radio Cluj a câştigat daune morale în valoare de 100.0000 de euro în instanţă pentru hărţuire şi discriminare-nr). Mi-a cerut note explicative scrise pe teme care ţineau  de chestiuni de serviciu important cât şi în legătură cu elemente banale ale activităţii mele de producător executiv. Aceasta în condiţiile în care treceam printr-o perioadă foarte încărcată din punct de vedere al activităţii, campania electorală, transmisiunea de 1 Decembrie, alegerile parlametnare. În plus, se renunţase la colaboratorii externi, deci încărcătura pe fiecare om era foarte mare. Vroia să încarce şi mai tare lucrurile, să mă ducă în derizoriu, într-o peruiadă foarte grea. Este vorba despre vreo 15 note explicative, unele îndreptăţite, altele, nu”, explică Rozenberg.  

Pákai Enikő: „Nu cred că în munca în echipă ar trebui să intervină nici umilirea şi nici intimidarea”

Pákai Enikő, coordonatorul cu atribuţii de producător executiv la Compartimentul Minorităţi, din octombrie 2012, a renunţat pe 31 decembrie 2016 la funcţie, întrucât a considerat că în munca de echipă „nu ar trebui să intervină nici umilirea şi nici intimidarea, ca să nu folosesc expresii mai dure”. Pákai Enikő a refuzat să semneze prelungirea cu 3 luni a mandatului său, până când urmau să se organizeze concursuri pe posturile de conducere, rămânând la funcţia de bază –jurnalist TV cu studii superioare. „Eu am renunţat la această funcţie din cauză că nu mai pot şi nu mai vreau să colaborez cu directorul TVR Cluj. Aceasta este decizia mea. Nu ni se potrivesc ideile sau principiile pe baza cărora ar trebui să lucrăm, nici măcar principiile morale, şi nu mai vreu să fac partea din această echipă”, a susţinut jurnalista. Ea mai arată ”nu vreau să aduc acuzaţii, dacă voiam sau dacă mă decid să le fac, va fi în alt loc, nu în presă. Consider că munca în echipă presupune încredere reciprocă, respect reciproc, onestitate reciprocă şi nu cred că în munca în echipă ar trebui să intervină nici umilirea şi nici intimidarea”.

"Dacă cineva îşi imaginează că poate să impună o anumită conducere prin presiune publică, cred că se hazardează. Personal, am mai multe nelămuriri: aş vrea să văd dacă toţi cei care au avut de-a lungul timpului nemulţumiri punctuale le-au susţinut în mod oficial, asumat cu nume propriu şi semnătură, mai exact aş dori să văd mai întâi câte sesizări de acest fel au fost făcute la Comisia de Etică din TVR, formată din colegi cu reputaţie recunoscută care analizează într-o primă instanţă situaţiile reclamate de cei care se consideră nemulţumiţi sau nedreptăţiţi de şefii lor (din câte ştiu, nu au fost asemenea sesizări)”

Monica Ghiurco, membru în Consiliul de Administraţie al TVR, reprezentantul angajaţilor

Reacţia directorului

Directorul TVR Cluj, Romeo Couţi, care ocupă această funcţie de 15 ani a refuzat să comenteze acuzaţiile ce-i sunt aduse. „Vă rog să vă adresaţi Departamentului de Comunicare din TVR”, a arătat Couţi. Redactorul „Adevărul” a cerut reacţii de la departamentul amintit de la începutul săptămânii, fără niciun răspuns. Cristian Acatrinei, de la Direcţia Comunicare a TVR, a arătat: „Am transmis mai departe solicitarea dumneavoastră, din păcate nu avem niciun răspuns”.  În schimb o reacţie a venit de la Monica Ghiurco, membru în Consiliul de Administraţie al TVR, reprezentantul angajaţilor, care a declarat pentru PressOne:

"Dacă cineva îşi imaginează că poate să impună o anumită conducere prin presiune publică, cred că se hazardează. 

Personal, am mai multe nelămuriri: aş vrea să văd dacă toţi cei care au avut de-a lungul timpului nemulţumiri punctuale le-au susţinut în mod oficial, asumat cu nume propriu şi semnătură, mai exact aş dori să văd mai întâi câte sesizări de acest fel au fost făcute la Comisia de Etică din TVR, formată din colegi cu reputaţie recunoscută care analizează într-o primă instanţă situaţiile reclamate de cei care se consideră nemulţumiţi sau nedreptăţiţi de şefii lor (din câte ştiu, nu au fost asemenea sesizări).

Şi pentru a fi pe deplin corecţi, nu doar activitatea directorului trebuie evaluată, ci şi a celorlalţi din conducerea studioului, cu sau fără aşa-zisă demisie – mai corect, refuz de a mai fi parte a comitetului director. Demisie ar fi fost dacă s-ar fi retras mai devreme din funcţiile de conducere, înainte de încheierea perioadei pentru care au fost numiţi producători executivi. Dacă demisionau atunci, în baza unor nemulţumiri concrete, alta ar fi fost situaţia, însă chiar şi aşa, niciunul dintre ei nu se poate exonera de răspunderea pe care au avut-o în ultima perioadă pentru performanţa studioului TVR Cluj, inclusiv în scandalul din vară (cu ştirea "Beatrice" – n.r.).

Mai am o nedumerire: de ce absolut orice chestiune internă a TVR Cluj capătă imediat conotaţia unui conflict interetnic şi este rostogolită instantaneu în spaţiul public? Nu este corect, este o inflamare absolut artificială şi dezaprob orice demers şi orice instigare de această natură.

Despre alte chestiuni pe care nu le cunosc, nu pot comenta. Însă fac apel la respectarea regulamentelor interne şi a obligaţiilor de serviciu de către toată lumea, indiferent de tabere şi de interese şi indiferent de susţinerea pe care o invocă unii sau alţii, internă sau externă. În acest moment, situaţia trebuie clarificată în mod normal în interiorul SRTv, cu maximă obiectivitate şi aici vă asigur de tot concursul meu". „Adevărul” a încercat fără succes să o contacteze pe Monica Ghiurco. 

Război în presă 

Conflictul dintre cele două tabere, directorul Romeo Couţi şi contestatarii săi a continuat în presă. Couţi nu a comentat situaţia pentru nicio publicaţie, însă anumite instituţii media au acreditat ideea că în spatele detractorilor săi s-ar afla UDMR, care ar încerca să obţină conducerea postului TV. Tensiunea dintre UDMR şi Romeo Couţi a atins cote maxime după difuzarea ştirii despre concertul trupei Beatrice, care a pus într-o lumină negativă organizatorii Zilelor Maghiare, eveniment finanţat din bani publici. În ştirea prezentată de TVR se arăta că în timp ce formaţia Beatrice a interpretat melodia “Secolul XX”, pe ecranul din spatele scenei au fost proiectate  imagini cu Hitler, Lenin şi ISIS. De asemenea, solistul Nagy Fero şi-a făcut intrarea în scenă în timp ce din boxe răsuna strigătul „Allah Akbar”. În ştire nu se explica contextul în care au apărut aceste imagini şi, în prima variantă difuzată nu apărea reacţia organizatorilor. 

Alte publicaţii au prezentat doar solicitările celor 35 de protestatari fără a prezenta un punct de vedere al TVR.

Directorul TVR, Irina Radu, trebuia să se deplaseze astăzi la TVR Cluj pentru a dezamorsa conflictul, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Surse din TVR au relatat pentru „Adevărul” că lupta dintre cele două tabere se duce „cu cuţitele pe masă”,având în vedere că fiecare şef de post local sau regional TVR va propune propriul plan de restructurare, deci va decide cine rămâne şi cine va fi dat afară.  

Citeşte şi

Imagini cu Stalin, Hitler şi ISIS, la concertul unei trupe maghiare susţinut în centrul Clujului: „Ne exprimăm regretul că mesajul n-a fost înţeles“

Încep Zilele Culturale Maghiare. Ce recomandă organizatorii la aniversarea a 700 de ani de când Clujului e oraş liber

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite