Sechestrată şi bătută de concubinul care a acuzat-o că se prostituează: „Nu mai da!“. Mama femeii, forţată să spună că e proxeneta fiicei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O tânără din Cluj, bătută, sechestrată şi umilită, a cerut şi a obţinut în instanţă ordin de protecţie faţă de concubinul care a acuzat-o că se prostituează. Individul nu se mai poate apropia nici de mama femeii, pe care a insultat-o şi a ameninţat-o după ce a acuzat-o că e proxeneta fiicei.

Cei doi foşti concubini sunt din comuna clujeană Floreşti şi au început o relaţie în februarie 2019.

În vara acestui an, bărbatului i-a încolţit în minte ideea că partenera sa îl înşeală şi, mai mult, se prostituează în cursul vizitelor pe care i le face mamei acesteia, aflată la muncă, în Italia. Bărbatul s-a gândit să-i aplice o corecţie violentă partenerei şi să-i arate şi rudei acesteia, live, într-o conversaţie video pe WatsApp, ce păţeşte fiica.

„A primit un apel video de la pârât, care i-a spus că reclamanta se prostituează, a urlat şi a înjurat-o ca la uşa cortului, iar în cadrul acelui apel a auzit-o pe fiica sa în telefon strigând «Nu mai da! Nu mai da!». Totodată, martora a precizat că din acel moment şi până în data de 21 august 2019, când reclamanta a venit la ea în Italia, a avut certitudinea că fiica sa este efectiv sechestrată de către pârât, deoarece nu mai putea să ia legătură cu ea decât în prezenţa pârâtului, convorbirile purtându-se pe difuzor, iar în vocea reclamantei se simţea multă frică”, se arată în considerentele deciziei Judecătoriei Cluj-Napoca (www.rolii.ro), instanţa care, la cererea victimei, în toamna acestui an a emis un ordin de protecţie în favoarea femeii şi a mamei acesteia.

Bărbatul s-a tăiat pe piept ca s-o convingă să se întoarcă acasă

Potrivit celor mărturisite de mama tinerei, fiica sa a ajuns în Italia cu vânătăi pe mâini şi pe picioare şi cu o tăietură de cuţit la gleznă. Bărbatul a continuat s-o ameninţe telefonic, iar ulterior a anunţat-o că se sinucide, a plâns în hohote, a spart lucruri prin casă, s-a tăiat pe piept şi i-a arătat fostei partenere, pe WatsApp, cum s-a automutilat.

Acuzaţii de proxenetism lansate de bărbat la adresa mamei concubinei

Impresionată, pe 4 sepembrie 2019, tânăra s-a întors în România şi s-a împăcat cu bărbatul, însă tensiunile au reînceput trei zile mai târziu, când bărbatul a făcut afirmaţii calomnioase şi la adresa mamei femeii, pe care a acuzat-o că ar fi, împreună cu persoana din Italia la care lucrează, proxeneta concubinei sale.

Pe 7 septembrie, într-o discuţie telefonică, fiica i-a povestit mamei despre acuzaţiile de proxenetism. Tânăra a pus scandalul le-a pus pe seama unor droguri pe care bărbatul le-ar fi consumat înainte de izbucnirea violentă. În noaptea care a urmat, în jurul ore 3.00, concubinul a sunat-o pe mama tinerei pe care a acuzat-o şi direct de proxenetism, a înjurat-o, jignit-o şi ameninţat-o. Aşa au ajuns cele două femei să ceară ordinul de protecţie.

„Martora a precizat că, din cele spuse de reclamantă, ştie că pârâtul obişnuieşte să se drogheze şi repectiv că acesta o punea pe reclamantă să facă diverse filmuleţe, dar înainte o ameninţa în legătură cu ce trebuie să spună.(...) Susţinerile martorei se coroborează cu înscrisurile din cuprinsul cărora rezultă că, într-adevăr (...) pârâtul a trimis martorei şi reclamantei mesaje ameninţătoare şi respectiv cu conţinutul înregistrărilor audio-video depuse la dosarul cauzei, din cadrul cărora rezultă că pârâtul a supus-o în mod repetat la reale interogatorii pe reclamantă, deşi în prima înregistrare reclamanta l-a rugat să nu facă asta”, se mai arată în considerentele deciziei citate.

Bărbatul a fost obligat prin hotărâre judecătorească să păstreze o distanţă minimă de 250 de metri faţă de fosta sa concubină şi de mama acesteia. 

Ordinul de protecţie este valabil până la 12 decembrie 2019, când cele două femei vor putea cere înnoirea acestuia.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite