Secţie a Spitalului de Copii renovată din donaţiile Clubului Lions Hope Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Secţia de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă pentru Copii, de pe Calea Moţilor, din Cluj-Napoca a fost reabilitată şi modernizată cu 31.000 de euro, bani strânşi de Clubul Lions Hope Cluj-Napoca, cu sprijinul celorlalte cinci cluburi clujene- Transilvania, Genesis, Napoca, 360 şi Turda.

Micii pacienţi ai Secţiei de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică din cadrul Pedi 1 se bucură acum de saloane reabilitate şi modernizate. Acest fapt a fost posibil prin strângerile de fonduri organizate de Lions Club Hope Cluj-Napoca, pe parcursul unui an: în timpul Balului Lions Cluj din 2018 s-au strâns aproximativ 13.800 de euro. Acestor fonduri li s-au adăugat alţi aproximativ 25.000 de euro, bani donaţi la alt eveniment caritabil desfăşurat la finalul lui 2017- Gala ”Dăruieşte din Suflet”, dar şi donaţii în materiale de construcţie, mână de lucru şi materiale sanitare, oferite de sponsorii noştri. Astfel s-a putut acoperi investiţia totală de aproape 31.000 de euro în reabilitarea secţiei cu 50 de paturi şi de aproximativ 400 mp de suprafaţă construită.

Ce s-a realizat

Mai exact, s-a înlocuit integral mozaicul şi vopseaua vechea cu tarkett/PVC sanitar, iar pereţii au fost vopsiţi cu lavabilă specială pentru mediile spitaliceşti. Cele 12 saloane + o sală de tratament + o sale de spitalizări de zi + 2 grupuri sanitare + 2 boxe depozitare au trecut printr-un proces complet de reabilitare şi înlocuire obiecte sanitare şi obiecte electrice. De asemenea, au fost reparate toate uşile şi geamurile din material termopan, iar toţi pereţii au fost coloraţi cu desene vesele, pentru specificul spitalului (copii), au fost reparate scurgeri în tavan, vopsite caloriferele şi au fost înlocuite tablourile electrice.

Lansare în prezenţa vicepreşedintelui Lions Club Internaţional

La conferinţa ocazionată de inaugurarea obiectivului au participat reprezentanţii conducerii spitalului, dar şi înalţi reprezentanţi ai cluburilor Lions la nivel naţional şi internaţional: Jung Yul Choi, primul vicepreşedinte şi viitor preşedinte Lions Club International, împreună cu soţia sa, Radu Cristea, guvernator 2018-2019 LC District 124 România şi Răzvan Rotta, PDG (Past District Governor) şi GMT Lions România. De asemenea, au fost prezenţi: Mona Koos, Imediat Past President al Clubului Lions Transilvania, precum şi reprezentanţii clubului care au iniţiat campania, Lions Hope: Anca Dinu- preşedinte, Raluca Kostrakievicz- trezorier şi Alida Vişan- fost secretar şi unul dintre cei doi arhitecţi care au contribuit la noua ”faţă” a secţiei spitaliceşti.

Donaţiile nu pot suplini lipsurile sistemului sanitar românesc



Dr. Horaţiu Gocan, şeful secţiei de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca: Avem rezultate excepţionale: prin grija foarte bunilor noştri prieteni de la cluburile Lions din Cluj am reuşit să reabilităm secţia. Eforturi uneori directe ale cluburilor Lions, şi în special Hope, care au muncit efectiv la decorarea saloanelor, la munca depusă de constructorii care au reabilitat secţia. Sperăm ca micilor noştri pacienţi care suferă să le mai alinăm din suferinţă, oferindu-le, cu ajutorul prietenilor noştri de la Lions, condiţii hoteliere specifice perioadei în care trăim, adică mileniul III. 

Conf. dr. Călin Lazăr, director medical al Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca: Orice donaţie din afară este binevenită, dar nu poate suplini o lipsă a sistemului. În 2008 Lions Club a donat aparatură medicală de peste 100.000 de euro. Relaţia este veche. Însă nimic din toate acestea, aşa cum spuneam, nu pot suplini lipsurile sistemului sanitar românesc. Le mulţumim celor de la Lions pentru sponsorizare, dar şi pentru munca efectivă pe care au depus-o aici. 

Jung Yul Choi, primul vicepreşedinte şi viitor preşedinte Lions Club International: Sunt foarte încântat de ce s-a întâmplat la Cluj cu secţia de chirurgie şi ortopedie pediatrică. Susţinem, la nivel internaţional, iniţiativele medicale, iar acum sunt disponibile granturi speciale pentru astfel de acţiuni, care pot fi accesate şi de cluburile Lions din România. 

Banii rămaşi în contul Clubului Lions Hope Cluj-Napoca pentru acest proiect, respectiv aproape 9.000 euro, vor fi folosiţi pentru alte nevoi materiale ale Secţiei. Acestea vor fi comunicate de conducerea spitalului, dar achiziţiile vor fi făcute tot de către asociaţia non-profit. Anual, 2.500 de intervenţii chirurgicale au loc pe secţia de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca. La nivelul întregului Spital de Copii, numărul de pacienţi este de aproximativ 75.000 de copii pe an. 

Nimic din toate acestea nu ar fi fost posibile fără ajutorul sponsorilor şi partenerilor noştri: 

Multiamenajări, Wohnung, Nim Global, Wind Energy, Freshbyte, Jolly, Banca Transilvania, Arobs, Trend Communication, Multicom Zalău, UBA Accommodation, Luca Prest, Agressione, Usource, PP Protect, Clubul Vedetelor, Tecla, Royal Classic Hotel, Someşul Cald, Lux Line, COS, Ravago, Lions Club Hope Cluj Napoca, Lions Club Transilvania, Lions Club Genesis, Lions Club 360, Lions Club Napoca, Lions Club Turda, Smartmove Crossfit, Urma, MB Dental Family Floresti, MB Dental, Alexandrion Group, Brâncoveanu, U-BT, arh. Alida Vişan, DRA Arhitectură - arh. Romana Donca, Morea Films, Vescan Pictures, Paul Şandor Photography, Pro Photo, Luna Cleaning, Apartament 1 Bistro&Bar, ADD PR, UpEvent şi Casa de Cultură a Studenţilor Cluj.

Le mulţumim de asemenea: Michal Negrin Cluj, Marty Restaurants, Jidvei, Sushi Cluj, Pasticeria Rossini, Chic Cake, 25th downtown flavours, Alida’s Sweet Cloud, Tudor Personal Tailor, TCI Social Club, RonnaArt, ZEM Center, Atelier Wearable Art, Oriflame, SEOholic, Yanna Shop, EverGreen Deco, Future Minds Consulting, Smart Kids, Tiny Humans, Accesories by Ioana Fodor, Casa de Vindecare Conştientă Art of Healing, VITRI, Mamprenoare, Ghiurgiuliu, Happy Lamps, SportAddict, Dor Autentic by Irina şi Andrei şi Young Works. 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite