Autorul primei cărţi despre incinerare din ţară spune că lupta surorii lui Sergiu Nicolaescu pentru averea regizorului are „iz de telenovelă“
0
Universitarul ardelean Marius Rotar a scris pe site-ul Asociaţiei Cremaţioniste din România „Amurg“ că este surprins de schimbarea bruscă de atitudine a surorii regretatului regizor Sergiu Nicolaescu care, în ianuarie, susţinea vehement ca dorinţa fratelui său de a fi incinerat să fie respectată, iar acum spune exact opusul. Rotar consideră că a crede într-o idee înseamnă asumarea ei totală, şi nu asumarea unor decibeli.
Scrisoarea este mai mult decât sugestivă, de aceea o reproducem mai jos:
„Nu-mi face nicio plăcere să scriu rândurile de faţă, pentru că ele integrează, în mod frivol, subiectul cremaţiunii. Dar nu e de mirare că se întâmplă astfel, într-o România a anului 2013, unde pentru multă lume obiectivele culturale esenţiale, ce trebuie văzute într-o călătorie într-un oraş mare, au devenit, în mod obligatoriu, stadioanele nou construite sau diversele mall-uri. La şase luni de la decesul regizorului Sergiu Nicolaescu, care a inflamat opinia publică din ţara noastră, prin dorinţa acestuia de a fi incinerat (respectată de altfel, de către familie în pofida presiunilor BOR) iarăşi se vehiculează sămânţa scandalului.
Miza: averea lăsată de către regizor, care ar fi fost însuşită în întregime de către soţia sa, sora regizorului nealegându-se cu mare lucru. Iz de telenovelă, ce, în mod firesc, n-ar fi trebuit, sub nicio formă, să atingă, în laturile sale, tematica cremaţiunii (neutră, de altfel, prin natura ei). Dacă am fi trăit într-o ţară sud americană, deja, cred că s-ar fi semnat un contract pentru producerea unei telenovele, cu acest subiect.
Sora regizorului se remarcase în ianuarie prin discursurile sale anti BOR, cerând imperios ca dorinţa de a fi incinerat să fie respectată. Acum doamna Iolanda Nicolaescu face un fel de triplul Axel, ca la patinaj artistic, declarând că voinţa lui Nicolaescu n-a fost să fie incinerat, ci înmormântat după datina creştinească (ortodoxă, pardon).
Conform EVZ, doamna Nicolaescu categoriseşte incinerarea drept o practică păgână, care a întinat memoria regizorului. Asta, după ce în ianuarie, aceiaşi doamnă afirma că incinerarea este o tradiţie în familia regizorului, că decizia nu a aparţinut soţiei şi că doar „ortodocşii înapoiaţi” refuză serviciul religios în caz de cremaţiune.
Când o fi fost sinceră doamna Iolanda Nicolaescu chiar nu mai contează, pentru că în opinia mea, readucerea în atenţia opiniei publice a cremaţiunii, asociată cu cazul Nicolaescu, are o altă semnificaţie şi anume importanţă consecvenţei în asumarea unui punct de vedere.
Până la urmă, ceea ce diferenţiază un individ de altul - şi nu spun aici o noutate – nu este vehemenţa expunerii unei idei, ci, mai degrabă, credinţa nesimulată în acea idee, idee ce depăşeşte laturile strâmte ale urletului şi urcatului pe parapet sau a ecoului produs de către o portavoce. A crede într-o idee înseamnă asumarea ei totală şi nu asumarea unor decibeli. Aşa este şi cu susţinerea cremaţiunii. Nu bătaia în piept că lupt pentru cremaţiune este stindardul pe steag, ci acţiunea concretă, consecventă şi adeseori tăcută, într-o asemenea direcţie“.
Mai puteţi citi:
Universitarul Marius Rotar: „Preoţii nu trebuiau să participe la marşul anti-crematoriu!“
Se încarcă comentariile...
