Sfârşitul lumii, o poveste fără sfârşit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Conform calendarului mayaş, astăzi vine sfârşitul lumii. FOTO Shuterstock
Conform calendarului mayaş, astăzi vine sfârşitul lumii. FOTO Shuterstock

Istoricul Toader Nicoară, specialist în istoria mentalităţilor, explică pentru „Adevărul“ când a apărut ideea de „sfârşit al lumii“ şi cum s-a perpetuat, în diferite forme, din antichitate până astăzi. Citiţi un interviu cu specialistul clujean.

Când a apărut ideea sfârşitului lumii?

Toate marile religii au o viziune despre începutul şi despre sfârşitul lumii.Toate sistemele religioase, fie cele precreştine, fie marile religii, creştinismul sau islamul, au această idee a unui timp care începe şi se termină. 

Cea mai elaborată „poveste” despre sfârşitul lumii provine din creştinism şi se referă la promisiunea lui Iisus că va reveni a doua oară pe Pământ, la judecată. De aici, ideea sfârşitului lumii este asociată cu sentimentul de pedeapsă şi cu cel de spaimă. 

E limpede că o asemenea idee a funcţionat în ideea de a îndrepta, de  a corija, de a construi atitudini în concordanţă cu morala creştină. Apocalipsa lui Ioan este textul ce a alimentat cel mai pregnant imaginarul creştin de la început până în zilele noastre.

De ce a apărut o astfel de idee?

Noi ştim multe lucruri, unele din experienţa practică a umanităţii, altele le-am dobândit pe cale ştiinţifică, însă ne lipsesc două repere esenţiale, de unde venim şi unde ne ducem. 

Ştiinţa are o viziune, la fel cum şi sistemele religoase au anumite viziuni, însă niciunele nu ne dau răspunsuri definitive despre două repere esenţiale: cum a început şi, mai ales, cum se va sfârşi lumea. Ca atare, viziunea noastră se circumscrie imaginarului, iraţionalului. 

Noi credem că suntem conduşi de raţiune, însă stăm sub tirania sentimentelor noastre. Nevoia de a scruta viitorul o găsim la toate civilizaţiile, de la cele mai primitive, de la antichitatea imemorială, până la cele mai apropiate. Omul a avut întotdeauna curiozitatea de a încerca să prevadă viitorul.


În ce fel diferă acest aşa-zis sfârşit de lume din 2012 faţă de alte apocalipse anunţate de-a lungul istoriei?

Omenirea a trăit cu un sentiment de frică, de insecuritate, de când există. Este un scriitor francez, Jean Delumeau, care demonstrează în cartea sa „Frica în Occident“ că sentimentul de angoasă al omului a rămas de-a lungul istoriei, doar cauzele care îl provoacă s-au schimbat. Sentimentul meu este că azi putem lega viziunea despre sfârşitul lumii de faptul că omenirea civilizată se află în criză. 

Criza creează un context în care aceste spaime au trecere la nivelul psihologiei colective. Aceasta este şi explicaţia faptului că în anul 2000, când s-a prevestit din nou sfârşitul lumii, au existat doar vagi frisoane de spaime apocaliptice. În acei ani, omenirea avea un suflu optimist - căzuse comunismul, chiar şi la Moscova exista încredere în valenţele pozitive ale capitalismului. 

Între timp, a venit marea criză economică, unii analişti spun că e mai mare decât cea din 1933, şi au avut loc evenimente grave, cum ar fi atacul terorist din New York. Pe fundalul acestor nelinişti, de frica de ziua de mâine şi de viitorul pe termen mediu, asemenea idei capătă un impact mai mare decât ne-am imagina.

Această idee este prezentă, acum, peste tot în lume - am auzit că în China au fost arestate mai multe persoane pentru că au anunţat sfârşitul după calendarul mayaş - şi faptul că media ne bombardează cu ştiri pe această temă, iar individul cu greu le poate selecta, face ca efectul asupra sensibilităţii colective să crească foarte mult. În acest context, cele mai trăznite idei pot părea plauzibile. Deşi, oamenii raţionali privesc critic aceste informaţii, o idee năstruşnică de genul acesta poate fi asumată uşor de marele public.

toader nicoara

Cum percepe societatea sfârşitul lumii în 2012? Există o diferenţă de percepţie între europeni şi americani? Românii cum îl văd?

Mai degrabă în lumea noastră, mai educată, mai şcolită, mai branşată la actualitate, avem de a face cu o asumare un pic culturală. 

Este un subiect care apare în preocupările oamenilor, pentru că e la modă şi există un bombardament de imagini şi de ştiri în mass-media. Însă, la nivelul maselor, nu există o panică, nu am văzut pe nimeni să zică „mă sinucid”. 

Există oameni care-şi fac buncăre şi se pregătesc, dar e vorba despre excepţii scoase foarte tare în faţă de mass media. La americani a prins mai bine şi asta depinde de nivelul de cultură şi de influenţa mass mediei. 

Europenii sunt, în general, mai sceptici, pentru că au în spate o istorie mai lungă. Românii percep fenomenul un pic diferit faţă de europeni. Ei sunt mai degrabă un spirit cârcotaş, ceea ce e diferit de scepticism, pentru că aceasta presupune spirit critic. Românii iau în râs fără a analiza.
 
Cum a evoluat ideea sfârşitului lumii până în ziua de azi?

„Sfârşitul lumii, o poveste fără sfârşit“, titlul ales într-o carte pe această temă de Lucian Boia, sintetizează foarte mult fenomenul. În carte se arată că această viziune revine din când în când în imaginarul omului. Omul a evoluat foarte mult de-a lungul istoriei, însă, în ceea ce priveşte iraţionalul, puţine lucruri s-au schimbat. În ciuda evoluţiei ştiinţei, există încă incertitudini legate de ce se va întâmpla şi vor exista viziuni despre sfârşitul lumii cât timp oamenii nu vor primi asigurări. Frica de sfârşit este mereu prezentă, se schimbă doar motivele.

În ce momente ale istoriei această idee a avut influenţă mai mare asupra oamenilor?

Romanii şi anticii greci nu aveau o viziune aşa de elaborată. Zeii lor erau ca oamenii, dar nemuritori, aveau păcate, iubeau, urau. Nici măcar la popoarele nordice nu avem o viziune clară asupra sfârşitului. Era vorba despre lucruri care nu erau aşa de sofisticate cum e creştinismul sau islamul. Ideea sfârşitului lumii a apărut cel mai pregnant în contextul apariţiei creştinismului. 

În Evul Mediu îşi au sursa cele mai elaborate teorii. Avem versetele lui Nostradamus, a căror ambiguitate te poate face să găseşti în fiecare epocă semne ale sfârşitului. Cea mai consistentă viziune provine de la Gioacchino da Fiore, călugăr din secolul XV, care spune că omenirea a trecut, din anii 1500, la cea de-a treia vârstă, după cea a Tatălui şi a Fiului, la cea a Spiritului, după care vine apocalipsa. Motivul pentru care s-au perpetuat aşa de multe teorii în Evul Mediu e şi viaţa grea. În secolul XIV a fost Marea Ciumă, care dădea imagini apocaliptice, când jumătate din populaţia unei localităţi murea, a fost foamete, oamenii trăiau în jur de 30 de ani, au existat confruntările între Papalitate şi Imperiu, apoi a venit Luther şi a contestat autoritatea Bisericii Catolice. 

Toate certitudinile în care lumea credea s-au spulberat. În Epoca modernă, din secolul XVIII încoace şi până la Primul Război Mondial, oamenirea a intrat din nou într-o fază optimistă, au existat autori care au anunţat sfârşitul lumii, însă nu au avut influenţă prea mare. Nici după cele două Războaie Mondiale nu a existat un mare interes pentru asemenea idei. Acum, în 2012, există din nou condiţii pentru ca mentalul colectiv să fie influenţat puternic de asemenea idei.

Cum ar trebui să privim aceste anunţuri de sfârşitul lumii?

Ar trebui să ne înarmăm cu încredere şi să fim raţionali. Mergem pe ideea <<vom trăi şi vom vedea>> şi ne vedem de treabă. Oricum dacă e să vină, o să vină, tot nu putem face nimic. Dacă aceia care şi-au făcut buncăr îşi imaginează că vor scăpa, se înşeală.

CARTE DE VIZITĂ

Toader Nicoară este profesor doctor la Departamentul de Istorie Modernă, Arhivistică şi Etnologie din cadrul Facultăţii de Istorie şi Filosofie a Universităţii „Babeş-Bolyai“ (UBB) din Cluj şi are următoarele domenii de competenţă: istorie modernă, istoria mentalităţilor şi imaginarului, antropologie istorică. A publicat 9 cărţi, 4 manuale şi 50 de lucrări de specialitate. Ţine cursuri de Istoria modernă a României, Introducere în istoria mentalităţilor colective, Moartea şi atitudinile în faţa morţii în epoca modernă, Geneza lumii moderne. Nicoară este directorul Şcolii Doctorale „Istorie. Civilizaţie. Cultură“. A fost decan al Facultăţii de Istorie şi prorector al UBB. Şi-a luat doctoratul la INALCO (Institut National des Langues et Civilisations Orientales) la Paris, având-o ca şi codirector de teză pe Catherine Durandin.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite