Szabolcs Sepsi, care lucrează în cadrul proiectului Faire Mobilität, organizat de Federaţia Germană a Sindicatelor - Regiunea Dortmund-Hellweg, citică într-un interviu pentru Deutsche Welle modul în care s-a realizat trimiterea muncitorilor sezonieri români în Germania.
„Întreaga acţiune este realizată în grabă şi, după toate aparenţele, fără un plan concret. Până acum nu s-a ţinut aproape deloc seama de dreptul muncii. Din experienţa anilor trecuţi, ştim că foarte des sunt încălcate prevederile în vigoare. În centrele de consiliere ne confruntăm aproape zilnic cu probleme de genul: nu se plăteşte salariul minim pe economie (9,35 euro pe oră), se deduc ilegal sume din plăţile finale, se stabilesc cote de acord ilegale, lipsesc asigurările de sănătate, sezonierii sunt cazaţi în condiţii foarte proaste”, a precizat acesta pentru DW.
Proiectului Faire Mobilität a deschis o linie telefonică, unde cei interesaţi pot fi consiliaţi sau informaţi. Apelul este gratuit şi consilierea se face inclusiv în limba română. Numărul de telefon, pentru vorbitorii de română, este: 0800 0005602.
Cu privire la provocările care urmează pentru muncitorii români, Szabolcs Sepsi spune:
„Personal, îmi pun multe întrebări. Ce se întâmplă atunci când angajatorul nu plăteşte salariul minim? Ce va fi de făcut dacă angajatorii vor scădea din venit preţul biletului de avion? Sau vor reţine din plăţi costuri exagerate pentru cazare şi masă? În anii trecuţi, ne-am confruntat foarte des cu astfel de probleme.
Sosirea şi plecarea sezonierilor este organizată de angajatori şi oamenii nu au voie să părăsească barăcile în care sunt cazaţi. Oamenii nu au dreptul să îşi aleagă pentru cine vor lucra. De fapt, ei chiar nu au nicio posibilitate să renunţe înainte de termen la contract, în cazul în care angajatorul nu respectă înţelegerile, dat fiind că întoarcerea în ţară este organizată la nivel central de reprezentanţii angajatorilor. Nu există, aşadar, libertatea de a-şi alege angajatorul.”
De ce sunt prost plătiţi salariaţii sezonieri
Reprezentatul sindicatelor este deranjat de faptul că „s-a tot stipulat că sezonierii sunt prost plătiţi, pentru că piaţa liberă reglementează situaţia. Acum, când lipsesc forţele de muncă din agricultură, poziţia lor în negocieri este bună, ar putea insista asupra unor salarii mai mari. Dar piaţa liberă este acum complet paralizată, prin mijloace juridice. Sezonierii nu îşi pot alege singuri pentru cine să lucreze. Ei nu au dreptul decât să se înscrie pe o listă prin care să îşi manifeste dorinţa de a veni în Germania. Condiţiile contractuale au fost stabilite de Asociaţia Agricultorilor Germani şi de guvernul federal unilateral, în defavoarea angajaţilor. Nu au avut loc niciun fel de negocieri. Şi oamenii care vin nu pot spune: nu îmi convin condiţiile de la această fermă, schimb angajatorul, dat fiind că mulţi caută forţă de muncă în aceste zile. Opţiunile pe care le aveau le-au fost anulate prin mijloace juridice, toate fiind motivate de măsurile de carantină.”
Carantină la grămadă
Întrebat despre eficienţa carantinei la care vor fi supuşi muncitorii, acesta a spus:
„Cred că este cinic să afirmi că măsurile sunt "carantină practică în paralel cu posibilitatea de a munci", sezonierii fiind de fapt închişi în barăci, fără niciun contact cu lumea exterioară. Chiar aşa? Este de fapt carantină doar faţă de populaţia din Germania. În această aşa-numită carantină nu pare să conteze că mii de oameni au călătorit fără a păstra distanţa socială şi că sute vor lucra, mânca, dormi, se vor spăla la grămadă. Cel mai mult contează ca aceşti oameni să fie ţinuţi la distanţă de populaţia din Germania.”
Citeşte şi
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
100 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Politrucii care ne conduc nu-s in stare sa dea de lucru la oameni, doar sa fure, nici 6 case nu le ajung
Cine pleaca acolo isi merita soarta, isi asuma riscurile. Cei mai multi stiu deja conditiile, au mai fost. Daca ei aleg sa plece - treaba lor.
Corect. Ieri vedeam la TV o femeie pe aeroportul Timisoara care spunea ca merge de 8 ani acolo si e f multumita si de bani si de conditii. Dar intotdeauna sunt puturosi sa planga la mormant strain , cand aud de munca .Nu stiu cum se face ca niciunul dintre plangaciosii de serviciu , nu are o alta solutie pentru oamenii astia , care culmea ....nu se plang . Nimeni nu le ofera nimic , nici Guvernul , Statul , economia roamaneasca , sindicatele , nu mai zic de feisbucarii de profesie , dar de plans de mila sunt o multime .Sindicalistul german nu are decat sa verifice , sa faca anchete si sa denunte pe vinovati , daca sunt , nu sa latre ca prostul in pustiu dinainte si cu asta crede ca si-a facut datoria.
Sindicalistul german ne relatează o situație extrem de gravă, nu se aplică legislația muncii. Oamenii nu au posibilitatea de a negocia, foarte grav! Salariul minim pe economie este o poveste! Condițiile de izolare sunt... la grămadă. Nici măcar nu-și pot alege angajatorul, pentru că sunt distribuiți. Da, distribuiți... Contracte de muncă, asigurări de sănătate... nu știe nimeni. Sclavie modernă?
"...sezonierii fiind de fapt închişi în barăci, fără niciun contact cu lumea exterioară. Chiar aşa? Este de fapt carantină doar faţă de populaţia din Germania..." !?! Printre miile de romani transportati la gramada in Germania este imposibil sa nu existe 5-10 % infectati deja cu virusul ucigas , asa incat e o chestiune de zile pana cand vom auzi de infectari in masa , printre acestia , iar respectivele baraci vor fi focare de infectie . In caz de , Doamne feri ! , se va intampla asa ceva , cine ii va ingriji pe muncitorii romani bolnavi , vor fi tratati in Germania , ori vor fi adusi in Romania si cine va suporta consecintele si cheltuielile ?
Vezi toate comentariile (100)