Singura universitate din ţară prezentă în topul Shanghai. Ungaria are 4 universităţi în clasament, iar Polonia, 11

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Această performanţă este cu atât mai remarcabilă pentru UBB cu cât se obţine mai ales prin contribuţia zonelor de ştiinţă & tehnologie”, spune rectorul Daniel David. FOTO: UBB
„Această performanţă este cu atât mai remarcabilă pentru UBB cu cât se obţine mai ales prin contribuţia zonelor de ştiinţă & tehnologie”, spune rectorul Daniel David. FOTO: UBB

Din cele aproximativ 30.000 de universităţi ale lumii, aproximativ 2.500 reuşesc să atingă o parte dintre criteriile/indicatorii clasamentului Shanghai, iar primele 1.000 sunt făcute public. Şi anul acesta Universitatea Babeş-Bolyai de la Cluj-Napoca este singura universitate din ţară aflată în top, deci se află cel puţin între primele 5% universităţi ale lumii.

Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este şi în acest an singura universitate din România inclusă în prestigiosul clasament Shanghai, unul dintre cele mai relevante clasamente internaţionale ale universităţilor lumii (Academic Ranking of World Universities - https://www.shanghairanking.com/rankings/arwu/2022), ocupând o poziţiei în intervalul 800-900 la nivel internaţional.

Din cele aproximativ 30000 de universităţi ale lumii, aproximativ 2500 reuşesc să atingă o parte dintre criteriile/indicatorii clasamentului Shanghai, iar primele 1000 sunt făcute public. Aşadar, aflându-se pe poziţia 800-900, UBB se află cel puţin între primele 5% universităţi ale lumii.

„Pe de o parte mă bucur să văd că UBB se menţine în acest clasament de referinţă al universităţilor. 

Pe de altă parte sunt trist când văd politicile impredictibile ale autorităţilor, ceea ce nu ajută o dezvoltare programatică (exemplu, pe de o parte susţinem în premieră din 2021 cercetarea în universităţi, pe de altă parte tăiem masiv numărul de locuri la master/doctorat, atât naţional (master), cât şi la universităţi ca UBB (master şi doctorat) care ne pot da competitivitate internaţională – adică exact acolo unde se produc publicaţiile relevante pentru acest clasament). 

În fine, sunt îngrijorat să văd că unele ţări cu traiectorie în perioada comunistă similară nouă – perioadă în care universităţile au fost fragmentate şi când partea de cercetare le-a fost redusă drastic - au universităţi mai multe şi/sau mai bine plasate (exemplu Ungaria are 4, din care trei sunt mai bine plasate ca UBB, iar Polonia, 11) – ceea ce vorbeşte despre competitivitatea ţării”, afirmă rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.
 

„UBB nu are în acest moment toate componentele relevante de ştiinţă şi tehnologie”  

Rectorul UBB adaugă: „Această performanţă este cu atât mai remarcabilă pentru UBB cu cât se obţine mai ales prin contribuţia zonelor de ştiinţă & tehnologie din UBB, ştiinţele sociale nefiind cuantificate comprehensiv (în condiţiile în care practica de publicare în această zonă include major şi cărţi, care nu se includ în acest clasament), iar artele şi ştiinţe umaniste rămân complet neevaluate (în condiţiile în care rezultatele lor ştiinţifice sau vocaţionale nu se cuantifică). Trebuie înţeles că UBB nu are în acest moment toate componentele relevante de ştiinţă şi tehnologie în structura sa şi are componente majoritare de ştiinţe socio-umane  şi arte; de aceea când este tratată comprehensiv, aşa cum fac alte clasamente, UBB are poziţii şi mai bune la nivel internaţional (exemplu 675 în clasamentul american US News).“

Criteriile de clasificare în clasamentul Shanghai sunt următoarele: (1) calitatea educaţiei (10%); (2) calitatea personalului academic (40%); (3) activitatea de cercetare (40%) şi (4) performanţa ponderată prin mărimea instituţiei (10%). Dintre indicatori, se consideră premiile Nobel şi Field, numărul Highly Cited Researchers, publicaţiile în revistele Nature şi Science şi publicaţiile ştiinţifice în Science şi Social Science Citation index.

Cea mai mare comunitate academică din ţară 

Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este universitatea cu tradiţia academică cea mai veche din România (începută acum 441 de ani – în anul 1581), reprezentând cea mai mare comunitate academică din ţară (cu peste 55.000 de oameni, din 15 localităţi şi 11 judeţe).

De la fondare, UBB face parte din galeria universităţilor de prestigiu şi de referinţă din România, de şapte ani aflându-se pe prima poziţie în ţară în Metarankingul Universitar care sumarizează rankingurile internaţionale majore ale universităţilor. În plus, de mai mulţi ani UBB ocupă primele poziţii în ţară în rankingurile internaţionale globale şi pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universităţi ale lumii (din cele aproximativ 30000 existente), cu o infrastructură academică avansată (ex. unităţi CDI integrate în reţele europene, laboratoare didactice modernizate şi integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.).

Recent (2021), în urma auditului internaţional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate world-class (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizaţia unora din cele mai prestigioase universităţi europene world-class/research-intensive, a primit distincţia europeană HR Award for Excellence, iar din 2021/2022 este parte a alianţei universităţilor europene EUTOPIA.


Vă mai recomandăm: 

Noua lege a educaţiei şi scandalul plagiatului. Rectorul UBB: „Avem două paradigme prost implementate”

Universitatea din Bucureşti şi Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca, prezente în clasamentul QS 2020

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite