Singurul deputat PDL din Cluj a trecut la Mişcarea Populară: „Mă alătur lui Traian Băsescu şi Elenei Udrea“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Gurzău (stânga) a părăsit PDL. FOTO: Adevărul
Adrian Gurzău (stânga) a părăsit PDL. FOTO: Adevărul

Deputatul clujean Adrian Gurzău a demisionat din Partidul Democrat Liberal şi se va înscrie în Partidul Mişcarea Populară (PMP), la o zi după ce Elena Udrea a anunţat public că s-a înscris în PMP. El a susţinut că prin această mutare vrea să se implice în crearea unei Drepte puternice şi în dezvoltarea proiectelor preşedintelui Traian Băsescu.

Gurzău face parte din grupul de 15 parlamentari PDL care au trecut, recent, în Parditul Mişcarea Populară printre care îi amintim pe Elena Udrea, Ion Ariton, Theodor Paleologu, Camelia Bogdăneci, Daniel Geantă, Dragoş Gunia, Petru Movilă. Gurzău se va înscrie în. Decizia sa vine la numai Gurzău se află la al doilea mandat de parlamentar, fiind ales pe listele PDL. În 2004 acesta l-a înlocuit în Parlament pe Emil Boc, după ce acesta a devenit primar al Clujului. În 2008, Gurzău a obţinut un nou mandat de deputat în colegiul 4 Cluj-Napoca. Adrian Gurzău era membru PDL de 17 ani şi îndeplinea funcţia de vicepreşedinte al organizaţiei judeţene. Deputatul este primul din PDL Cluj care demisionează pentru a trece la PMP. ” Am demisionat din partid şi mă alătur lui Traian Băsescu şi Elenei Udrea pentru a continua reformele şi pentru a face opoziţie dură USL-ului. Am făcut acest gest pentru a crea o opoziţie reală la USL, pentru a crea o dreaptă puternică şi pentru a dezvolta toate proiectele preşedintelui Traian Băsescu. Suntem o echipă cu preşedintele Băsescu şi mergem mai departe cu idealurile pe care ni le-am propus", a declarat, Gurzău pentru Monitorul de Cluj. Adrian Gurzău a fost membru al PDL din 1995 şi este deputat la al treilea mandat. El a deţinut până acum funcţia de prim-vicepreşedinte al PDL Cluj-Napoca. 

Citeşte şi 

Elena Udrea a demisionat din PDL şi s-a înscris în PMP: Astăzi mă despart de un partid, dar rămân într-o echipă

Deputatul de Vrancea Florin Secară o urmează pe Elena Udrea în Partidul Mişcarea Populară. "Nu rămân prieten cu conducerea PDL Vrancea"

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite