Soprana din Cluj care cântă pe cele mai importante scene din lume: „Politica, în forma ei actuală, e o minciună. Eu, dacă sunt cântăreaţă, nu pretind că pot picta“
0
Anita Hartig, soprana care la 36 de ani a ajuns să fie aplaudată pe cele mai importante scene de operă din lume - New York, Viena, Milano sau Londra, a fost invitata principală a Balului Operei din Cluj. Cum a ajuns în vârful ierarhiei mondiale, ce crede despre implicarea actorilor din România în proteste sau cum este Balul Operei din Viena sunt câteva dintre întrebările la care artista a răspuns.
Organizatorii Balul Operei din Cluj, desfăşurat în weekend, doresc un eveniment cât mai apropiat de ceea ce se întâmplă în locul unde acest fenomen a fost inventat: Viena. Aducerea în oraşul de pe Someş a Anitei Hartig, una dintre cele mai „vânate” soprane lirice de marile opere din lume, fie că vorbim de Metropolitan din New York, Scala din Milano sau Royal Opera din Londra, a fost un pas înainte, mai ales că Anita Hartig a deschis, în 2014, Balului Operei din Viena. Care este atmosfera la Balul Operei din capitala valsului, cum a ajuns în topul ierarhiei lirice mondiale, care este cea mai mare provocare cu care se confruntă, cum vede implicarea artiştilor în protestele din România şi lipsa de eleganţă din spaţiul public sunt câteva dintre întrebările la care Anita Hartig a răspuns pentru „Adevărul”.
Atmosfera Balului Operei de la Viena
Organizatorii Balului Operei din Cluj intenţionează să transforme evenimentului într-unul cât mai apropiat de ceea ce se întâmplă la Viena. Având în vedere că în 2014 deschis celebrul Bal al Operei din Viena, spuneţi-ne vă rog care credeţi că sunt elementele care asigură succesul unui astfel de eveniment?
Vă pot spune cum am perceput eu Balul Operei de la Viena. Sigur, glamour, tot teatrul se transformă, vals, şampanie, rochii de seară, elegante sau mai puţin, multă muultă lume. Ce mai au ei specific este o deschidere a balului cu debutanţii, tineri de 16-17 ani, la fel cum era în societatea secolului al XVIII-lea. Aceştia vin în perechi şi prezintă un dans pe care l-au studiat îndelung. Apoi, sunt invitaţi şi ceilalţi oaspeţi să valseze împreună. La ora 12 noaptea, după ce lumea a servit mai multe pahare de şampanie, are loc un dans cu toţi participanţii, cu tot publicul, am fost şi eu, dar sinceră să fiu, era aşa îngrămădeală că nu m-am simţit aşa de confortabil. Un coregraf ia un microfon şi spune: „Haideţi să dansăm împreună dansul cutare” şi anunţă fiecare mişcare: „Acum facem doi paşi la stânga, trei paşi înainte, bărbaţii trec prin spatele partenerei etc”. E amuzant pentru că toţi încearcă să se ţină de coregrafie, dar, fiind aburiţi de tot şarmul seratei se întâmplă tot felul de accidente, se încurcă coregrafia şi e foarte amuzant pentru toţi.
CUM A AJUNS ÎN TOP
Pe scurt, parcursul dumneavoastră în carieră ar putea fi rezumat astfel: de la cele două CD-uri cu Maria Callas pe care le-aţi primit cadou la 17 ani, aţi ajuns, după un deceniu să urcaţi cu succes pe aceleaşi scene pe care a urcat şi celebra soprană. Care sunt, pe lângă talent, elementele care v-au asigurat această evoluţie extraordinară?
Cred că o muncă şi o dedicare în direcţia asta. Cu sacrificii, adică tot ce înseamnă viaţă privată a fost un pic neglijat din punctul meu de vedere. Sigur, că nu am luat-o chiar aşa, dorinţa şi visul meu erau să cânt pe toate scenele lumii, ceea ce am reuşit, iar acum sunt puţin aşa... uimită: „Eu am făcut asta?” A fost copleşitor şi dorinţa a fost atât de mare încât am neglijat anumite aspecte din ceea ce înseamnă să fii om şi femeie: înmormântări, nunţi, botezuri, familie, prietenii au fost puţin puse pe locul secund. Acum sunt într-un moment în care încerc să aduc un echilibru, ceea ce nu e deloc uşor, adică să nu mai neglijez atât partea asta privată, personală, şi cred că asta voi încerca să fac în următorii 10 ani.
Cum se desfăşoară o zi de muncă din viaţa Anitei Hartig?
Fiind un organ viu, corzile vocale, care au 3 centimetri, nu se pot pisa, nu se poate lucra cu aceşti muşchi cum lucrează un atlet. Dacă sunt repetiţii, facem 6-7 ore pe zi, dar asta nu înseamnă că poţi să cânţi 6-7 ore pe zi. Poţi să cânţi două ore şi jumătate pe zi, spun eu. În rest, este vorba despre citit de partituri, solfegiat de partituri, citit de text, citit librete, citit corespondenţe ale compozitorilor. Întotdeauna, marii compozitori s-a inspirat din literatură, din teatru. Astfel că încerci să înţelegi cât mai bine ceea ce au dorit să exprime şi faci asta printr-o muncă de cercetare intensă în direcţia text, libret, limbi străine.
Soprana Anita Hartig şi tenorul Teodor Ilincăi, invitaţii principali ai Balului Operei din Cluj 2019. FOTOGRAFII: Nicu Cherciu
Care este cea mai mare provocare pentru un artist român care vrea să ajungă să cânte pe cele mai mari scene lirice din lume?
Cred că cea mai mare provocare pentru orice artist, şi dacă nu este român, indiferent de sex, culoare, înclinaţii, este dorinţa lui, adică din moment ce ai luat decizia, să te duci pe acel drum indiferent de ce-ţi va spune unul sau altul. Fiecare are alt parcurs, dar cu toţii avem piedici nenumărate, dar dacă dorinţa ta este fermă, o hrăneşti cu iubire, cu pasiune, dar nu cu dependenţă şi încrâncenare, nu asculţi ce spune stânga sau dreapta, pentru că e o dorinţă pură, nu are cum să nu se îndeplinească.
„ÎNCONTINUU, ZI DE ZI, TREBUIE SĂ TE DOVEDEŞTI PUBLICULUI, ŢIE, AGENŢILOR, DIRECTORILOR”
Dar pentru dumneavoastră acum, care este cea mai mare provocare pentru a vă menţine la acest standard ridicat?
Neavând certitudinea sau liniştea aia de a avea un contract definitiv, pe viaţă, şi fiind free-lance, liber-profesionist, care încontinuu, zi de zi, trebuie să te dovedeşti publicului, ţie, agenţilor, directorilor, profesorilor, este pentru mine un stres deosebit. Acelaşi stres este, pe de altă parte, şi motorul care te face să devii mai bun, să vrei să fii mai bun, să auzi diferenţele dintre un sunet sau o expunere a unei fraze, a unui rol, să vrei să fii mai muzical, mai curat, mai în concordanţă cu ceea ce s-a lăsat scris negru pe alb de către compozitor.
Sunt anumite aspecte şi în multe teatre, colegi care au un contract definitiv, şi cred că apare un fel de relaxare, ceea ce nu este rău, cred că sunt oameni mulţumiţi şi fericiţi din anumite puncte de vedere, dar nici nu au poate dorinţa de a căuta şi mai mult, şi mai mult.
La un moment-dat motivaţia interioară se termină şi ai nevoie de un stimul exterior?
Cred că asta ne duce înainte ca şi omenire, aşa suntem construiţi poate. E un fel de stres, un fel de imbold.
Ce provocări profesionale vă aşteaptă anul acesta?
Provocările sunt când trebuie să ies pe scenă. Anul acesta, voi urca pe scenă la New York în Traviata, care necesită o pregătire intensă şi niciodată nu cred că ajunge să zici: „bun, acum nici nu mai repet pentru că iese totul aşa cum doresc”. Este fluctuant, în funcţie de dispoziţia proprie, de emoţionalitatea proprie, care este tot timpul în schimbare. În martie, la San Francisco, merg cu rolul Micaela din Carmen. Săptămâna viitoare, merg la Barcelona cu o lucrare nouă, Seherezada de Ravel, e un ciclu de 3 lieduri, cu un limbaj impresionist foarte captivant, seducător, imaginativ, foarte incitant şi aştept să debutez în asta.
Balul Operei Cluj 2019. FOTO: Nicu Cherciu
„SUNTEM CA PE BANDĂ RULANTĂ, E UN PIC DE FABRICĂ ÎN TOT DOMENIUL ACESTA”
„Când ascultăm muzică de operă, ne aducem aminte că omul mai are şi o latură nobilă. E vorba de nobleţe, e vorba de eleganţă, e vorba şi de gestica celor care se află pe scenă, care transmite un alt tip de civilizaţie şi fel de a trăi, spunea dirijorul Tiberiu Soare. Nobleţea, eleganţa, civilizaţia sunt elemente pe care le vedem din ce în ce mai puţin pe scena publică din România. Este un fenomen pe care îl observaţi şi ţările unde activaţi? Ce credeţi că se întâmplă?
Da, absolut. Limbajul secolului XXI este unul complet diferit faţă de ceea ce a fost scris în secolele XVII, XVIII, început de XIX, vorbesc despre limbajul verbal, limbajul fizic, limbajul emoţional. Multe aspecte se pierd pentru că nu avem timp pentru asta, suntem fixaţi pe alte valori. Când te duci într-un muzeu, vezi o pictură din secolul al XV-lea, te minunezi. E simplist, interesant, curat, totul, şi te sensibilizează. Zici: „ce frumos, ce culori!”. Aşa este şi cu opera, azi Mozart, Bach, Hendel, Puccini, Verdi, Strauss te sensibilizează, dar vezi că este ceva mai antic. Încercând să se aducă cumva mai aproape de limbajul din ziua de astăzi, şi în operă vin interpretările şi conceptele acelea teatrale, dar adaptate extrem la ceea ce suntem noi astăzi şi apare o discrepanţă pentru mine, pentru că subiectele care au fost tratate sau anumite raporturi între personaje nu se mai potrivesc în ziua de astăzi şi nu poţi să foloseşti acelaşi limbaj; cum ne mişcăm noi (femeile-nr) azi în pantaloni, de exemplu, o doamnă din secolele trecute cu corsete, cu fel de fel de îngrădiri nu putea. Pentru mine e o discrepanţă enormă şi mă lupt puţin cu asta. Sigur că m-am compromis în anumite situaţii pentru că suntem constrânşi şi cumva obligaţi pentru că suntem ca pe bandă rulantă, e un pic de fabrică în tot domeniul acesta, pentru că ne-am pierdut din sensibilitate. Ce să facem în direcţia asta nu ştiu.
Spuneaţi că limbajul aparţine secolelor trecute, dar pot totuşi oamenii secolului XXI, secolul vitezei, din aşa-zisa epocă digitală, să extragă anumite elemente pe care să le poată folosi în viaţa lor?
Sper că da, sensibilitatea, curiozitatea fiecăruia. Sigură că, pe mine mă inspiră dacă văd o biserică barocă sau o pictură mai antică sau un Picasso; mă intrigă, caut, „oare ce s-a gândit? De ce a ajuns la limbajul acesta?” Poate că şi noi ar trebui să mergem cu opera într-un limbaj al secolului XXI, poate acesta ar fi muzica electronică, dar nu ştiu în ce măsură are puterea să sensibilizeze...
Balul Operei Cluj 2019. FOTO: Nicu Cherciu
„ASTA CRED CĂ ŢINE DE CULTURA NOASTRĂ, N-AI VOIE SĂ TE EXPRIMI”
În România există un program pentru elevi „cornul şi laptele” menit să asigură o oarecare bunăstare fizică a acestora. Ce efecte credeţi că ar avea un program, să zicem, „opera şi teatru” asupra elevilor? Credeţi că ar fi benefic?
Absolut. Eu când eram copil îmi era greu să mă exprim, asta cred că ţine de cultura noastră, n-ai voie să te exprimi, sistemul de educaţie nu e bazat pe interacţiune. Eu am folosit muzica ca pe un soi de refulare, unde printr-un anumit text sau tonuri înalte m-am putut exprima în sfârşit. Noi, în studenţie am făcut şi ore de teatru cu anumite exerciţii care te provocau foarte mult să ieşi din tine. Cred că aşa ceva ar fi foarte benefic pentru copii şi sunt anumite persoane care lucrează cu tinerii în aceste sens, folosind teatrul pentru a-i ajuta pe copii. Chiar şi o amică de-a mea, Simona Băltog are „Trăstuţa fermecată” în care se ocupă de asta, şi Daniela Nane, de la Bucureşti, îi învaţă pe copii să se exprime mai bine, să fie empatici, să fie cu bun simţ.
DESPRE PROTESTELE ACTORILOR
În România, actorii au început să se solidarizeze cu protestele magistraţilor. Cum vedeţi această implicare a artiştilor în viaţa Cetăţii?
Cred că şi noi luptăm pentru o lume mai bună, încercând să amintim publicului să nu uite de partea sensibilă a vieţii, să înţeleagă sau să lupte pentru o prietenie, pentru o iubire, pentru valori deosebite. Cred că ne facem un pic partea prin talentul nostru.
Şi dincolo de scenă?
În ceea ce priveşte politica, nu aş dori să mă exprim deoarece, pentru mine cred că ne repetăm circular, toate marile civilizaţii au avut o politică de un gen sau altul şi până la urmă nu au ajuns neapărat să progreseze, s-au împotmolit, au ajuns să se destrame şi să se recreeze. Cred că politica în forma ei actuală, în România şi în lume, nu este benefică pentru societate, pentru om. Politica nu are rezultate benefice pentru noi ca umanitate, nu ne ajută să evoluăm din niciun punct de vedere. Este doar o himeră, o minciună că cineva dintre aleşii acestui Pământ sunt la putere să ne ghideze înspre dezvoltarea noastră.
Atunci cine ar trebui să ne ghideze?
Cred că în fiecare domeniu ar trebui să existe o echipă de oameni care sunt specialişti în acel domeniu. Dacă tu eşti agricultor şi ştii cum se lucrează pământul, de ce este nevoie, care sunt aspectele importante, ce trebuie făcut... nu poţi să pui acolo un politician care n-are nici înclinaţie spre asta, n-are niciun interes... Mise pare un pic absurd, adică eu dacă sunt cântăreţ nu mă duc să mă pretind pictor pentru că nu am deprinderile necesare, aşa că n-o să mă mint pe mine şi pe alţii că am abilităţile respective.
Carte de vizită
Soprana Anita Hartig, absolventă a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, a debutat în 2006 în rolul lui Mimi din La Boheme de Puccini. Interpretarea desăvârşită avea să-i aducă recunoaştere internaţională. În 2009 a debutat pe scena Operei de Stat din Viena, în rolul Musetta din aceeaşi operă, iar în anii următori a ajuns pe scena Scalei din Milano şi a Operei Regale din Londra. A fost prima absolventă a Conservatorului clujean şi cea de-a doua româncă ce a urcat pe scena Metropolitan Opera din New York. În 2014, a cântat în deschiderea Balului Operei din Viena.
Citeşte şi:
Marca „Balul Operei” va fi donată Operei Naţionale Române din Cluj
Balul Operei, ediţia 2018, a fost dedicat Centenarului. Artiştii premiaţi în acest an
Se încarcă comentariile...
