Subprefectul Clujului a fost demis. Numele vehiculate pentru preluarea postului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alin Danci a deţinut funcţia de subprefect mai puţin de un an. FOTO: Facebook
Alin Danci a deţinut funcţia de subprefect mai puţin de un an. FOTO: Facebook

Social-democratul Alin Danci a fost demis, vineri, 17 ianuarie, din funcţia de subprefect al judeţului Cluj. Deocamdată nu a fost numit un nou subprefect.

Alin Danci îl înlocuise în februarie 2019 pe Gyorke Zoltan, decizia aparţinându-i fostului premier Viorica Dăncilă. Între timp, noul guvern a dispus,încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de a unor subprefecţi din Bucureşti şi din mai multe judeţe, inclusiv din Cluj.

„A fost o onoare pentru mine să îndeplinesc funcţia de subprefect şi în acelaşi timp o provocare din care am avut de învăţat. Mulţumesc echipei din cadrul Instituţiei Prefectului, structurilor MAI şi serviciilor publice deconcentrate pentru colaborare şi pentru profesionalismul de care au dat dovadă”; a scris Danci pe Facebook.

Potrivit unor surse, în locul lui său ar putea fi numită Irina Munteanu, director în cadrul Primăriei Câmpia Turzii. Asta după ce iniţial au existat informaţii conform cărora Andrei Maxim (PMP) ar fi urmat să preia postul de subprefect. 

Irina Munteanu a candidat la alegerile parlamentare din 2016 pe listele PNL, pentru un loc în Camera Deputaţilor. şi este una dintre apropiaţii conducerii liberale la nivelul judeţului Cluj.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite