Subprefectul Clujului şi-a dat demisia. Mihnea Iuoraş: „Am promis liderilor USL că voi ocupa această funcţie până după europarlamentare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihnea Iuoraş (în costum gri şi cravată mov) la investire FOTO: Adevărul
Mihnea Iuoraş (în costum gri şi cravată mov) la investire FOTO: Adevărul

Mihnea Iuoraş, membru PNL, şi-a dat azi, 30 mai, demisia din funcţia de subprefect al judeţului Cluj. Acesta a declarat că a promis liderilor USl că va ocupa această funcţie până după europarlamentare. Totodată, el a mai afirmat că a fost chemat de Marius Nicoară, vicepreşedinte PNL, să se alăture noii echipe de conducere a liberalilor clujeni, echipă „grav afectată în ultimele zile de evenimente pe care le ştim cu toţii“.

Clujul rămâne fără subprefect după ce azi, 30 mai, Mihnea Iuoraş a demisionat din această calitate. Demisia subprefectului vine a doua zi după reţinerea pentru 30 de zile a şefului PNL Cluj, Horea Uioreanu, totodată preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.

Iuoraş spune că a promis liderilor USL că va ocupa această funcţie până după alegerile europarlamentare.

„Am promis liderilor fostei Uniunii Social Liberale de la nivelul judeţului Cluj că voi ocupa această funcţie până după alegerile europarlamentare, pentru a asigura desfăşurarea acestora în bune condiţii. Acest lucru s-a întâmplat şi, după cum aţi remarcat cu toţii, campania şi procesul electoral propriu-zis s-au desfăşurat pe tot cuprinsul judeţului Cluj în condiţii impecabile. Consider aşadar că mi-am îndeplinit cu profesionalism şi această ultimă sarcină de serviciu“, declară Mihnea Iuoraş în comunicatul remis presei.

El a fost chemat de senatorul Marius Nicoară, vicepreşedinte PNL, să facă parte din echipa de conducere a PNL Cluj: „ Am fost solicitat de către domnul Marius Nicoară, senator şi vicepreşedinte al PNL, să mă alătur noii echipe de conducere a PNL pentru a reconstrui mişcarea liberală clujeană grav afectată, din păcate, în ultimele zile de evenimente pe care le ştim cu toţii“.

Mai puteţi citi:

Cum văd ruptura liberalii din teritoriu

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite