Complicitatea locuitorilor la „ficţiunea” Cluj-Napoca: „Atâta timp cât un PR deşănţat umflă preţurile la apartamentele noastre, care-i problema?”
0
Activistul civic István Szakáts scrie despre relaţia dintre clujeni şi campaniile de imagine care fac din Cluj-Napoca o ficţiune publică a unui „oraş al Făgăduinţei”. Clujeanul cel sufocat în trafic, cel ale cărui spaţii verzi sunt canibalizate sistematic, cel al cărui oraş e făcut preş dezvoltatorilor cu relaţii va face din ce în ce mai puţin abstracţie de aceste realităţi, spune activistul.
Redăm mai jos postarea activistului civic István Szakáts
„La Cluj-Napoca, “Inima Transilvaniei” care bate ritmul unei dezvoltări urbane alerte, orice proiect este două: un proiect politic şi unul real, legătura dintre ele fiind neunivocă - ca să rămânem în termeni politicoşi.
Precum ştie mai tot clujeanul, Someşul e navigabil politic de vreo 8 ani. Turnul Pompierilor e gata politic de 3 ani. 10.000 de garaje sunt demolate politic de 12 ani. CMID-ul e gata politic de 8 ani. Pe Podul Porţelanului se circulă politic de 3 ani. Mai putem adăuga Filarmonia Politică, Căşile Sociale Politice, Parcul Farmec Politic, Parcul Feroviarilor Politic, Centura Politică, Centrul Cultural Transilvania Politic, Pationarul Politic, Aquaparkul Politic şi etc. şi etc. şi etc. Dintre toate aceste proiecte, în realitatea lor 3D, nu e gata niciuna. Nici la anu’ n-o să fie. În schimb, pentru a camufla golurile, sunt o grămadă de alte ficţiuni publice în aer.
Noi, clujenii, nu doar că ştim toate astea, dar mai obişnuim şi să tăcem despre ele la unison. De ce? Din multiple motive. Între ele, primul: “de ce să mă complic” - un eufemism care acoperă faptul că Clujul e suficient de mic ca prietenia, jobul, contractul şi finanţarea să-ţi depindă de pe cine critici.
Al doilea: de complice. În secret, credem că minciuna pe undeva ni “se” merită. Atâta timp cât un PR deşănţat umflă preţurile la apartamentele noastre de dat, şi la serviciile noastre educaţionale / medicale de prestat, care-i problema? E chiar foarte bine. Exagerările sunt pentru cine cumpără, şi îi ajută pe cei care vând, adică pe noi, clujenii. Deci binevenite fie. Iar Clujul, ca un lan de orhidee frumos colorat şi bine mirositor, să capteze cât de multe muşte grase. E şi păcat să striveşti această corolă de minuni a lumii prin nişte exerciţii de sinceritate exagerată. Să plătească “aitistu”, să plătească “vinitura”! Să fii informat costă - dar să stai prost te costă dublu. Să se înveţe şi ăia pe pielea lor, cum ne-am învăţat şi noi.
Dar de fapt, doar 30% din apartamentele noastre sunt vândute “viniturilor”. 70% ni le cumpără alţi clujenii - la preţurile umflate pe PR-ul municipal. Astfel, în realitate nu doar reciclăm inechitatea şi ţeapa, cu profit pentru cei foarte puţini, ci o ridicăm la “next level”, şi o naturalizăm ca şi auto-ţeapă. Dar asta pe prea puţini şi neînsemnaţi îi interesează. Că de fapt, în lipsă de alte idei şi modele, să-i zicem mai de solidaritate socială, promovăm un fel de familism amoral, extins la nivelul urbei… bă, măleş cu cuvintele d’aşte complicate?
Oricum, clujenii par să ştie şi că ei înşişi ar fi imuni la contaminarea prin PR pe sistem (la care categorie Instituţia Primăriei este, probabil, chiar cea mai performantă din ţară). Şi mai par să ştie că vor putea să vândă la suprapreţ şi extra profit (vezi preţurile pe metru pătrat locuibil, paroxistice în lipsa unei infrastructuri urbane din jur) cât timp reuşesc să lustruiască mirajul, şi să umfle, din ce în mai mare, balonul de săpun PR al urbei.
Subsemnatul, trăiesc în acest Cluj de decenii, şi pe an ce trece mă chinuie mai tare o seamă de întrebări. Cât de mult se (mai) poate umfla gogoaşa? Are ea limite? Să fie ele sociale? Politice? Economice? Culturale? Psihologice? Cât de aproape suntem de ele? Până unde e “sănătos” să mergem, şi ce urmează după ce le depăşim? Putem vorbi de toxic? De patologic?
Într-o logică a “pieţei libere” şi în care oraşele se află în vria recunoaşterii-şi-redistribuirii şi într-o perpetuă competiţie, am putea să tragem din umeri, zicând că ne uităm doar la un city marketing mai agresiv aşa. Ce mai, e chiar sănătos! Trăiască mâna invizibilă a pieţei! Jos mironosiţele de tă’ felu’! Iar cui nu i-a plăce’, să se mute din Cluj şi să ne lese pă noi ce nu suntem aşe jingaşi. Că ne-om descurca şi fără el, n-aibă frică.
Dar mironosiţului din mine, mi-e frică. Din ce în ce mai frică. Mi se pare că asistăm activ la ceea ce numesc normalizarea ficţiunii publice. Acum vreo 12 ani am trăit o experienţă urâtă. Într-o discuţie cu un înalt reprezentant al Municipiului Cluj-Napoca, acesta mă minţea în faţă, ştiind că eu ştiu că el minte. Dar omul o dădea înainte fără să clipească. Subsemnatul am muţit, mi-a picat faţa, şi mi s-a strâns stomacul. Acum, după 12 ani, mi se pare că edilii mint oraşul în faţă ştiind că cetăţenii ştiu că ei mint… iar cetăţenilor nici nu li se mai ridică sprânceana. Minţitul în faţă a devenit parte a contractului social între autoritate şi cetăţean. Noi ştim că ei ştiu că noi ştim că ei mint. Îi chill.
Acum 5 ani, la o conferinţă, stăteam de vorbă cu preşedinta unei reţele europene de inovare. Tocmai mi-am terminat Marele Monolog de 12 minute despre inovarea la Cluj cu focus pe ghetoul de la Pata Rât, şi încă eram turat.
-“Why so upset?”- m-a întrebat doamna.
-“This city is so goddam hypocrite” - i-am spus.
-“My dear. All cities all hypocrites” - mi-a răspuns.
Apoi, cum se şade, am discutat totuşi-diferenţele. Ea mi-a povestit de oraşul ei din Finlanda, iar eu i-am povestit de tradiţia noastră din “comunism” cu minciuna, care ne-a intrat în oase ca reuma, şi care acum, în “capitalism” iese în formă de artrită. I-am zis că dacă pe vremea lu’ Ceaşcă ştiam că “se” minte, măcar aveam în noi o suspiciune aproape instinctivă, manifestată ca şi rezistenţă culturală - de ne mai imunizam în masă prin vaccinurile noastre formidabile numite ironie şi autoironie. I-am şi zis pe loc câteva bancuri “comuniste”. A râs.
Apoi i-am povestit despre cazul Caritas, jocul piramidal cu epicentrul în Cluj, care a mai nenorocit odată o ţară de deja săraci, şi care a fost premonitor pentru traiectoria pe care ne-am înscris de-am devenit încet complici la Marea Ficţiune Publică de azi. Iată, dacă Meşter Cârmaciul I. n-a reuşit să ne atragă pe Dark Side, Meşter Cârmaciul II., da. De atunci şi până azi, i-am spus, complicizarea graduală a populaţiei în comiterea Mirajului Napocan a escaladat. Întâi mai homeopatic, iar recent, mai á'la paroxism. Apoi pauza s-a terminat, am agreat că-i naşpa, apoi doamna a plecat spre un alt panel.
La Cluj-Napoca, dictonul “zi şi tu aşa sau taci“ acoperă deja cincinale de abuz prin manipulare, în care clujeanul a devenit adânc imersat în vria PR-ului municipal. Clujeanul a internalizat ficţiunile instituţionale de i-au devenit auto-ficţiuni, manipularea auto-manipulare - astfel încât acum deja îi e din ce în ce mai jenă să recunoască. Dar oare cum a fost convins clujeanul cel sufocat în trafic, cel ale cărui spaţii verzi sunt canibalizate sistematic, cel al cărui oraş e făcut preş dezvoltatorilor cu relaţii, să-şi gestioneze disonanţele cognitive prin tăcere sau complicitate? Prin cointeresare. De tipul “zi şi tu aşa la alţii, că aşa-ţi pică şi ţie mai mult”.
Mecanismul Caritasului.
Dar de fapt, cei care beneficiază cu adevărat-adevărat de auto-PR-ul deşănţat al urbei sunt foarte-foarte puţini în comparaţie cu populaţia oraşului. Pe zecii de bogaţi stratosferici, care iau grosul profitului Napocăi, oricum nu-i mai vedem decât prin pozele din catalogul Forbes. Pe câţiva dintre ăia doar bogaţi-bogaţi-bogaţi îi mai jinim prin X7-uri sau alte asimilate. Între timp cartierele noastre sunt pline de Astre şi Loganuri.
De fapt, chiar şi cei care-şi vând apartamentele sunt puţini. În 2019, la Cluj-Napoca au fost tranzacţionate 5565 apartamente şi 529 case. Câţi vânzători fericiţi înseamnă asta faţă de totalul populaţiei active de 400.000+? Iar pentru vasta-vasta majoritate a clujenilor (însemnând sute de mii de oameni) salarul o fi crescut ceva… dar între timp şi oraşul a devenit mai scump. Apartamentele, pe care de fapt tot noi le cumpărăm, sunt mult mai scumpe. Orizontul, mai sufocat. Ambuteiajele, mai lungi. Aerul, mai irespirabil. Faţă de extrem de puţinii reali câştigători, suntem marea de fraierii perdanţi ai Caritasului nostru endemic.
În lipsă de idei şi modele alternative, acceptăm să contribuim la reproducerea acestei ficţiuni publice, privind-o în cel mai bun caz, ca o jertfă pe altarul bunăstării noastre relative - desigur, măsurată către “Sud”, nu către “Vest”. Iar PR-ul Primăresc continuă să pompeze neclintit, între ambuteiaje, aer poluat şi crime urbanistice, gogoaşa cu “calitatea vieţii” din “primul oraş din România care” - de parcă oraşul nu ar avea o grămadă de alte self-selling point-uri poate mai modeste, dar pe bune.
De unde ni se trage această lipsă a ideilor şi modelelor alternative? N-a fost nevoie? Nu le-a cerut nimeni? Iată-le sorgintea, în 5 propoziţii simple: 1. Puterea, cum îi stă în fire, vrea să se perpetueze. 2. Perpetuare puterii se face prin câştigarea alegerilor. 3. Câştigarea alegerilor se face prin maximizarea de voturi. 4. Maximizarea de voturi se face prin promisiuni. 5. Electoratul numa' stă şi se uită când promisiunile neonorate sunt acoperite, de aceiaşi oameni care le-au făcut, cu alte promisiuni mai mari.
Această înlănţuire face nenecesară dezvoltarea modelelor alternative, şi invită la escaladarea până la infinit a ficţiunii la Cluj-Napoca. Mai adăugăm un imaginar de dezvoltare locală care parcă nu-şi mai epuizează niciodată modernitatea, şi iată, avem cheia în care se scrie partitura autoperpetuării politice pentru Buciumul de la Napoca. B Major. B de la Beton.
Adică ce zâci matale? Că ciobanu’ are fruncea joasă? E, asta zâc… da’ mai zâc că nici clujanu’ nu-i mai breaz. C-avem fo 80.000 studenţi pă an în transhumanţă - ge să lasă şi mulşi şi tunşi numa să sunie muzica. C-apăi mai avem iară fo tri generaţii gin rasa cea autohtonă proletară, aduşi încă de badea Nicu - da ăia n-au nevoi aşe mari, pasc şi pă beton, şi nu pre mehăie. Şi mai avem iară în turmă încă o foaită, ceva mai jingaşă, da pă ăia tre numa să-i leşi să se gudure din când în când pe lângă cioban c-apăi iară nu mai mehăie niciunu’. În rest, când vrei să-i mulgi, dai numa din bucium tare - nu contează că sună fals, să vezi numa cum ţi se adună tăţi la strungă.
Se spune că la oaie îi e frică toată viaţa de lup, şi până la urmă e mâncat tot de cioban. Dar iată, noi reuşim să ne mâncăm şi între noi - ne-am dovedit-o cu brio cu Caritasul. Dar nu trebuie să ne turnăm chiar toată cenuşa în cap. Că şi la Caritas, gardul a fost pus şi girat tot de cioban - care putea să oprească măcelul când vroia. Dar n-a făcut-o. A preferat să se îmbogăţească el putred, lăsând în spate sute de mii (dacă nu milioane) de oi jumuliţi sau morţi pe legheleu.
Nimeni nu se laudă azi câţi bani a făcut la Caritas. Nici mega-milionarii Clujului, nici zecile de mii de cetăţeni care, la un moment dat, precum au consemnat ziarele vremii, după maşini şi televizoare nu mai aveau nici idei ce să facă cu banii. Clujul era Canaan. Primăria Cluj-Napoca primea donaţii de la Caritas - între altele, pentru statuia lui Avram Iancu. Ziarul în care se publicau listele cu câştigători se făcea la Prefectură. Primarul se afişa la toartă cu Stoica. Creşterea părea de neoprit, infinită - ne ziceau. Îndemnele publice de-a alimenta cu încredere sistemul, curgeau. Şi cu tot girul din partea mai marilor din Primărie, Prefectură, Parlament, şi Presă, a venit, previzibil, catastrofa.
Caritas a fost primul exerciţiu din era post-Ceauşescu, de normalizare a ficţiunii publice Canaan-Napoca. În contextul în care azi tocmai e în derulare operaţiunea de normalizare a ficţiunii publice Canaan-Napoca 2.0, e de la sine înţeles că în mai 2021, Primăria Cluj-Napoca a refuzat să autorizeze o expoziţie artistică despre Caritas în centrul oraşului.
Decizia e firească. Hai să nu problematizăm falimentul Canaanului Napocan 1.0, în plin centrul Napocăi însăşi. Hai să nu problematizăm rolul cheie al autorităţilor publice în a gira o narativă care pune în mişcare, la scară largă, resursele cetăţenilor. Hai să nu problematizăm de fapt cât de puţini beneficiază, şi cât de mulţi pierd. Hai să nu problematizăm ce se întâmplă când se sparge balonul ficţiunii. Corespondenţele sunt mult prea evidente.
Clujenii cam ştiu că pe undeva lucrurile nu-s chiar koşer şi cum ar trebui să fie în Canaan-Napoca. Cu Someşul Navigabil. Cu Turnul Pompierilor. Cu Garajele. Cu CMID-ul. Cu Podul Porţelanului. Cu Filarmonia, cu Căşile Sociale, cu Parcul Farmec, cu Parcul Feroviarilor, cu Centura, cu Pationarul, cu Aquaparkul, cu cartierul Sopor, cu cartierul Borhanci, şi multe altele. Nu că la Cluj nu “s-a” făcut. Chiar s-a făcut. Sunt ctitorii pe care poţi pune mâna, fizic: 41 autobuze electrice. 7 poduri, 5 parcări. Dar doar pentru a ilustra proporţiile: vreo două miliarde de euro ficţionali “zac” deja în proiectele promise-şi niciodată-făcute ale Primăriei - mai mult decât bugetul de investiţii al Municipalităţii, cumulat în două decenii.
Expoziţia Caritas, o expoziţie despre El Dorado-ul PR-istic de la Cluj-Napoca, girat de Primar, care până la urmă s-a dovedit a fi o mină de aur pentru puţini şi o ţeapă pe viaţă pentru cei mai mulţi, n-a fost de arătat “pe centru”. Precauţie, sau probleme în Paradis? A doua.
Scurt context. Primăria Cluj-Napoca se află într-un situaţie delicată. După alegerile din decembrie 2020, PNL Cluj a fost umilit în serie de PNL Centru: nu tu poziţii în Guvern, nu tu prefect, nu tu practic nimic. Acum, PNL Cluj se află în conflict deschis cu PNL / Orban. Municipiul nu a reuşit să-şi impună nici măcar un sfert din planuri şi promisiuni în PNRR-ul, care încă 2 luni e în evaluare la Bruxelles. Între timp, PNL se erodează la guvernare. Iar în septembrie, la Congresul PNL, s-ar putea să iasă, horribile dictu, tot Orban preşedinte.
În acest context e clar că pentru a descuraja dujmanii, a îmbărbăta ostaşii, a însufla încredere generală în aliaţi şi a creşte şansele victoriei politice, acum Buciumul Napocan ar trebui să sune mai ferm, puternic şi constant ca oricând, bonus cu o dublă siguranţă de sine. Dar ghinion. Fix acum, când ar trebui să performeze de top, Buciumul Napocan sună din ce în ce mai gâtuit şi neconvingător.
Primăria a produs, în ultimul an, o lungă serie de dude urbanistice şi suciri retorice memorabile, care au fost sesizate şi taxate pe larg de cetăţeni. Hotelul Coşciugul. Pădurea Hoia. Hotelul Cristian. Blocuri între Case. Cartierul Sopor. Cartierul Borhanci. Şi altele. Instituţia Primarului ba “n-a ştiut”. Ba “s-a trecut” peste ea. Ba s-a declarat “revoltată” pe afacerişti - degeaba. Ba s-a declarat pentru “un oraş pentru locuit, nu pentru profit” - tot degeaba. Ba a stat “cu ochii ca pe butelie” pe fiecare copac - dar iar degeaba. Şi lista continuă. Iar cetăţenii au început să reacţioneze. Public. Din ce în ce mai des chiar şi pe sanctuarul PR al Primăriei, pagina de Facebook a Primarului.
Să fie acestea doar momente în care Instituţia şi-a pierdut inspiraţia? Doar orice instituţie mai dă din când în când rateuri comunicaţionale. Dar o asemenea serie de ghinioane care pare că s-a tăbărât asupra comunicării Primăriei Cluj-Napoca în ultimul an, e inexplicabil doar statistic. Nu, Goarna Canaanului-Napoca a început să o dea în fals din ce în ce mai des. Şi nu de oboseală. Ar trebui plusat, impetuos încă. Dar sistemul şi-a atins capacitatea. Iar când se forţează peste capacitate, dă în fals. Orice suflător ştie.
Un alt semn. Primăria Cluj-Napoca a fost mereu remarcabil de versatilă în a se inova - la nivel de vocabular. Totuşi, în ultimul an, prin suprautilizare, Instituţia a reuşit să erodeze până la banalizare propriul set de bon-mot-uri cheie, precum “ecosistem, nu egosistem”, “smart”, “calitatea vieţii”, “next level” şi alte asimilate.
“They are losing it” - mi-a spus recent un expert european în dezvoltare urbană.
Da, aşa arată. Normalizarea instituţională a ficţiunii publice la Cluj-Napoca e un proces metastabil care se cere alimentat continuu - şi, conform standardului autoimpus la Primăria Cluj-Napoca, încă în crescendo. Dar Instituţia a fost prinsă în fals atât de des în ultimul an, încât cetăţenii au început să-şi ciulească urechile la falsuri. Iar contextul politic, pe termen mediu, nu îi dă şanse Primăriei să-şi regenereze credibilitatea prin investiţii publice livrate la timp, oraşului. Şi deci e nevoită să acopere iar golurile, tot cu ficţiune. Dar deja sunt la limita sistemică a capacităţii lor performative întru PR. Şi deci dau în fals.
Asta e deosebit de riscant în contextul dat - o loterie multinivel.
Pariul pe victoria lui Cîţu e prima loterie - pe mai încolo, susţinerea politică depinde de stabilitatea post-congres a PNL. Dar care nu se ştie.
Pariul pe PNRR e a doua loterie. Banii din PNRR depind de mersul reformelor şi stabilitatea coaliţiei. Dar mare lucru, dacă coaliţia apucă toamna.
Pariul pe “metrou” - elementul central al PR-ului Instituţional ofilit, e a treia loterie - că e pe nervii întinşi în trafic ai cetăţenilor. Dar care deja se ştie că o să ţină Instituţia în corzi chiar dincolo de capătul (probabil ultimului) mandat al actualului Primar.
Şi mai putem adăuga încă cel puţin patru loterii, în escaladare pe zi ce trece. Traficul. Construcţiile. Spaţiile Verzi. Şi Gunoiul.
Toate aceste teme, lung târâte şi amânate peste mandate, converg acum spre proverbialul “next level”, din cauza contextului volatil marcat de reforme structurale serioase, amânate de zeci de ani şi asumate (de musaiul PNRR) fix acum, în prag de inflaţie post-Covid.
Ca să scape, Primăria va trebui să tragă cu o mână lozuri câştigătoare una-ntr-una. Şi între timp, cu cealaltă mână, va trebui să ţină sus Goarna Canaanului, şi să cânte mai departe frumos, imnul excepţionaităţii Napocăi. Va fi foarte greu.
Sigur, dacă ceva nu iasă, în lunga tradiţie a privatizării succesului şi socializării eşecului, Instituţia va putea da vina pe duşmanul politic, sau pe “mâna invizibilă a pieţei” pentru care, invizibilă fiind, chiar nu trebuie să-şi asume responsabilitatea. Şi desigur, mai poate fi studiată şi varianta unui eveniment excepţional cu o capacitate de diversiune suficient de mare ca să deturneze atenţia publică de la problemele oraşului, preferabil pe ani de zile. Sau alte instrumente de damage control.
Că vistieria PR e cam goală. O dovedeşte şi faptul că la sfârşitul lunii mai, Instituţia Primarului şi PNL Cluj s-au dedat chiar şi la a vinde un fake. În 31 mai 2021, după ce un ziar local a titrat “Cluj-Napoca, pe locul I în Europa, la categoria „smart city””, postarea i-a fost preluată subit atât de Primar cât şi de PNL Cluj - aceasta din urmă chiar într-o postare plătită.
Doar că Radio Erevan. Odată, “competiţia” a fost cam obscură. Apoi, că a fost de fapt un poll de percepţie care s-a dat între 100 oraşe de 200.000+ locuitori cam din periferia Europei (când Europa Mare are peste 600 oraşe în această categorie), fără să fi avut înscrise în “concurs” sutele de oraşe eligibile din Finlanda, Suedia, Danemarca, Suedia, Franţa, Austria, Germania etc. - deja “smart” în acte, şi pe bune. Apoi, că pollul de percepţie de fapt s-a dat pe mai multe categorii, la multe din care Clujul a scorat lamentabil (chiar şi la categoria-fetiş “calitatea vieţii”). Apoi, că la o zi de la publicare, un alt ziar local a şi demascat cacealmaua. Dar postare Instituţiei Primarului nu s-a clintit. Nici a PNL Cluj-ului. Postarea Instituţiei Primarului a cules, până la prezenta, peste 5300 like-uri.
Până în septembrie 2021 dar şi după, vor mai remarca cu siguranţă, o serie de noi acţiuni PR spectaculoase din partea Primăriei Cluj-Napoca. Dar timpul nu lucrează pentru Instituţie. Colac peste pupăza contextului schiţat mai sus (reforme de musai şi inflaţie) vine anunţata moţiune de cenzură a PSD din toamnă, şi deci victoria lui Cîţu e chiar doar un fir de paie care nu garantează nimic pe termen mediu.
Atunci oraşul rămâne adevărata problemă a administraţiei publice locale, cu toate problemele care s-au copt în el, cumulat, preţ de-atâtea mandate. Acum mai mult ca oricând, în situaţia care se anunţă atât de volatilă, administraţia publică locală ar trebui să se poată sprijini pe solidaritatea şi suportul comunităţii locale, a cetăţenilor. Dar asta deja îi va fi foarte greu de orchestrat şi obţinut. Între altele, pentru că în ultimii ani, Primăria nici nu şi-a construit o relaţie reală cu cetăţenii, ba chiar şi-a mai şi mâncat din omenie. Poate cu acel Eveniment Excepţional, nu ştiu.
Ce se întâmplă cu ficţiunea publică a Oraşului Făgăduinţei, Canaan-Napoca - mirajul de pe orizont ce te face să faci abstrcţie de oraşul de sub picioare? Că de se destramă şi oraşul se trezeşte că opinca are tocuri numai în Matrix, îi bai.
Ori premizele ca mirajul să se destrame, se adună pe zi ce trece. Iar pe cetăţenii Clujului îi aşteaptă Marea Dezvrăjire. Va să fie un proces de ani de zile, lung şi dureros. Vom trece, probabil, prin Negare, Furie, Negociere, Depresie şi Acceptare - dacă avem noroc. Dacă nu, ne deturnează iar vreun cioban undeva pe traseu.
Dar ceva şanse avem. Expoziţia despre Caritas până la urmă s-a făcut, în online.”
Vă mai recomandăm
Se încarcă comentariile...
