Taximetristul chitarist: e specialist în muzică rock, dar preferă să cânte doar la el acasă
0
Pentru Alin Abrudan, un taximetrist de 41 de ani din Cluj, muzica şi cântatul la chitară înseamnă totul. Deşi a fost ofertat de-a lungul anilor de diverse trupe de rock, bărbatul însă le-a refuzat şi preferă să cânte doar în intimitatea casei sale.
Alin Abrudan este un taximetrist din Cluj care respiră rock. O ştiu vecinii lui, pe care-i „terorizerază“ zilnic când cântă, si o ştiu şi clienţii lui, când se urcă în maşina de taxi, unde nu auzi decât piese rock.
Deşi are patru chitare făcute cu mâna lui, nu o să-l găseşti cântând în vreun pub din oraş şi asta din mai multe motive. În primul rând pentru că nu a găsit încă munca perfectă, apoi pentru că are nevoie de anumite instrumente pe care nu şi le poate permite deocamdată. De fapt, tot ce şi-a cumpărat în materie de instrumente a reuşit cu banii câştigaţi din taximetrie. Astfel, în prezent singurul loc unde cântă este acasă. Alin Abrudat are studii de electromecanică la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca şi nu a urmat vreo şcoală de muzică sau cursuri în domeniu.
Pasiunea pentru rock o are de la vreo 14 ani, pe când era un puştan rebel cu plete: „Eram rocker de dinainte de `89. Nu exista concert rock p-aicea să nu fiu prezent“. În vremea aceea erau în vogă trupe precum Compact, Iris, Celelalte Cuvinte, Cargo, Krypton. Îşi aminteşte că locul unde se ţineau concertele rock la Cluj era Casa de Cultură a Studenţilor, unde nu puteai arunca un ac, atât de plină era sala. „La un moment dat, la cum se manifesta publicul, în faţa scenei, la cum săreau, scaunele din faţă au cedat, s-au pus la pământ. Şi de-atunci directorii de la Casa de Cultură n-au mai vrut să audă în vreun fel de concerte rock. Ani de zile nu s-au mai organizat concerte rock acolo“, povesteşte Alin Abrudan.
„Nu-mi plac artiştii de coveruri“
Taximetristului îi place să fie original până-n măduva oaselor. De aceea a şi refuzat să cânte în tot felul de trupe mici care l-au chemat. Nu agreează ideea de a cânta cover-uri decât foarte rar şi doar dacă sunt de la Joe Satriani sau Gary Moore. „Nu mi-au plăcut niciodată artiştii de coveruri. Io n-aş cânta“, zice el, deşi a avut oferte şi de la trupe ce cântă astfel de muzică. Nici măcar nu concepe ca pe chitara cu care cântă să fie semnătura unui alt artist, fie celebru ori ba. „Eu nu apar nicăieri nici măcar cu o chitară cu semnătura altuia. Nu. Sunt chitare de vânzare cu semnatura unor artişti mari pe ele“, subliniază clujeanul. Melodiile şi le compune singur.
Şi, totuşi, ce face cu pasiunea lui? „Terorizez vecinii“, glumeşte el. Recunoaşte că i-ar plăcea să cânte într-un pub, dar că ar avea nevoie de susţine tehnică, adică fie să aibă o trupă aşa cum au chitariştii faimoşi precum Joe Satriani sau Steve Vai când urcă pe scenă, fie să aibă acele gadget-uri care să suplinească lipsa toboşarului, basului şi aşa mai departe. „N-am cântat nicăieri aşa, singur. N-o venit nimeni să zică: «Hai, no, cântă la mine-n bar!». Ca să cânţi singur trebuie să le faci tu pe toate“, spune taximetristul. Şi despre gadget-uri în muzică nu are o părere prea bună. Nu ar vrea să apeleze la ele. „Nu ştiu cum m-ar percepe publicul. Aş fi ca un DJ, eşti singur acolo, le faci pe toate“, adaugă el. Crede că muzica adevărată o face omul, nu tehnologia. De aceea şi când aude de DJ strâmbă din nas. „Aş cânta într-un pub, dar aşa, într-un spectacol mare, nu. Nu deocamdată“, adaugă Alin Abrudan.
Şi, totuşi, unde i-ar plăcea să cânte? Într-o formaţie care ştie ce vrea şi să fie 100% originală în tot ce face. „Aş cânta într-o trupă, dar una originală, una care ştie ce cântă, cântă piesele ei şi fără metale (n.r. - rock metal) că «metalele» în ţara asta n-o mers nici atunci, nu merg nici acum“, consideră taximetristul chitarist.
Colegii lui de taxi nu ştiu de pasiunea lui. Iar pe lângă asta, clujeanul obişnuieşte, tot de amorul artei, să repară chitare. „Îi mai ajut pe chitariştii din Cluj, le mai dau un sfat, le mai repar chitarele, le mai modific dacă au ceva de modificat“, zice el. Acasă are vreo patru chitare făcute din bucăţi. „Când am făcut patru chitare nu le-am făcut la fel, sunt patru cu sunete diferite!“, subliniază acesta. Stilul pe care-l cântă el se numeşte „fusion rock“.
Puterea Facebook-ului
Clujeanul e uimit de cum au reacţionat oamenii după ce a postat pe Facebook un filmuleţ cu el cântând la chitară. A fost suprins să vadă cât de mult s-a „rostogolit“ informaţia pe social media şi apoi au început telefoanele. Adaugă că după un reportaj televizat a primit multe telefoane de la trupe locale care-l chemau să cânte cu ele. De fiecare dată răspunsul lui a fost nu.
Clujeanul mai spune că, atunci când vin artişti de calitate în zonă. nu ezită să dea câteva sute de lei ca să-i vadă pe viu. Îi place să asculte glam rock, muzica anilor `80-`90, iar dintre artişti îi preferă pe: Joe Satriani, Steve Vai, Bryan Adams, Lita Ford, Pat Benator, Vixen, Whitesnake, Nightwish, şi lista poate continua.
Regretă că, în România, rock-ul şi metal rock-ul nu prea prind. „Merg foarte bine în ţările nordice. Dacă te duci în Finlanda, Norvegia, jumătate din populaţie sunt rockeri, chiar şi cei mai bătrâni. Acolo e altă lume. Aici prea puţin place rock-ul“, încheie chitaristul.
Mai puteţi citi:
Victor Marius Beliciu are 38 de ani şi este, poate, singurul român care ştie să cânte la sitar, un instrument muzical indian care se aseamănă cu mandolina. De câţiva ani le arată românilor, ungurilor, italienilor şi turcilor cât de interesant sună muzica acestui instrument de care puţini ştiu.
Se încarcă comentariile...
