UBB Cluj, singura universitate din România inclusă în topul Best Global Universities. „Este o nouă recunoaştere a şcolii de matematică din România“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
UBB  FOTO: Adevărul
UBB  FOTO: Adevărul

UBB din Cluj-Napoca este singura universitate din România inclusă în topul Best Global Universities, realizat de U.S.News, care, în acest an, a avut şi o clasificare pe domenii ale ştiinţei. Au fost anunţate primele 100 de universităţi din lume, în 21 de domenii ale ştiinţei. În acel top 100, Facultatea de Matematică şi Informatică, din cadrul UBB, se află pe locul 81.

O nouă recunoştere internaţională pentru Facultatea de Matematică şi Informatică din cadrul UBB Cluj.

„Această nouă clasificare este o recunoaştere deja firească a valorii Şcolii de Matematică din România, şi în particular a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, valoare bazată pe tradiţie, muncă şi seriozitate, într-un climat de competiţie onestă”, a declarat prof. univ. dr. Adrian Petruşel, Decanul Facultăţii de Matematică şi Informatică, din cadrul UBB.

Autorii topului internaţional au creat o categoria specială a universităţilor, în funcţie de domeniul matematicii, denumită “the world's best universities for mathematics”. Indicatorii care au stat la baza acestui clasament sunt: număr total de publicaţii, numărul total de citări, numărul mare de citări din cadrul lucrărilor publicate, reputaţia internaţională şi regională în cercetare ştiinţifică, cooperări ştiinţifice internaţionale.

Evaluarea a avut în vedere activitatea ştiinţifică şi de cercetare din perioada 2008-2012 şi a fost realizată pe 21 de domenii ale ştiinţei (de la Ştiinţe agricole până la Ştiinţe spaţiale) datele fiind preluate din baza de date Thomson Reuters  InCites.

În luna noiembrie a anului trecut, Facultatea de Matematică şi Informatică s-a situat, conform Academic Ranking of World Universities in Mathematics, pe poziţia 101-150 în topul Shanghai, cel mai prestigios top al clasificării universităţilor din întreaga lume, UBB fiind singura universitate din România care se regăseşte în acel top.

Autorii topului Best Global Universities

Clasamentul Best Global Universities este realizat de US News, o platformă de ştiri şi informaţii care include www.usnews.com , www.rankingsandreviews.com, publicaţia exclusiv online U.S. News Weekly. U.S. News publică anual topuri cu cele mai bune şcoli şi spitale.

U.S. News, înfiinţată în 1933, şi-a câştigat reputaţia de lider în domeniul ştirilor şi informaţiilor care îmbunătăţesc calitatea vieţii cititorilor săi axându-se pe sănătate, finanţe, educaţie, călătorii, maşini, ştiri şi opinii.

Mai puteţi citi:

Decanul primei facultăţi româneşti din Top Shanghai: „Şcoala românească de matematică nu a fost niciodată foarte departe de topul mondial“

Facultatea de Matematică şi Informatică a Universităţii „Babeş-Bolyai”, prima din România care a intrat în Topul Shanghai

Un rector clujean, în „Hall of Fame“-ul celor mai buni profesori din lume, desemnaţi de o universitate americană din Top Shanghai 500

Singurul profesor român nominalizat printre cei mai buni dascăli ai lumii: „Memoria computerului nu ne scuteşte de învăţare”

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite