Cluj-Napoca

articolul anterior articolul urmator

UBB îşi premiază cei mai buni studenţi şi profesori. „Îi scoatem în faţă pe cei ce reprezintă un exemplu şi o mândrie“

1
28 Apr 2015 14:50:06
Autor: Florina Pop

Cei mai buni studenţi şi profesori din cadrul UBB Cluj-Napoca vor fi premiaţi miercuri, 29 aprilie, la Gala de decernare a Premiilor Excellentia.

Evenimentul este organizat de Consiliul Studenţilor din Universitatea Babeş-Bolyai şi are loc miercuri, 29 aprilie 2015, de la ora 16.00, la Aula Magna. Gala de decernare a Premiilor Excellentia se află la cea de-a treia ediţie şi va premia acei profesori şi studenţi de la toate cele 21 de facultăţi din cadrul UBB care s-au remarcat prin munc alor.

„Ne vom concretiza admiraţia şi respectul faţă de cei care ne cizelează universul interior, acele persoane extraordinare cărora le acordăm modestul titlu de profesor. Le oferim recunoaştere şi tuturor colegilor noştri care s-au remarcat prin performanţe academice şi voluntariat, acelora care şi-au câştigat respectul şi au devenit valoroşi  prin dedicaţia şi munca depusă în cadrul universităţii noastre. Îi vom scoate în faţă pe cei ce reprezintă un exemplu şi o mândrie pentru noi, colegii lor”, au declarat organizatorii Galei, într-un comunicat.

Premiile sunt simbolice - diplome, plachete şi flori.

Mai puteţi citi:

Decanul primei facultăţi româneşti din Top Shanghai: „Şcoala românească de matematică nu a fost niciodată foarte departe de topul mondial“

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Pasat Ionela
28.04.2015, 15:54:18

Comentariu considerat abuziv.