Cluj-Napoca

articolul anterior articolul urmator

Uber a pierdut procesul cu taximetriştii din Cluj la Curtea de Apel

1
25 Apr 2019 19:46:42
Autor: Ştefan Lică
FOTO: Arhivă Adevărul
FOTO: Arhivă Adevărul

Judecătorii Curţii de Apel Cluj au menţinut sentinţa nefavorabilă Uber, printr-o decizie pronunţată joi, 25 aprilie, în procesul intentat companiei de către o asociaţie de taximetrişti din Cluj.

În primă instanţă, judecătorii Tribunalului Comercial Cluj au statuat că Uber trebuie considerată ca fiind indisociabil legată de un serviciu de transport, sentinţa instanţei de fond fiind menţinută. acum, printr-o decizie definitivă.

Potrivit motivării sentinţei de Tribunalului Comercial Cluj, reprezentanţii Uber au susţinut în instanţă că societatea nu activează în domeniul transportului de persoane, ci "prin intermediul aplicaţiei sale, pune la dispoziţia utilizatorilor (beneficiar şi furnizori) o platformă IT ce pune în legătură persoane ce doresc să se deplaseze”. 
 
Activitatea ar fi una de e-commerce, şi nu de transport public, au mai precizat reprezentanţii Uber, care au subliniat că „în niciun caz nu poate fi reţinută ca fiind un serviciu veritabil de transport public de persoane“.
 
Judecătorii clujeni şi-au însuşit însă susţinerile taximetriştilor, stabilind prin decizie că Uber „trebuie considerat ca fiind indisociabil legat de un serviciu de transport“ şi, ca atare, trebuie să respecte principiul bunei-credinţe pe piaţa acestor servicii.
   

Ce s-a decis la Curtea de Apel

Ultima decizie a fost luată joi, 25 aprilie, de magistraţii Curţii de Apel Cluj. Potrivit minutei publicate pe portalul Curţii de Apel Cluj Napoca, instanţa a dispus, printre altele, ca Uber să înceteze cu practicile neconcurenţiale, constând în „furnizarea de servicii de suport referitoare la verificarea documentaţiei prezentate de furnizori şi a stării autovehiculului, precum şi în sesiuni de informare a furnizorilor care doresc să utilizeze aplicaţia UBER, toate în legătură cu furnizarea de servicii de transport pe raza Municipiului Cluj Napoca".
Totodată, judecătorii i-au obligat pe reprezentanţii companiei să publice soluţia instanţei într-un ziar de largă circulaţie. 
 
Decizia Curţii nu este motivată pentru a-i cunoaşte argumentele avute în vedere la pronunţarea soluţiei. 
 

Procese similare, în care taximetriştii au cerut judecătorilor să constate că Uber le face concurenţă neloială mai sunt în derulare la Bucureşti şi Timişoara.

Citeşte şi

Taximetriştii din Cluj au câştigat în prima instanţă procesul intentat companiei Uber. Cum au motivat judecătorii decizia

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

TGV PROFESORUL
26.04.2019, 00:10:41

oare consumatorii nu ar trebui sa aiba si ei un cuvint de spus? de cele mai multe ori... ei sint cri care pierd...