Un român din Elveţia şi-a făcut muzeu cu obiecte populare în apartament. „Camera românească“, vizitată de sute de străini

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alin Szabo (36 de ani) trăieşte din 2012 la Lucerna, în Elveţia, unde şi-a amenajat, chiar la el acasă, într-o cameră, un mic muzeu cu obiecte tradiţionale româneşti. „Camera românească”, aşa cum o numeşte el, a fost vizitată până acum de sute de români, dar şi de către numeroşi elveţieni.

Alin Szabo a plecat în urmă cu şase ani la muncă, în Elveţia, angajându-se chelner într-un restaurnat din Lucerna. Printre obiectele pe care le-a luat cu el în străinătate se numărau şi un steag, o cămaşă populară şi câteva obiecte tradiţionale româneşti. Aşa i-a venit, acum trei ani, ideea de a deschide un mic muzeu etnografic românesc într-una din camerele apartamentului închiriat în Elveţia.

A început cu un steag şi câteva obiecte populare

„Ideea mi-a venit în 2015, mi se făcuse dor de ţară şi mă tot uitam la tricolor şi la cele câteva obiecte tradiţionale pe care le luasem cu mine în Elveţia. Şi m-am gândit că aş putea face ceva, să adun cât mai multe obiecte populare în colecţia mea şi, de ce nu, poate să deschid chiar un mic muzeu”, spune Alin.

De atunci, tânărul a cumpărat şi a primit sub formă de donaţie sute de obiecte populare, iar ideea sa a început să prindă contur şi să se materializeze. Deşi nu ştie cu exactitate cât a investit până în prezent, Alin spune că este vorba de câteva mii de franci elveţieni.

„Nimic nu e prea scump, pentru mine, atunci când e vorba de tradiţie. N-am făcut încă un calcul exact, aşa că nu pot spune o sumă, dar cu siguranţă n-a fost ieftin. Partea bună este că au fost şi câţiva români care au aflat de ceea ce fac eu şi m-au ajutat cu donaţii de obiecte populare. Dar nu mă opresc aici, caut şi cumpăr în continuare obiecte tradiţionale.”

Bate ţara în lung şi-n lat după obiecte tradiţionale

De fiecare dată când ajunge în ţară, în vizită, Alin se întoarce cu bagajele pline de obiecte. Pentru asta, a mers la diverse târguri şi a vizitat mai mulţi meşteri populari.

„Nu vreau să cumpăr de pe internet, acolo nu am garanţia că obiectele sunt cu adevărat tradiţionale şi nici nu ştiu ce calitate se oferă. Aşa că prefer ca ori de câte ori vin în România să mă duc personal la târguri sau în locurile unde se vând astfel de obiecte ca să le văd cu ochii mei înainte de a le cumpăra”, mărturiseşte românul.

Imagine indisponibilă

Vedetele colecţiei sale sunt cele şase costume populare, dar şi câteva ii şi alte obiecte. Micul muzeu improvizat a fost vizitat până acum de sute de români, dar şi de elveţieni, iar un post e televiziune din Elveţia a prezentat un scurt reportaj pe această temă.

„Pot spune că am reuşit să adun obiecte din toate zonele ţării, dar cele mai multe sunt din Banat şi Oltenia. Până acum mi-au trecut pragul sute de oameni. Majoritatea au fost români, dar am avut şi destui elveţieni. Chiar mi-au spus nişte elveţieni: „aici ai ţara ta”. Apoi, au venit reporteri de la un post de televiziune de aici şi au făcut un scurt interviu cu mine pe care l-au dat la ştiri”, povesteşte Alin.

A organizat expoziţii pentru toţi românii din Elveţia

Dornic ca tot mai mulţi români să aibă acces la colecţia sa, tânărul a organizat câteva expoziţii la sediul Asociaţiei Românilor din Elveţia Centrală. „De un timp sunt preşedintele asociaţiei şi m-am gândit că ar fi bine să organizez câteva expoziţii pentru cei care nu au reuşit să ajungă până acum la mine. Am văzut că oamenii s-au bucurat, le-a plăcut, aşa că voi încerca în limita timpului liber de care dispun să mai organizez din când în când astfel de expoziţii.” 

Cei care nu au reuşit să ajungă până acum la micul său muzeu improvizat o pot face aproape oricând. Singura condiţie este ca aceştia să anunţe din timp, pentru că Alin are un program destul de aglomerat la restaurant.

„Am avut sute de vizitatori, pe cei mai mulţi nici nu-i cunosc măcar. Plus, au fost oameni care au venit o dată, apoi s-au întors după un timp cu alţii. Îi primesc pe toţi cu drag, totul este gratuit, aşa că nimeni nu trebuie să plătească. Singura rugăminte e să mă anunţe din timp, pentru că am un job solicitant şi petrec multe ore la restaurantul la care lucrez, inclusiv în weekend”, mai spune Alin.

Imagine indisponibilă

Românul nu vrea să se oprească aici şi spune că îşi doreşte mult să se extindă şi să crească şi numărul exponatelor. Pentru asta, el a vorbit şi cu angajaţii Ambasadei României din Elveţia, însă totul a rămas, cel puţin deocamdată, la stadiul de discuţii.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite