Undă verde pentru Centura de Sud Floreşti – Cluj. Lucrările ar urma să dureze un an

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constructorul drumului care va lega Floreştiul de Cluj a demarat lucrările. FOTO Facebook Horia Şulea
Constructorul drumului care va lega Floreştiul de Cluj a demarat lucrările. FOTO Facebook Horia Şulea

Primarul Floreştiului, Horia Şulea, a anunţat pe Facebook că au început lucrările la şoseaua care va lega cea mai populată comună din ţară de Cluj-Napoca.

Cunoscută şi sub numele de ”Centura de Sud a Floreştiului”, şoseaua ar urma să reprezinte o soluţie pentru traficul intens de pe DN1 dintre Cluj-Napoca şi Floreşti. 

Lucrările au început cu o întârziere de aproape doi ani şi ar putea să fie finalizate peste un an. Primarul celei mai populate comune din ţară a făcut anunţul pe Facebook şi, chiar dacă a evitat să-şi asume un termen clar, a lăsat de înţeles că noul drum ar putea fi inaugurat până la data de 1 Decembrie 2018.

”Ei şi iată... după teribil de multe proceduri, discuţii, întâlniri, comunicări, acte şi procedee tehnice şi juridice şi administrative, au început lucrările la drumul de legătură Sud. Executantul, Diferit SA, a atacat (da, momentan cu ţăruşare, delimitare, utilaje, muncitori, organizare de şantier - urmează săpăturile, terasari, etc) zona Valea Garbaului, concret aria unde va fi giraţia Drum - Bretea spre DN. Finalizare? Mi-ar place ca pe 1 Decembrie 2018, la Centenarul Marii Unirii, să avem o şosea practicabilă”, a scris Horia Şulea.

Conform proiectului tehnic, care a fost realizat în urmă cu trei ani, şoseaua va avea o lungime de 2,6 kilometri, la care se adaugă încă doi kilometri de bretele de legătură. Lăţimea va fi de 2x3,5 m, cu menţiunea că vor exista şi două trotuare, unul de 1,5 metri, iar celălalt doi metri, ultimul având inclusiv o pistă de biciclete.

Tronsonul DN1 dintre Cluj-Napoca şi Floreşti e cea mai aglomerată şosea din ţară

Chiar dacă şoseaua care leagă Cluj-Napoca de Floreşti ar fi finalizată la termen, aceasta nu va rezolva de la sine problemele de infrastructură din zonă. Un studiu realizat de Universitatea Tehnică din Cluj a demonstrat că tronsonul din DN 1 dintre cele două localităţi este cel mai aglomerat din ţară. Media pentru zilele lucrătoare este de 58.660, iar recordul a fost stabilit în data de 13 noiembrie 2015, atunci când au fost înregistrate nu mai puţin de 74.258 de maşini. 

Ca termen de comparaţie, a doua cea mai aglomerată şosea din ţară este un alt tronson al DN1, la intrarea în Bucureşti dinspre Otopeni, cu o medie pentru zilele lucrătoare de 54.135 de automobile.   

Centura Metropolitană rămâne doar la stadiul de intenţie

Problemele care ţin de traficul din zonă ar putea fi rezolvate doar prin realizarea Centurii Metropolitane a municipiului Cluj-Napoca, proiect care a figurează în Master Planul General de Transporturi al României sub denumirea de Drumul Trans-Regio Gilău-Apahida. Noua şosea ar urma să aibă o lungime de 38,3 kilometri. Valoarea lucrărilor a fost estimată la peste 126,3 milioane de euro, iar fondurile ar urma să vină de la Bruxelles. 

Totuşi, deşi perioada de implementare a acestui proiect a fost prevăzută pentru intervalul 2017-2020, până în prezent nu a fost realizat nici măcar studiul de fezabilitate. Recent, primarul Emil Boc a anunţat că există riscul ca proiectul să piardă finanţarea europeană, din cauza întârzierilor. 

”Centura metropolitană, un proiect de peste 150 de milioane de euro, ar diminua actualul coşmar din trafic şi este necesar pentru a permite dezvoltarea oraşului. Fără această centură va fi îngreunat accesul la o altă investiţie europeană, Spitalul Regional de Urgenţă din Floreşti. Există pericolul ca aceşti bani să fie pierduţi dacă nu vor fi folosiţi, în condiţiile în care de doi ani nici măcar nu s-a întocmit un studiu de fezabilitate”, s-a plâns fostul premier. Acesta a mai spus că a cerut permisiunea Ministerului Transporturilor ca studiul de fezabilitate să fie făcut cât mai curând, chiar din fonduri locale, pentru ca proiectul să nu piardă finanţarea externă, însă nu a primit răspuns până în prezent.

Citeşte şi

Cea mai mare comună din ţară îşi face centură cu 7 milioane de euro. Primarul Floreştiului: „Sper ca întreaga lucrare să fie gata în 6 luni“

FOTO ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. De ce au votat oamenii din cea mai mare comună din ţară: „Să nu ne mai fure ţara“

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite