Unde sunt cele mai scumpe apartamente din ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preţuri la apartamente FOTO: arhiva Adevărul
Preţuri la apartamente FOTO: arhiva Adevărul

Clujul depăşeşte Bucureştiul, pentru a doua lună consecutiv, la preţurile medii de vânzare a apartamentelor. Potrivit unei statistici întocmite de o firmă de imobiliare din Cluj, preţurile apartamentelor de vânzare au crescut în septembrie faţă de august cu circa 3%.

”Acest val de creşteri de pe piaţa imobiliară clujeană poate fi justificat de perioada propice tranzacţiilor imobiliare, Clujul fiind un centru universitar important, dar şi de accesul tot mai facil la creditare. De asemenea, un alt aspect important în acest sens este cel legat de ansamblurile imobiliare noi, construite în zone foarte bune ale oraşului, precum şi de revenirea în prim-plan a unui obicei din perioada de dinaintea crizei imobiliare: vânzarea apartamentelor încă din faza de proiect”, se arată într-o statistică întocmită de firma de imobiliare Blitz, din Cluj-Napoca.

Firma realizează periodic statistici care prezintă valoarea medie a preturilor publice exprimata în euro/mp, pentru apartamentele de vânzare din Cluj. Potrivit statisticii, apartamentele scoase la vânzare în Cluj-Napoca au câştigat în luna septembrie, în medie, 35 euro/mp. Aceasta înseamnă o creştere de 3,27% faţă de luna august. Cele mai mari creşteri s-au înregistrat la apartamentele cu un grad redus de confort, de una-două camere, la mare căutare pentru studenţi şi familii tinere, care sunt şi accesibile creditării prin Prima Casă.

Apartamentele din localitatea Floreşti, cea mai mare comună din ţară, sunt în topul creşterilor procentuale ca valoare brută, creşterea depăşind 600 euro/mp. La nivelul Clujului, creşterile preţurilor la apartamente s-au înregistrat în cartierele Mărăşti şi Zorilor, unde preţurile au crescut în septembrie, faţă de august, cu peste 50 euro/mp. În septebrie, un metru pătrat al unui apartament din Mărăşti se vinde cu 1.123 de euro, iar în Zorilor - cu 1.173 de euro. 

Mai puteţi citi:

Preţurile apartamentelor au crescut cu 1,5% în luna septembrie. Cele mai mari scumpiri s-au înregistrat pentru locuinţele vechi

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite