Cluj-Napoca

articolul anterior articolul urmator

Veşti teribile de la experţi: „Putem avea un milion de morţi şi să nu atingem imunitatea de grup”

94
20 Oct 2021 15:31:57
Autor: Ştefan Lică
Răzvan Cherecheş consideră că România a ajuns într-un punct în care nu mai există cale de întoarcere
Răzvan Cherecheş consideră că România a ajuns într-un punct în care nu mai există cale de întoarcere

Expertul în politici de sănătate publică Răzvan Cherecheş vine cu veşti îngrozitoare. Aproape un milion de oameni ar putea să moară din cauza COVID-19, iar România nu va atinge imunitatea de grup.

Răzvan Cherecheş spune că România riscă să aibă de la circa 240.000 şi până spre un milion de morţi dacă nu se iau măsuri. Asta în condiţiile în care rata mortalităţii ar creşte enorm, de la 3% cât e în prezent, oricum o rată enormă raportat la alte ţări unde e spre 0,4%, şi până aproape de 10%, exact ca în Lombardia. Acest scenariu este posibil din cauză că oamenii nu vor putea fi trataţi şi salvaţi, în condiţiile în care spitalele sunt deja pline, iar sistemul sanitar e aproape de colaps. „Să facem un calcul simplu: în momentul de faţă, tulpina Delta e extrem de infecţioasă. Noi nu ştim câţi s-au imunizat anterior. Nu avem nici cea mai vagă idee câţi au trecut prin infecţie. Hai să spunem că avem 30% imunizaţi, asta înseamnă circa 6 milioane de oameni şi să admitem că sunt încă 6 milioane care au trecut prin boală. Aşa, ca o estimare generală. Tot ne mai rămân 8 milioane de oameni care sunt complet vulnerabili la infecţie. Din aceştia, 3% e rata de mortalitate normală la noi în condiţiile în care au acces la tratament. 3% din 8 milioane sunt 240.000 care ar avea risc de moarte. Atenţie, asta dacă ar avea toţi acces la terapie intensivă! Dar nu vor avea, căci se vor îmbolnăvi toţi deodată şi pot fi un milion de morţi”, atenţionează Cherecheş. 
 
Iar veştile proaste nu se opresc aici. În opinia sa, România e într-o situaţie aproape fără ieşire. Chiar dacă se vor lua măsuri dure, pandemia nu poate fi oprită pentru că, spune el, România nu va ajunge la imunitate generală. Asta pentru că odată cu un posibil lockdown chiar dacă va scădea pe moment numărul morţilor, românii vor continua să nu se vaccineze, iar valurile care vor urma, posibil cu variante şi mai contagioase şi mai letale, vor face în continuare zeci sau sute de mii de victime. 
 

Nu vom atinge imunitate de grup

 
„Părerea mea e că şi presupunând că nu mai apare o tulpină nouă, nu cred că în România vom ajunge la imunitate de grup. Pentru că s-a pierdut startul, iar încrederea odată pierdută se recâştigă foarte greu. E nevoie de efort continuu, de onestitate, de comunicare directă şi de deschidere extrem de mare, dar nu văd de unde ar veni asta. Mediul politic actionează obscur, nu e nimic transparent. Interesele sunt transparente, dar atat. Comunicarea este extrem de proastă. Nivelul de comunicare şi la primul ministru şi la preşedinte, şi la ministrul Educatiei şi la miniştrii Sănătăţii de până acum este incredibil de prost”, punctează Cherecheş. 
 
Deznodământul este unul previzibil, adaugă el. Populaţia României, în mare parte, se va imuniza trecând prin boală şi nu prin vaccinare. Cum însă nu vom atinge un prag de 75-80% de imunitate, vor urma şi alte valuri, iar coşmarul va mai dura cel puţin un an sau doi. 
 
„Fără îndoială, la un moment dat, în mod natural, şi acest val va ajunge să se autolimiteze pentru că va ajunge să epuizeze din volumul de oameni. Şi atunci, mai degraba decât partea de vaccinare, care va acoperi o parte din populaţie, restul populaţiei va trece prin boală şi aşa se va imuniza. Noi, din fericire, ne vom imuniza natural într-o proportie mare iarna asta, însă din păcate cu costuri mari şi cu morţi. Dar tot nu va fi suficient cât să nu mai avem şi alte valuri.  Dar cât timp va mai dura totul, asta nu cred că cineva poate să spună. Poate un an, poate doi, timp în care dacă nu apar tulpini noi vor fi valuri mai mici, dar tot vor mai fi restricţii”, a încheiat expertul. 
 

Vă recomandăm să mai citiţi:

 
Experţii explică de ce avem atâţia morţi de COVID-19. Cum au ajuns medicii să aleagă pe cine să salveze
 
 
 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

94 Comentarii

ovidiu preda
20.10.2021, 15:36:31

"iecspertul" barba-cot zis si baba vanga

-25 (45 voturi)
defu gabi
20.10.2021, 15:46:30

Asta-i "Barba" Vanga... :))))))))))))))))))

-26 (38 voturi)
Gigi Kent
20.10.2021, 15:43:22

Hahaha, doar niște retardați, niște useriști, îl mai cred pe Rasputinul ăsta în mizerie. :)))

-20 (34 voturi)
GRIGORIU Grieg
20.10.2021, 15:47:01

Tot ce a spus pana acum, s-a adeverit. A vorbit acum 6 sapatamani ca vom avea 20000 de infectati DEPISTATI pe zi, suntem practic acolo. Ca va place sau nu a avut dreptate in absolut tot ce a zis.

+25 (33 voturi)
leuldinpanjshir99
20.10.2021, 15:44:06

In Romanica nu sunt 20 de milioane de oameni care locuiesc efectiv, ci cel mult 17 milioane. Scazand copiii sub anumite varste, nivelul de referinta al populatiei e de 15 milioane jumatate. Asa ca cele 8 milioane la care face referire expertul ar fi de fapt vreo 3 si jumatate.

-4 (10 voturi)

Vezi toate comentariile (94)

Modifică Setările