Viaţa după corporaţie: un clujean a renunţat la jobul bine plătit în IT pentru a deschide un magazin de discuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Piper a renunţat la job pentru a deschide un magazin de discuri. FOTO: Arhiva personală
Daniel Piper a renunţat la job pentru a deschide un magazin de discuri. FOTO: Arhiva personală

Viaţa de IT-ist în Silicon Valley-ul României ascunde, în spatele prosperităţii unui domeniu aflat în plină dezvoltare, o uzură psihică „tratată“ cu ieşiri în oraş, vacanţe exotice şi diferite pasiuni mai mult sau mai puţin costisitoare. Unii dintre IT-işti, printre care şi Daniel Piper, au renunţat de tot la viaţa corporatistă pentru a-şi urma visul. În cazul lui este vorba despre un magazin de discuri.

"Nu am văzut mulţi proprietari de magazine de discuri bogaţi, dar cu siguranţă toţi cei pe care i-am văzut erau fericiţi”, spune Daniel Piper (31 de ani), un IT-ist din Cluj care a renunţat la slujba bine plătită într-un domeniu care este „pe val” pentru a-şi urma pasiunea. Citatul îi aparţine unui englez pe care l-a cunoscut în peregrinările sale prin Europa în căutarea „comorilor” din vinil pe care le adună în magazinul său de discuri, Dusty Sounds, pe care l-a deschis la finalul anului 2013 în curtea unei case de pe Bulevardul Eroilor, în centrul oraşului.

 

„Pot să confirm că are dreptate”, mărturiseşte tânărul care de 12 ani a început să colecţioneze discuri. Din două motive a decis să demareze mica afacere: „întotdeauna mi-a plăcut un record shop (magazin de discuri-nr) pentru ce oferă el din punct de vedere social, când mergi acolo ai tangenţă cu oameni interesanţi, poţi să vorbeşti despre pasiunea ta, nu stai doar tu cu discurile tale. Apoi, am ajuns, tot cumpărând, să am un stoc destul de mare de discuri pe care nu le mai doream şi m-am gândit să le pun în circulaţie în ideea în care unii îşi doresc ce am eu şi eu aş vrea discurile lor, iar dacă nu se ajunge la asta să monetizăm cumva pentru a putea să-mi cumpăr alte discuri”. Un IT-ist în secolul vitezei să fie pasionat de aceste „relicve” ale istoriei muzicii pare un lucru neobişnuit.

„Apropo de secolul XXI, în viaţa de zi cu zi tindem să ne grăbim permanent şi să nu ne preocupăm foarte mult de ceea ce ne oferă diverse domenii ca experienţă. Tindem, de exemplu, să mâncăm foarte repede fără a savura mâncarea, trebuie să terminăm urgent şi apoi să trecem la altceva. La fel se întâmplă cu experieţa ascultatului muzicii, ne e foarte comod să ascultăm la căşti în timp ce ne facem cumpărăturile. Cu un dublu click găsim muzica pe care o dorim. Nu avem neapărat experienţa ascultatului muzicii pe care vinilul îl oferă”, explică tânărul. Pentru el un disc este „ca o poveste”, care începe cu coperta care transmite vizual o parte din mesajul artiştilor. Apoi urmează ritualul de a-l pune pe pick-up: „ De mic m-a fascinat faptul că tu trebuie să faci ceva ca să asculţi muzică, altceva decât a da click. Efectiv vezi braţul cum coboară, discul cum se învârte, mi se pare o poveste şi o experienţă în sine”.

Daniel crede, de asemenea, că ascultarea muzicii la pick-up încetineşte lucrurile. „De foarte puţine ori întâlnesc oameni, eu n-o fac niciodată, care atunci când pun pick-upul fac şi alte chestii în acelaşi timp. Nu mă lasă contextul, trebuie să fii în zonă, la un moment-dat trebuie să schimbi discul. În plus, de cele mai multe ori discul, pe lângă muzică îţi oferă componenta de artă de pe copertă, dar şi versurile. Când faci o audiţie eşti dedicat experienţei respective”.

 

Aventura vinilurilor 

Din experienţa vinilurilor face parte şi „mica aventură” a descoperirii acestora, pentru că nu sunt produse pe care le găseşte în supermarket sau la mall: „Îmi place foarte mult să descopăr lucruri, aproape în fiecare weekend merg la târguri de vechituri, iar găsirea unui disc valoros îmi dă un sentiment de surprindere, de încântare mai ales că este vorba despre discuri scoase din anii 50-60-70, dintre care cele mai multe nu se editeză din nou, deci cele care sunt acum în lume pe piaţă cam alea sunt”.

De multe ori, Daniel cumpără discurile chiar dacă nu este pasionat de muzica pe care o conţin, pentru că acestea sunt şi obiecte de colecţie, fiind semnate de artişti sau fiind scoase de o casă de discuri renumită, care nu mai există. El îşi aminteşte că a găsit, într-o piaţă dintr-un orăşel italian, un disc al formaţiei Gentle Giant, o trupa care cânta muzică progresivă la începutul anilor 70: „Discul, extrem de rar,  era în stare foarte bună. Ştiam de formaţie şi doream să-mi cumpăr un disc, dar întrucât preţul era foarte mare, de circa 300 de euro, am spus că voi amâna această achiziţie. Ei bine, am avut noroc cu faptul că italianul nu ştia ce are şi mi l-a vândut cu 10 euro. Era primul album Gentle Giant, ediţie originală, în engleză”. IT-istul crede că muzica pe vinil sună diferit: este mai caldă, îţi dă sentimentul că artistul este lângă tine atunci când cântă, simţi un aer de autentic. 

Magazinul de discuri înfiintat de IT-istul Daniel Piper FOTO Arhiva personala Daniel Piper

Afacere şi pasiune

„Un magazin de discuri, ca business, e fluctuant. A fost boomul de la început, din 2014,  dar  acum s-a domolit. Există multe surse din care oamenii pot să-şi achiziţioneze discuri, sunt magazine online, târguri, pieţe de vechituri. E o afacere ok, dar trebuie alimentată cu multă pasiune pentru a o considera viabilă”, mărturiseşte Daniel. Din luna mai a anului trecut, tânărul a renunţat la jobul bine plătit în IT, pentru a se dedica pasiunii sale. „Am observat că am ajuns în momentul în care trebuie să mă dedic dacă vreau ca magazinul să se susţină. Dacă faci două lucruri deodată, pe unul dintre ele îl neglijezi”, explică tânărul. În continuare este pasionat de programare, dar s-a săturat de munca de birou, de constrângerile mediului corporatist.

Absolvent de liceu de informatică în Târgu-Mureş, apoi de Automatică şi Calculatoare la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Daniel a început să lucreze în IT din anul III de facultate. A ajuns la una dintre cele mai mari companii de specialitate din oraş, unde se ocupa de partea vizuală, de interacţiunea cu utilizatorul a aplicaţiilor. „După 10 ani în IT, cu toate că-mi place foarte mult programarea, eu fiind format în domeniul ştiinţelor exacte, şi cred că e un lucru cvasi-general la IT-işti, se ajunge la o uzură psihică de-a lungul timpului, care te face să cauţi mereu şi altceva”, explică tânărul. Printre modurile prin care programatorii „evadează”, pe lângă ieşirile în oraş, se numără şi călătoriile, care sunt din ce în ce mai exotice având în vedere că salariile sunt cu multe peste medie, dar şi pasiunile mai mult mai mai puţin costisitoare. 

Magazinul de discuri înfiintat de IT-istul Daniel Piper FOTO Arhiva personala Daniel Piper

Trăirea visului şi riscurile aferente

„Ştiu mulţi programatori care au încercat şi altceva, afaceri în tot felul de domenii, cu mai mult sau mai puţin succes, şi indiferent de rezultate eu îmi scot pălăria în faţa lor, pentru că au dat dovadă de spirit viu, au dat dovadă că nu sunt blazaţi. Pe de altă parte, sunt şi mulţi care se văd ieşind la pensie dintr-un job bine plătit în IT. Probabil că şi ei refulează într-un fel sau altul şi, dacă asta funcţionează pentru ei, este în regulă”, spune pasionatul de viniluri.

Odată cu jobul, el a renunţat la refulare: „Eu acum îmi urmez visul, conştientizez că este frumos, îmi place foarte mult, dar implică riscuri, fie că vorbim de nivelul de trai, fie că vorbim de <<pierderea căruţei>>, adică dacă nu faci zi de zi programare, timp de mai mulţi ani, şansele unei reveniri în domeniu sunt afectate”. Piper are în continuare încredere în pasiunea sa, magazinul de discuri, dar încearcă să o îmbine şi cu programarea, mai ales că are şi responsabilitatea familiei, fiind tatăl unei fetiţe de 2 ani şi jumătate. „Am început să fac programare în regim free lance din magazinul de discuri şi cu siguranţă pot spune că merg în fiecare zi la muncă cu mult mai mare plăcere decât mergeam la birou”, concluzionează el. 

Citeşte şi

Poveste din oraşul IT-ului. „Clujul are nevoie de propriul său brand. Deşi dă bine să ne asociem cu Silicon Valley, cred că tocmai asta ne limitează“

Lecţie de la Cluj, Silicon Valley al Europei, despre cum îţi reinventezi afacerea prin cooperative de modă nouă - secretul cluster

Microsoft importă "creiere" din Cluj 

FOTO Lumea lui Knotch. Povestea unei românce din Silicon Valley care a creat o nouă reţea socială

Ex-premierul Moldovei:  „Silicon Valley este locul în care se întâlnesc ideile cu capitalul, nu se produce nimic. Clujul  va fi un loc în care se vor produce idei“

Ponturi din Silicon Valley pentru afaceri la Cluj

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite