Vicepreşedinte al Federaţiei Românilor de Pretutindeni: „Cel mai mare target e ca fiul meu să nu plece din ţară“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Naţionalist convins, Florin Ţîra locuieşte la Cluj şi a fost numit recent unul dintre vicepreşedinţii Federaţiei Românilor de Pretutindeni. Spune că vrea să schimbe România pentru ca fiul său să nu-şi dorească să plece peste hotare.

„Nu doresc să emigrez din ţară“, mărturiseşte Florin Ţîra, clujean prin adopţie şi un cetăţean cu mult simţ civic. Datorită încăpăţânării şi eforturilor sale, curţile şcolilor din Cluj sunt deschise după orele de curs, iar elevii pot să joace fotbal sau baschet. 

De loc e din Topliţa, oraş din judeţul Harghita. A făcut sport de performanţă - sanie - la care a fost nevoit să renunţe întrucât antrenorul său a plecat la muncă în Spania. A lucrat în telecomunicaţii, vânzări. Acum are 33 de ani şi este director regional la o firmă de telecomunicaţii şi face, în paralel, două masterate în Ştiinţe Politice, Diplomaţie, Securitate, Comunicare şi Management, respectiv în Psihologie. „Întotdeauna mi-au plăcut provocările. Punctul meu foarte a fost întotdeauna rezolvarea problemelor pe care nimeni nu reuşea să le rezolve“, adaugă acesta.

Motivul pentru care s-a apucat de două masterate, acasă cu un copil de aproape 9 ani, şi cu un job e pentru că se gândeşte ce se va întâmpla cu el peste 20 de ani, în condiţiile în care nu vrea în ruptul capului să emigreze. 

„Dacă vor fi oameni care să se implice, fără niciun interes meschin, vom avea o şansă“

Deplasările peste hotare, atât la muncă, cât şi în concediu, spune el, l-au ajutat să conştientizeze ce frumuseţi are ţara sa natală. „Mai mult de două săptămâni nu rezist să stau în altă parte. Nu mă simt în largul meu. Sunt un naţionalist convins. Îmi place foarte, foarte mult ţara mea“, apreciază Florin. Cum nu ezită în a spune lucrurilor pe nume şi a trimite adrese administraţiei locale în care sesizează diverse nereguli din Cluj, Florin vede prezenţa sa în Federaţia Românilor de Pretutindeni drept o formă de implicare civică. „Nu doresc nicio funcţie. Sunt bine mersi unde sunt. Am un job, am din ce trăi“, punctează clujeanul.

În calitatea pe care o are la Federaţie, Florin zice că se va concentra pe informarea corectă a cetăţenilor şi pe implicare în diverse proiecte civice.

„Lângă biroul meu e strada Traian Moşoiu. (...) Pe această stradă, venind zi de zi pe ea, am văzut că a fost marcată cu marcaje rutiere, acele dungi albe ce se trasează pe asfalt. După două luni de zile am sesizat că acele marcaje au dispărut prin calitatea proastă a lucrării. Am făcut o adresă la primărie şi i-am rugat să justifice câtă garanţie are acea stradă pe ce s-a făcut acolo. Ei mi-au răspuns că nici măcar nu s-a făcut recepţia. Minunat! Dacă am salvat o sută de lei, deşi vorbim de mii de euro, ştiu că au rămas în această comunitate, nu s-au dus la o companie care nu-şi face bine treaba. Dacă mai găsim 10-20 de oameni care să se implice civic în oraşul în care trăiesc zic că putem să salvăm foarte mulţi bani care se pot direcţiona spre alte proiecte“, explică Ţira.

Întrebat dacă crede în puterea Federaţiei de a schimba anumite lucruri în România, răspunsul lui a fost: „Noi sperăm în oameni. Dacă vor fi oameni care să se implice fără niciun interes meschin vom avea o şansă. (…) Cel mai mare target pe care-l am e ca fiul meu să nu plece din ţară. Iar ca să nu plece din ţară şi să nu parcurgă paşii greoi pe care eu i-am parcurs, atunci avem nevoie de anumite schimbări în jurul nostru“.

Singura soluţie

Florin Ţîra mai spune că la nivelul Federaţiei se va înfiinţa un departament juridic prin care să dea o mână de ajutor românilor din ţară şi de peste hotare. „Sunt foarte multe probleme şi aici. Foarte multor oameni le este frică să se exprime. Le este frică de repercursiuni. (…) Totdeauna am spus că un om care nu este suficient de bine informat poate fi manipulat“, adaugă acesta.

În opinia sa, istoria, dacă e privită atent, răspunde la multe întrebări. Florin mai crede că soluţia de viitor a României stă în puterea oamenilor de a schimba lucrurile, nu în politică: „E o greşeală să vezi că soluţia este în politică. (…) Nu e nicio noutate să vedem că toate partidele între ele conlucrează, dar toate în defavoarea cetăţeanului. Aceste nepotisme trebuie să sfârşească undeva, la un moment dat, fiindcă nu este bine“.

Întrebat cum vede România din calitatea de plătitor de taxe, spune:

„Văd o ţară extrem de manipulată. Istoric vorbind, românul are calitatea extraordinară de a îndura foarte mult. Consider că această «bulă», ce tot a crescut şi românii au îndurat cât au îndurat, se va sparge la un moment dat. Deja, cei din generaţia noastră îşi dau seama de potenţialul pe care-l are ţara noastră şi sunt siguri că vor face ceva în diverse direcţii. (…) Mai văd România foarte neîncrezătoare în oamenii ei. Atâta timp cât oricine încearcă să facă ceva, toată lumea se gândeşte că are un interes meschin. Aici ar trebuie să se gândească foarte bine acei oameni, să se documenteze, să nu judece doar printr-o simplă interacţiune cu acel om. Nu poţi să judeci un om de la prima întâlnire. Nu cred în prima întâlnire. (…) Toţi care încercăm să ne implicăm suntem huliţi şi se zice: «alţii care vor să vină la ciolan!» Nu! Alţii care vor altceva, vor o mentalitate sănătoasă, vor să nu avem sub o zecime absorţia fondurilor europene, vrem oameni care... nu poţi să fii profesor universitar, să ajungi ministru şi să nu ştii să pronunţi corect un cuvânt. (…) Toată lupta o duc pentru copilul meu, pentru ca el să poată să facă ceva la el în ţară“.  

Mai puteţi citi:

Diaspora, către premier: „Dacă este un salariu atât de bun minimul pe economie, de ce toţi angajaţii din instituţiile publice câştigă cu mult peste media naţională?“

Bărbatul care vrea să fie liderul românilor din diaspora e din Teleorman. „Conducerea de Bucureşti ar trebui să se pensioneze. Habar n-au ce e în lume“

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite