VIDEO Groapa de deşeuri de 70 de milioane de euro a Clujului a fost blocată după primul camion de gunoi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Judeţean anunţa în urmă cu circa o lună deschiderea noii gropi de deşeuri de 70 de milioane de euro a Clujului, preşedintele instituţiei, Alin Tişe fiind cel care a „dirijat” prima maşină de gunoi pentru un clip electoral. A fost primul şi ultimul transport realizat de atunci, iar Tişe a fost reclamat la Garda de Mediu deoarece centrul de deşeuri nu are autorizaţie.

Centrul de Management Integrat al Deşeurilor, investiţie de 70 de milioane de euro finanţată parţial din bani europeni, a fost inaugurat acum aproape o lună de zile. Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a apărut într-un clip electoral dirijind prima maşină de gunoi deversată aici. A fost prima şi unica încărcătură de deşeuri care a ajuns la groapa modernă de gunoi din cauza a două mari probleme: 1. nu există autorizaţie integrată de mediu, dar Consiliul Judeţean a ignorat această problemă; 2. au fost contestate licitaţiile pentru desemnarea operatorului temporar şi a celui permanent care urmează să ducă deşeurile la noua groapă. 

Acesta din urmă a fost argumentul care a blocat autorităţile: „la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a fost contestată atât licitaţia pentru operatorul definitiv, cât şi licitaţia de stabilire a administratorului temporar. Zilele acestea aşteptăm o soluţie la CNSC, dar şi ea poate fi atacată în instanţă, de noi sau de firmă. Ce se va întâmpla dacă vom ajunge în instanţă şi vor dura 3-4 ani procedurile? În toate această perioadă vom continua să ducem gunoaiele într-o rampă care poluează, deşi avem aceste celule ecologice, pentru că cineva nu doreşte? Suntem într-un absurd absolut”, declară Alin Tişe la un post local de radio. 

Garda de mediu: nu există autorizaţie de mediu 

Comisariatul Judeţean Cluj al Gărzii Naţionale de Mediu a atenţionat Consiliul Judeţean că nu pot depozita deşeuri pe noua rampă deoarece nu sunt funcţionale toate instalaţiile prevăzute în proiect. Consiliul Judeţean a dorit o autorizare parţială a celulei numărul 1. Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a hotărât să permită ducerea deşeurilor în celula nouă şi în lipsa unei autorizaţii, pentru a nu se crea o criză de sănătate publică, având în vedere că rampa unde erau duse până acum gunoaiele e aproape plină (75%). 


Acest lucru care nu a fost agreat de specialiştii de la Garda de Mediu care au susţinut într-un comunicat de presă: „soluţia legală şi de dorit pentru judeţul Cluj  este finalizarea şi  autorizarea CMID, cu toate instalaţiile funcţionale. În acest fel vor scădea şi costurile actuale (inclusiv pentru cetăţeni)  pentru gestionarea deşeurilor. În situaţia în care, acest lucru nu va fi posibil, soluţia legală este depozitarea pe un alt depozit AUTORIZAT din ţară, aşa cum s-a procedat şi până în prezent.”


Redăm mai jos precizările făcute de Garda de Mediu:

„Centrul de Management Integrat al Deşeurilor (CMID) funcţionează, în judeţul Cluj, ca parte a Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor (SMID).

CMID - ca parte a SMID - deserveşte întreg judeţul Cluj şi are ca scop îndeplinirea cerinţelor legislative naţionale şi europene privind gestionarea deşeurilor;

Raportul de amplasament al CMID - ca parte din SMID - a fost realizat „în scopul dezvoltării structurilor de colectare şi transport a deşeurilor pentru intreaga populaţie a judeţului, optimizării structurii de colectare şi transport a deşeurilor urbane, depozitării deşeurilor nepericuloase de tip menajer colectate din judeţ, în condiţii care să asigure protecţia sănătăţii oamenilor şi protecţiei mediului, îmbunătăţirii generale a stării mediului în zonele aferente depozitelor de deşeuri menajere neconforme, etc”.


Acordul de mediu nr 18-NV6/12.08.2010 cu modificările şi completările ulterioare a fost emis pentru SMID ca un tot unitar şi nu doar pentru celula nr. 1, ca un depozit de sine stătător care are ca activitate doar depozitarea deşeurilor, chiar dacă sunt îndeplinite prevederile HG 349/2005 privind depozitarea deşeurilor. Până la această dată, instituţia noastră nu a intrat în posesia unui document care să certifice finalizarea tuturor lucrărilor. Beneficiarul acestor lucrări este Consiliul Judeţean Cluj.

În consecinţă, este normal şi legal ca viitoarea autorizaţie integrată de mediu să se raporteze la

îndeplinirea tuturor condiţiilor din acordul de mediu SMID şi să nu fie una parţială.

Menţionăm că SMID a fost finanţat parţial din fonduri europene şi în consecinţă este evident că verificarea cheltuirii acestor fonduri va avea în vedere respectarea tuturor investiţiilor/proceselor/instalaţiilor prevăzute în acordul de mediu al SMID.

Referitor la situaţia actuală a Platformei de stocare temporară a  deşeurilor, aparţinând  RADP Cluj:

Agenţia pentru Protecţia Mediului Cluj a transmis instituţiei noastre notificarea RADP Cluj care precizează că “la data de 19.05.2020 se va atinge 75% din capacitatea maximă de deşeuri admisă, conform A.M. nr. 115 din14.09.2015, revizuită la dată de 18.02.2019”.  

Capacitatea autorizată a acestei  platforme este de 358.000 tone.


Din deşeurile care intră pe platformă, o parte este reciclată şi o altă  parte este transportată spre

depozitare finală, pe depozite autorizate din alte judeţe. Având în vedere că 75% din capacitate a

fost atinsă în cca 4 ani şi jumătate (începând cu  septembrie 2015), rezultă că până la atingerea

capacităţii maxime există timpul necesar pentru ca demersurile iniţiate să conducă la “găsirea unui

depozit de deşeuri AUTORIZAT în vederea redirectionarii deşeurilor” aşa cum se stipulează în

actuală autorizaţie de mediu a RADP Cluj.  

În concluzie, soluţia legală şi de dorit pentru judeţul Cluj  este finalizarea şi  autorizarea CMID, cu toate instalaţiile funcţionale. În acest fel vor scădea şi costurile actuale (inclusiv pentru cetăţeni)  pentru gestionarea deşeurilor.

În situaţia în care, acest lucru nu va fi posibil, soluţia legală este depozitarea pe un alt depozit AUTORIZAT din ţară, aşa cum s-a procedat şi până în prezent.”

Plângere la Garda Naţională de Mediu

Activistul de mediu Szakáts István a depus o plângere la Garda Naţională de mediu privind „o faptă gravă de poluare a mediului, constând din aruncarea unui camion de deşeuri într-un loc neautorizat”. Suspectul este „un individ care seamănă izbitor cu Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.”

Redăm mai jos solicitarea:

„Prin prezenta solicit Gărzii Naţionale de Mediu 

1. să verifice dacă depozitarea deşeurilor identificate în video, s-a făcut într-un loc autorizat. Menţionez că, ultimele declaraţii alea GM Cluj INFIRMĂ faptul că locul ar fi autorizat pentru depozitarea de deşeuri)

2. să verifice dacă deşeurile încă sunt la faţa locului. Menţionez că în videoul realizat de către subsemnatul în 2.06.2020, deşeurile se văd ca fiind tot acolo.

3. să identifice poluatorul. Menţionez că acţiunea de poluare pare să fie coordonată de un individ care seamănă izbitor cu Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.

4. să ia măsurile legale care se impun împotriva poluatorului, incl. aplicarea unor amenzi.

5. să-mi comunice, în termenii prevăzuţi de lege, în scris, pe adresa istvanszakats@gmail.com, despre investigaţiile efectuate, concluziile acestora, şi acţiunile întreprinse.”

Răspunsul Consiliului Judeţean: rampa „e funcţională şi poate fi folosită”

Într-un răspuns pentru „Adevărul” legat de lipsa autorizaţiei de mediu pentru noul centru de deşeuri şi faptul că de la inaugurare nu s-au adus deşeuri aici, Consiliul Judeţean a precizat: 

„Consiliul Judeţean Cluj a finalizat toate lucrările necesare punerii în funcţiune a celulei de la Centrul de Management Integrat al Deşeurilor. Aceasta este funcţională şi poate fi folosită conform Hotărârii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

Consiliul Judeţean Cluj nu este operator de deşeuri.

În ceea ce priveşte activitatea de depozitare a deşeurilor menajere de către RADP Cluj-Napoca pe platforma de stocare temporară de la Pata Rât, Consiliul Judeţean Cluj nu deţine competenţele necesare de a reglementa sau de a verifica activitatea desfăşurată de către RADP Cluj-Napoca.”

Citeşte şi

CJ Cluj anunţă că „cel mai performant centru de deşeuri din România” este finalizat. Clujul Civic avertizează: „există riscul unei catastrofe ecologice”

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite