VIDEO Imagini şocante cu crima comisă în Anglia de „unul dintre cei mai căutaţi fugari din lume“. Ucigaşul a fost prins la Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul a fost găsit vinovat de uciderea unui tânăr într-un local din Londra.FOTO:Skynews
Bărbatul a fost găsit vinovat de uciderea unui tânăr într-un local din Londra.FOTO:Skynews

Shane O'Brien (31 de ani), „unul dintre cei mai căutaţi fugari din lume” – conform anunţului făcut de Poliţia britanică, a fost găsit vinovat de uciderea unui tânăr de 21 de ani într-un local din Londra. Cu această ocazie, familia victimei a fost de acord cu publicarea înregistrării video în care se poate vedea cum a fost săvârşită crima. Infractorul a fost prins în luna martie, în centrul Clujului, după trei ani şi jumătate de căutări intense.

Imaginile au fost publicate pe pagina de Facebook a Poliţiei din Marea Britanie în ziua în care juraţii au decis că Shane O'Brien este vinovat de uciderea lui Josh Hanson (21 de ani), într-un local din Londra. În faţa juraţilor, criminalul a spus că nu a vrut de fapt să-l omoare, ci doar să-l sperie pe tânăr. Decizia a fost luată pe 1 octombrie, iar un judecător va decide pe 17 octombrie pedeapsa pe care o va ispăşi criminalul. În imagini se vede cum bărbatul merge din senin la victima sa şi-i taie gâtul cu un cuţit, apoi, părăseşte, calm, locul crimei.

 Ceea ce a urmat a fost una dintre cele mai mediatizate „vânători” de suspecţi din istoria Marii Britanii. După ce a fugit în Germania, Belgia, Cehia, Shane O'Brien a fost prins de autorităţi, în luna martie, în centrul Clujului.

Anunţul făcut de Poliţia britanică

Filmarea cu odioasa crimă a fost însoţită de o postare în care este relatat cazul uciderii brutale a tânărului Josh Hanson în 2015:

„Shane O'Brien, unul dintre cei mai căutaţi fugari din lume după ce a fugit de autorităţi timp de trei ani şi jumătate, a fost găsit #VINOVAT de uciderea lui Josh Hanson.

Un juriu a avut nevoie de doar 55 de minute în această după-amiază pentru a-l condamna pe O'Brien pentru uciderea lui Josh, în vârstă de 21 de ani, într-un atac neprovocat într-un bar din Londra.

Pe 11 octombrie 2015, Josh se dusese la barul RE din Eastcote împreună cu iubita sa, unde s-au întâlnit cu alţi prieteni. Necunoscut lui Josh, Shane O'Brien se afla şi el în acelaşi bar. Cei doi nu se cunoşteau şi singura interacţiune dintre cele două grupuri a fost atunci când unul dintre prietenii lui O'Brien a vorbit cu unul dintre pritenii lui Josh.

Noaptea a continuat fără incidente, până la ora 1 dimineaţa, când O'Brien s-a ridicat în picioare şi şi-a croit drum spre Josh. Josh, confuz în legătură cu inteţia lui OBrien, nu a reacţionat. O’Brien a spus atunci ceva de genul: „Care este problema ta?”

În timp ce vorbea, şi-a puse mâna în buzunarul drept şi a scos un cuţit Stanley. Ţinându-l lipit pe coapsă, a deschis lama. Cinci secunde mai târziu, a ridicat mâna şi, cu o forţă considerabilă, i-a tăiat urechea, gâtul şi pieptul lui Josh, provocând o rană de 37 cm şi răni catastrofale.

Apoi, O'Brien a ieşit calm din bar şi s-a suit într-o dubă, în timp ce Josh fără apărare s-a prăbuşit în braţele prietenilor săi. În ciuda eforturilor unei asistente medicale şi a paramedicilor, Josh a murit la 40 de minute după incidentul aprig. Mama şi sora lui erau la doar 10 minute distanţă”, se arată în postare.

„Vânat” timp de 3 ani şi jumătate

Poliţia relatează şi cum a fost prins criminalul:

„Pe 13 octombrie 2015, O'Brien a părăsit ţara cu un avion închiriat, începând astfel o vânătoare de trei ani şi jumătate pentru a-l găsi. Avionul privat a aterizat în Olanda, unde i s-a refuzat intrarea lui O’Brien, întrucât nu avea paşaport. El a călătorit apoi în Germania, unde a reuşit să se facă nevăzut de pe aerodrom”. Apoi, bărbatul a reuşit timp de 3 ani şi jumătate să scape de autorităţi, în ciuda faptului că era pe lista Interpolului, a Europolului şi pe capul său a fost pusă o recompensă de 50.000 de lire sterline. Bărbatul ar fi fost în mai multe ţări din UE,  Germania, Belgia, Cehia şi, în final, în România. 

„În martie 2019, DCI Noel McHugh (comisarul însărcinat cu cazul-nr) a primit un telefon de la avocatul lui O'Brien, care i-a explicat că acesta are în vedere să se predea şi să propună o întâlnire la Budapesta. Locaţia s-a schimbat în România şi eforturile s-au intensificat pentru a urmări exact unde se afla. Sâmbătă, 23 martie 2019, O'Brien a fost reţinut în România şi repatriat în Marea Britanie, unde Noel McHugh l-a acuzat de uciderea lui Josh”, spun poliţiştii.

Se plimba prin centrul Clujului

Poliţiştii l-au prins sâmbătă, 23 martie, în jurul orei 16.00, pe strada Regele Ferdinand din centrul oraşului. 

„La data de 23 martie a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj - Serviciul Investigaţii Criminale, cu ajutorul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, au reuşit prinderea unui bărbat, căutat de autorităţile din Marea Britanie, pe numele căruia era emis un mandat european de arestare.

 Cel în cauză, un bărbat, de 31 de ani, din Londra, era căutat de autorităţile din Marea Britanie, pentru multiple crime.”

 În jurul orei 16.00, acesta a fost depistat de către poliţiştii clujeni pe strada Regele Ferdinand, din Cluj-Napoca, având asupra lui acte de identitate false.

 Pentru depistarea celui în cauză, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al Poliţiei Române. 

La acţiune au participat şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Cluj”, se arată în comunicatul Poliţiei Cluj.

Recompensă de 50.000 de lire sterline

Conform presei bitnice, anul trecut, poliţiştii au declarat că suspectul a călătorit în Gibraltar, Nisa şi Praga. Poliţia a oferit o recompensă de 50.000 de lire sterline pentru informaţii care ar duce la capturarea sa.

După moartea fiului său Josh, Tracey Hanson a lansat o un apel către oricine are informaţii despre O'Brien. Mama îndurerată a spus: "Aceste ultimele 24 de luni au fost un coşmar viu, un coşmar pe care nu mi-aş dori nimănui. (...) În acest timp, Shane O'Brien, omul cu care poliţia ar vrea să vorbească în legătură cu asasinarea fiului meu, încă nu a fost prins şi încă aşteptăm dreptate. Sper şi mă rog să vi se întâmple ceea ce tocmai v-am împărtăşit, deoarece vă va rupe sufletul şi fiinţa voastră. Te rog, ne poţi ajuta, Josh lasă în urma o soră şi o familie care îi lipseşte şi o iubeşte foarte mult. Ia-ţi o clipă să te uiţi în jurul tău şi dacă crezi că l-ai văzut pe O'Brien, apelează la poliţie".

Poliţia a raportat că O'Brien a fost văzut frecventând cluburile de box şi nightcluburile din ţările unde s-a ascuns. 

Un judecător va decide pe 17 octombrie pedeapsa pe care o va ispăşi criminalul, după ce juraţii l-au declarat vinovat.

Citeşte şi:

VIDEO Britanic aflat pe lista Interpol a fugarilor, reţinut la Cluj-Napoca. Recompensă de 50.000 de lire sterline pe „capul” lui

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite