FOTO VIDEO Retman, robotul terapeut care îi învaţă pe copii să-şi controleze emoţiile, a fost prezentat şcolarilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cum arată roboţelul Retman care va alunga depresia copiilor. Un al produs made in Cluj
Cum arată roboţelul Retman care va alunga depresia copiilor. Un al produs made in Cluj

Trei clase de copii din ciclul primar au făcut o mică vizită, miercuri dimineaţa, 3 aprilie, la Institutul Internaţional de Studii Avansate de Psihoterapie şi Sănătate Mintală Aplicată din cadrul UBB Cluj-Napoca, unde au făcut cunoştinţă cu Retman. Acesta este un robot creat de psihologii clujeni ca să-i ajute pe cei mici să-şi gestioneze emoţiile.


Psihologii clujeni de Departamentul de Psihologie Clinică şi Psihoterapie din cadrul UBB au primit mai multe invitaţii de a organiza lecţii cu elevii şi părinţii pe teme legate de autocunoaştere, controlul emoţiilor şi comportamentului, dar şi dezvoltare personală.

O întâlnire din acea serie a avut loc miercuri dimineaţa în complexul cu nume de poveste, Complexul Camelot al Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei. Trei clase de elevi din ciclul primar au vizitat, în cadrul proiectului „Şcoala Altfel“. Aceştia au făcut cunoştinţă şi cu unul dintre roboţii terapeutici al Facultăţii - Retman, care se află încă în teste.

Va fi gata abia la vară. A fost adus, în 2012, din China, unde a fost asamblat, iar apoi testat de ingineri din Belgia. După ce va fi testat şi va obţine finanţare, va ajunge pe piaţă.

Retman are de 30 de centimentri, are profilul unui adult de 30-35 de ani şi poată ochelari. Aduce cu Superman. Este îmbrăcat în haine albastre, cizme albe şi o pelerină roşie. Misiunea sa: să îi ajute pe copii cu vârste cuprinse între 7 şi 12 ani să-şi gestioneze stările emoţionale de despresie, furie, anxietate şi vinovăţie.
El va administra, cum spun psihologii, „pastile psihologice", adică sfaturi pentru copii, atunci când părinţii lor nu sunt în preajmă. Retman poate ajuta şi la prevenirea stărilor emoţionale negative.

Retman este inspirat din benzi desenate, iar povestea şi poveţele lui nu sunt străine copiilor din grădiniţele Clujului. L-au mai văzut în benzi desenate. Micul robot va juca rolul unui psihoterapeut şi îi va ajuta pe copii să-şi dezvolte o gândire realistă, departe de exagerări inutile şi gânduri nesănătoase.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite