VIDEO Cum au reuşit trei infractori să uşureze de bani o femeie credulă. Au folosit o metodă veche, dar la fel de eficientă ca în urmă cu mult timp

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Adevărul
FOTO: Adevărul

O bucureşteancă de 38 de ani şi doi bărbaţi, unul din Galaţi, iar celălalt din Călăraşi au fost arestaţi după ce au înşelat o femeie din Cluj cu 50.000 de lei.

În urma investigaţiilor efectuate de către poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, au fost identificate trei persoane bănuite de comiterea infracţiunii de înşelăciune, prin metoda ,,Accidentul”.

O femeie din Bucureşti a fost reţinută pentru 24 de ore de către poliţişti, iar ulterior plasată sub control judiciar. Alţi doi bărbaţi sunt cercetaţi în stare de deţinere, fiind încarceraţi pentru comiterea altor fapte.

„La data de 31 ianuarie, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, sprjiniţi de poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a municipiului Bucureşti şi luptători de acţiuni speciale, beneficiind de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale, au efectuat o percheziţie la domiciliul unei femei din Bucureşti, bănuită de comiterea de înşelăciuni pe raza municipiului Cluj-Napoca. În urma percheziţiei, au fost identificate şi ridicate următoarele bunuri: bani (peste 10.000 de lei), cinci telefoane mobile, suporturi cartele SIM şi înscrisuri, pentru continuarea investigaţiilor”, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj.

   

Conform probatoriului administrat, la data de 12 decembrie 2018, femeia în vârstă de 38 de ani, din Bucureşti, s-ar fi prezentat la domiciliul victimei în vârstă de 77 de ani, din Cluj-Napoca, şi a ridicat suma de 50.000 de lei.  Anterior, victima ar fi fost contactată de persoane care şi-ar fi declinat false calităţi şi ar fi anunţat-o pe femeie că fiica sa ar fi fost implicată într-un accident.

În continuarea conversaţiei telefonice, persoanei vătămate i-a fost pretinsă o sumă de bani în vederea efectuării unei intervenţii chirurgicale de urgenţă. În urma investigaţiilor efectuate împreună cu poliţişti din cadrul IPJ Tulcea şi IPJ Călăraşi, au fost identificaţi doi bărbaţi, de 32 şi 33 de ani, din Galaţi şi Călăraşi, bănuiţi de implicare în comiterea înşelăciunii. În prezent, aceştia sunt încarceraţi în alte cauze. 

Faţă de cei trei se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune, faptă prevăzută de Codul penal.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite