VIDEO Vizitator-surpriză la barul româncei care a înfruntat singură mafia din Roma. Un politician de prim rang din Europa a ţinut să-şi bea cafeaua la ea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Roxana Roman a fost felicitată de însuşi premierul Italiei, Giuseppe Conte (în centru)
Roxana Roman a fost felicitată de însuşi premierul Italiei, Giuseppe Conte (în centru)

Roxana Roman a devenit celebră în Italia, după ce s-a opus clanului mafiot Casamonica. Tânăra româncă a fost felicitată şi decorată de preşedintele Italiei, iar luni, 11 martie, a primit o vizită surpriză.

Românca a fost luată prin surprindere de vizita neanunţată a premierului Giuseppe Conte, care a ţinut să o cunoască personal şi s-a deplasat la localul ei, Roxy Bar. Jovial, Conte s-a întreţinut minute în şir cu Roxana, a savurat o cafea pregătită în localul ei, după care a vorbit cu jurnaliştii prezenţi la faţa locului, mărturisindu-le că a venit să-i facă publicitate proprietarei.

„Am venit să testez cafeaua şi pot să vă spun că este foarte bună. Şi am venit să le fac publicitate, pentru că, după ce se sting reflectoarele, se uită şi absolut nimeni nu-şi mai aminteşte ce s-a întâmplat”, a declarat Giuseppe Conte, potrivit televiziunii naţionale italiene, Rai.

Roxana a devenit cunoscută în Italia, după ce i-a înfruntat pe membrii clanului Casamonica. Aceştia îi terorizau pe proprietarii micilor afaceri de la periferia Romei, însă nimeni nu îndrăznea să li se opună sau să depună plângere la Poliţia Italiană. Asta până când mafioţii au intrat, anul trecut, în barul Roxanei, devastându-l şi amenininţând-o cu moartea. Roxana a reacţionat, a depus o plângere la poliţie, iar pe baza mărturiilor sale, mafioţii au fost condamnaţi la închisoare. Aşa a devenit celebră în toată Italia, iar preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, i-a acordat una dintre cele mai înalte distincţii, titlul de Cavaler al Ordinului de Merit al Republicii Italiene.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite