Visul american trăit de o româncă. A plecat în SUA cu bani împrumutaţi, iar astăzi este vicepreşedintele celei mai mari companii de investiţii alternative
0
Diana Doroftei a ajuns în America doar cu 200 de dolari în buzunar şi multe datorii lăsate acasă. Pentru a supravieţui a avut chiar şi trei joburi deodată, însă determinarea şi pasiunea au ajutat-o să termine un master la Universitatea Columbia şi să ajungă vicepreşedintele Blackstone, cea mai mare companie de investiţii alternative din lume.
Absolventă a Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor, specializarea Finanţe Bănci, Diana Doroftei (35 de ani) s-a stabilit în Statele Unite după terminarea studiilor, când a câştigat la Loteria Vizelor. Un an mai târziu, în 2009, a plecat spre New York, în cea mai mare şi mai de succes aventură a vieţii ei, iar cinci ani mai târziu, devenea cetăţean american şi putea deja spune că s-a realizat pe toate planurile.
„Trei felii de pizza, mai scumpe decât munca mea“
Înainte de a se stabili în America, Diana făcuse cunoştinţă cu SUA ca studentă. A ajuns în 2007 în America printr-un program studenţesc, iar primul job a fost în parcul de distracţii newyorkez Rye Playland.
„Eram casieră şi vindeam pizza la felie celor care vizitau parcul. Îmi amintesc că felia de pizza pe vremea aceea era 2,50 dolari, iar salariul meu era de 6 dolari pe oră. Socoteam mereu cum trei felii de pizza sunt mai scumpe decât munca mea acolo. Deşi poate pare mult când transferi dolarii în bani româneşti, nu era suficient să trăiesc decent în America, aşa că am mers cu prietena mea şi ne-am luat alte două joburi să ne putem întreţine şi să ne plătim datoriile lăsate în ţară. Am plecat amândouă cu vreo 2.000 de dolari împrumutaţi de la bancă pentru a acoperi biletul de avion şi costul programului. Bani de buzunar nu am avut decât 200 de dolari“, povesteşte Diana.
Tânăra admite că i-a fost extrem de dificil în acea primă vară, la peste 10.000 de kilometri depărtare de casă, vorbind o limbă care nu era a sa şi navigând un sistem care este extrem de diferit de cel din România. A sfârşit prin a fi cucerită de America, iar ulterior, imediat ce s-a întors acasă, a decis că a sosit momentul pentru o schimbare uriaşă în viaţa sa. Asta deşi, aşa cum spune chiar ea, în lunile petrecute în SUA trăise nu doar experienţe plăcute.
„America doar arată ca în filme“
„La sfârşitul verii respective, când am revenit în România, m-am înscris la Loteria Vizelor fără să înţeleg exact că dacă se întâmplă să câştig asta înseamnă o viaţă permanentă în America. Ca student cu «Work & Travel» gustasem din tot ceea ce este neplăcut în ţara aia şi îmi promisesem că mai bine stau în ţara mea şi mă chinui să fac ceva acasă, decât să fiu sclav prin alte ţări. Facultatea mă pregătise să lucrez în domeniul bancar, iar eu în America vindeam pizza şi dădeam cu mătura. Clar, acest capitol nu făcea parte din aspiraţiile mele de viitor“, mărturiseşte Diana.
Înarmată cu ambiţie, românca a acceptat marea provocare a vieţii: a traversat Atlanticul din nou. A trebuit să ia lupta de la capăt, pentru a se adapta şi pentru a răzbate, însă a făcut-o în stilul în care sunt capabili să o facă doar emigranţii decişi să înceapă o viaţă în acel Eldorado. În cazul ei, însă, tinereţea a ajutat-o, dar, în acelaşi timp, a constituit o piedică importantă.
„Primele veri cu «Work & Travel» am gustat din traiul păturii celei mai de jos a societăţii americane. A fost greu de acceptat pentru mine că America arată ca în filme, dar trăitul în sine era dintr-un film de supravieţuire de la o zi la alta. Când am ajuns cu Cartea Verde (Green Card), după Loteria Vizelor, a fost greu – o greutate care venea de la faptul că eram extrem de tânără ca să pot asimila totul atât de repede. Începusem să lucrez pentru Leadership Alliance şi, deşi jobul era la un nivel de începător, cerinţele erau foarte mari. Eu aveam nevoie să asimilez America, dar acum era treapta mai înaltă“, spune ea.
Proiectul uriaş pentru milionarii de la bancă
Odată stabilită în America, primul job a fost la Leadership Alliance, unde coordona evenimente, coresponda cu clienţii şi administra detaliile de la birou.
„Făceam de toate pentru toţi. Nicio muncă nu era prea mult sau prea puţin. Spuneam «da» la toate, eram <yes woman>. Deşi asta era văzută ca o lipsă de leadership şi de iniţiativă, mie mi-a fost de foarte mult folos pentru că am învăţat cum să fac totul. Am realizat că lucrul făcut de mâna mea poate că nu este cel mai bun, dar cu siguranţă cel mai responsabil. Truda şi timpul investit aveau să mă răsplătească ani mai târziu şi până în ziua de azi. Prin experienţa aceea am învăţat că nimeni nu îţi datorează absolut nimic şi că tot ceea ce crezi că meriţi nu vine decât în urma muncii tale“, povesteşte românca.
Ulterior, tânăra a ajuns la Bank of America, iar aici a reuşit cu adevărat să dea lovitura. Ca manager, a venit cu o idee inedită şi a convins şefii companiei să realizeze o platformă de învăţământ pentru investitorii speciali, cei care investeau cel puţin câteva milioane de dolari în bancă.
„După toate aprobările, am angajat echipa şi ne-a luat un an să implementăm conceptul pe baza cerinţelor tuturor celor implicaţi. Investitorii învăţau lunar diferite strategii pentru a creşte şi mai mult practicile lor de investit şi a mări numărul de clienţi. Majoritatea investitorilor acceptau clienţi noi doar dacă suma investită depăşea câteva milioane de dolari pe an.
Eu nu mă calificam să le fiu client, dar eram calificată să le creez acest mediu online prin care ei să se dezvolte. Am învăţat cum se creează platformele online, am învăţat cum se abordează investiţiile în America, am învăţat cât de mult se preocupă oamenii de succes de sănătatea lor şi de echilibrul de zi cu zi. Programul a rulat patru ani după ce l-am lansat şi sute de investitori au trecut prin el. Totul era sub o platformă securizată şi accesată doar de investitorii pe care banca îi califica să participe în program“, rememorează Diana.
Ulterior, ea a primit o ofertă specială din partea companiei Oliver Wyman, dar, în acelaşi timp, a continuat să administreze platforma celor de la Bank of America. La Oliver Wyman, una dintre cele mai mari companii de consultanţă managerială din lume, a fost manager şi s-a ocupat de training pe partea de tehnologie şi cyber security pentru cei 5.000 de angajaţi răspândiţi la nivel global.
Practic, timp de patru ani a avut două joburi de manager, în acelaşi timp, dar la două companii uriaşe diferite. Iar după ce a încheiat colaborarea cu Bank of America a decis să investească timpul rămas liber în pregătirea sa academică şi a urmat un masterat la celebra Universitate Columbia, în New York.
Propria persoană, cea mai bună investiţie
„La Columbia University a fost minunat, dar şi solicitant. A fost cea mai bună investiţie pe care am făcut-o în mine însămi, că tot învăţasem despre investiţii de la cei de la Bank of America. Investiţiile nu sunt doar în proprietăţi, bunuri şi bursă de valori. O investiţie bună este cea făcută în tine. Cerinţa pentru a fi acceptat în program era să ai minimum 10 ani de experienţă în Statele Unite.
Eu, deşi aveam doar nouă ani, am fost încurajată de către directorul programului să aplic la Executives, nu la programul normal. Eram unul dintre cei mai tineri studenţi din program şi una dintre puţinele femei – 10 femei şi 100 de bărbaţi. Ziua lucram la Oliver Wyman, noaptea studiam. Pauzele de masă erau întotdeauna cu o carte în mână. Ieşirile la restaurante, terase, cu prietenii au încetat şi ele. Aveam trei priorităţi: munca, şcoala şi să reuşesc să dorm ca să pot duce totul“, explică Diana Doroftei.
Diana a reuşit prin propriile puteri să ajungă un manager de top, iar apoi vicepreşedinte de companie în SUA Sursa arhivă personală
Diana mai povesteşte că la Universitatea Columbia şi-a putut face o idee despre diferenţele dintre sistemul educaţional american şi cel românesc: „Cea mai mare diferenţă între educaţia din România şi cea din America este aplicabilitatea cunoştinţelor pe care le înveţi. Totul la Columbia este foarte practic – înveţi despre finanţe, bugete şi numere în timp ce te uiţi pe statusurile financiare ale companiilor listate la Bursa de valori, înveţi despre cyber security pe baza eşecurilor avute de companii şi despre care citeşti în media, înveţi strategie analizând CEOs de la companiile pentru care ai lucrat. Luam e-mailurile lor şi le discutam la curs pentru a învăţa leadership de la ei. Eram încurajaţi să avem conversaţii cu oameni din industrie care să ne împărtăşească detaliile muncii lor, cea care nu se vede pe CV“
Echipa, lecţia nr. 1
Românca mai spune că în universităţile americane se pune accentul pe competitivitate, însă nu în detrimentul echipei. Studenţii şi masteranzii sunt încurajaţi şi susţinuţi să fie cât mai originali, iar fiecare să îşi poată pune în valoare propriile calităţi şi să devină expert în domeniile de care este cu adevărat interesat, fără a fi forţaţi să acumuleze informaţii care nu le vor fi de folos ulterior.
„Interesul tuturor este să te facă un om bine format şi conturat din toate punctele de vedere. Ţi se permite să-ţi alegi materiile de care eşti interesat şi tema tezei de masterat – a mea a fost despre lansarea programelor de cyber security education în companii medii şi mijlocii. Aveam baza de la muncă, pe care o făceam la Oliver Wyman.
Pentru teză am creat un concept de companie în domeniu şi am studiat piaţa, am citit rapoarte de specialitate, am analizat adversarii – am absorbit absolut tot ce am găsit în domeniul respectiv. Teza am susţinut-o de trei ori în faţa unor executivi în tehnologie care conduceau companii. Eram în faţa unor «rechini» din mediul universitar, unde eu a trebuit să le vând ideea şi să le cer să investească în compania imaginară pe care eu o creasem. Când am terminat masterul, ştiam să vorbesc bine în public şi să expun ideile unor oameni sus puşi în diferite domenii, cum să fac cercetare să aflu datele necesare pentru a începe o companie plus multe altele. Am ieşit din şcoală un om pregătit să ia orice fel de job sus pus“, spune Diana.
Tânăra a realizat că unul dintre lucrurile pentru care mulţi americani merg la aceste mastere reprezintă crearea relaţiilor. „Colegii mei sunt technology officers, directori, analişti financiari, security officers, antreprenori, investitori – unii lucrează pentru guvernul american. Toţi ne ajutăm între noi, ne împărtăşim problemele care le avem, ne angajăm unii pe alţii, ne dăm referinţe pentru joburi“, mai spune Diana Doroftei.
„Facultatea mă pregătise să lucrez în domeniul bancar, iar eu în America vindeam pizza şi dădeam cu mătura. Clar, acest capitol nu făcea parte din aspiraţiile mele de viitor“
Drumul spre succes: vicepreşedinte al unei companii-gigant
După şase ani petrecuţi ca manager de top la Oliver Wyman, Diana a primit o ofertă specială de la Blackstone, cea mai mare companie de investiţii alternative din lume. Este vorba despre o companie cu mii de angajaţi pe toate continentele, despre care se spune că este mai greu ca cineva să devină angajatul lor decât să fie admis la Harvard. Tânăra a fost angajată ca vicepreşedinte al companiei, o performanţă notabilă pentru o emigrantă în vârstă de numai 35 de ani.
„Mi s-a părut o provocare şi, chiar dacă nu intenţionam să-mi schimb jobul pe timp de pandemie, am trecut prin cele şapte runde de interviuri, ultimul fiind cu Chief Technology Officer. A fost singura companie care nu a discutat salariul decât atunci când au fost pregătiţi să facă o ofertă de angajare. Am negociat rolul, responsabilităţile, salariul, bonusul şi aşteptările pe care le au ei de la mine.
Ca să mă convingă să spun da, a făcut o altă conferinţă video cu mine şi mi-a promis că voi avea mână liberă să-mi implementez viziunea, am voie să îmi măresc echipa şi am suportul lui la majoritatea lucrurilor pe care le propun. În cele din urmă, am acceptat provocarea. M-au angajat ca Vice President, Head or Technology Asoption, Rollouts and Training ca să le construiesc un program asemănător de digital learning şi de educaţie pe partea de cyber security“, afirmă tânăra. Din această funcţie, responsabilitatea sa primară este să formalizeze intern lansarea soluţiilor tehnologice şi să mărească productivitatea celor 3.000 de colegi globali prin intermediul tehnologiei interne.
Diana a început în SUA ca vânzătoare la un parc de distracţii, iar azi este o persoană influentă şi respectată Sursa arhivă personală
„Este prima dată când sunt într-o altă industrie de Private Equity şi am foarte multe de învăţat de la ei, iar ei de la mine. Am fost angajată la centrul principal la New York cu înţelegerea că atunci când situaţia cu pandemia se va îmbunătăţi, voi călători des la birourile mari pe care le au în lume.
Am preluat o echipă de oameni care sunt în companie de mulţi ani, majoritatea americani, pe care îi conduc printr-un proces de transformare ca să pot crea ceva asemănător cu ceea ce am făcut în trecut.
Ei opun destul de multă rezistenţă la ideea de schimbare şi la faptul că în loc să fie promovaţi ei din interior, compania a ales să aducă pe cineva nou. Fiecare zi e o misiune de convingere cu ei, dar pentru mine este o lecţie bună de leadership, de perseverenţă. Nu mă intimidează, pentru că mă pregăteşte pentru pasul următor“, a concluzionat ea.
Investeşte în România şi îi convinge şi pe alţii să o facă
Din banii strânşi în toţi aceşti ani, Diana a decis să investească o parte în România şi în Statele Unite ale Americii. În România a investit sume importante într-un proiect imobiliar de lux la Cluj.
„Am investit într-un proiect la Cluj care este început de unul dintre prietenii mei americani, care îmi este şi mentor, de altfel. E un concept american care va reinventa cum trăiesc românii în ţara lor. E genul de loc în care aş locui dacă vreodată aş locui în ţară. Am încurajat câţiva prieteni români şi americani, care locuiesc în Statele Unite, să investească şi ei. În total, din cercul meu de prieteni, suntem vreo cinci şi am investit pe o perioadă de cinci ani.
Pe partea de investiţii, am mai făcut una asemănătoare, tot în imobiliare, în Florida. Mereu mă uit după oportunităţi care să poată crea independenţa financiară pentru mine şi familia mea. Este ceva atât de important pentru mine. Vin dintr-o familie modestă, care nu a avut o educaţie financiară, aşa cum sunt multe familii în România. Părinţii mei au făcut un lucru extraordinar să mă educe şi să mă crească atât de bine cu resursele limitate pe care le-au avut. Acum cred că ţine de mine să fac pasul următor şi să creez o bunăstare materială pentru multe generaţii care vor urma în familia noastră. Este ca o misiune pentru mine“, a încheiat Diana.
Vă mai recomandăm şi:
Economistă româncă de la Coface, despre o eventuală criză. „Nu mai e situaţia din 2008”
Se încarcă comentariile...
