Zece lucruri mai puţin cunoscute despre India. În ce domenii începe această ţară săracă să surclaseze Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Taj Mahal a devenit parte din patrimoniul mondial UNESCO şi este unul dintre cele mai vizitate şi faimoase monumente din lume.FOTO: pixabay.com
Taj Mahal a devenit parte din patrimoniul mondial UNESCO şi este unul dintre cele mai vizitate şi faimoase monumente din lume.FOTO: pixabay.com

India i-a fascinat dintotdeauna pe europeni, pornind de la Alexandru Macedon şi până la suveranii britanici, care şi-au făcut o prioritate din a cuceri această ţară extraordinară. O ţară a religiilor, a superstiţiilor, a junglelor de nepătruns şi a bogăţiilor inimaginabile care o pot transforma, peste ani, într-una dintre cele mai puternice ţări ale lumii.

Văzută de majoritatea occidentalilor ca o ţară înapoiată, India a reuşit să recupereze şi să se industrializeze într-un timp record, fiind considerată de către mulţi „noua China”. O dovadă a faptului că India a ajuns să deţină o tehnologie remarcabilă este dată de succesul obţinut în urmă cu doi ani de Organizaţia de Cercetare a Spaţiului din această ţară, care a reuştit să doboare un record, după ce a lansat nu mai puţin de 104 sateliţi în numai 18 minute. Misiunea Agenţiei spaţiale indiene a doborât astfel recordul anterior, de 37 de sateliţi, trimişi pe orbită de o rachetă rusească într-o singură lansare, în 2014.

Nu este mai puţin adevărat că, deşi a recuperat incredibil decalajul tehnologic faţă de ţările puternice, populaţia Indiei continuă să aibă un nivel de trai extrem de scăzut. De altfel, potrivit statisticilor, în 2013 aici trăia 42% din populaţia săracă a lumii.

Un milion şi jumătate de milionari 

În schimb, poate paradoxal, tot în India trăiesc şi unii dintre cei mai bogaţi oameni ai planetei. Prăpastia dintre cei înstăriţi şi cei săraci este uriaşă. Se estimează că aproape un milion şi jumătate de indieni ar fi milionari în dolari.

India are un potenţial extraordinar, iar un mare avantaj pentru această naţiune este şi media scăzută de vârstă a populaţiei. Când în ţări bogate ale Europei precum Germania, Franţa sau Marea Britanie se discută tot mai mult despre îmbătrânirea populaţiei şi despre problemele economice care decurg de aici, în India lucrurile stau cu totul altfel. Potrivit datelor oficiale pentru 2012, din cei 1,2 miliarde de locuitori, mai mult de jumătate aveau cel mult 25 de ani, iar două treimi nu depăşeau 35.

Aici, scuipatul pe stradă sau în alte locuri publice se pedepseşte prin lege. În acest sens, există persoane special angajate pentru a-i identifica şi amenda pe care comit acest gest, considerat o contravenţie, potrivit legii indiene. Cu toate astea, mulţi indieni nu ţin cont de riscuri şi scuipă pe stradă după ce au servit paan, un amestec de nuci, areca şi uneori tutun, care nu se înghite, ci doar se mestecă. Pe lângă faptul că gestul este urât, poate transmite boli şi reprezintă o încălcare a legii, saliva scuipată lasă o pată roşie oriunde cade, care poate să persiste luni întregi. Nu întâmâmplător, în această ţară există un semn „Nu scuipaţi“, care poate fi întâlnit aproape peste tot.

Şi tot ca o curiozitate, în unele părţi ale ţării, dacă apuci pe cineva de ureche este un semn de căinţă sau de sinceritate. În anumite zone ale Indiei există chiar un ritual al trasului de ureche, combinat cu anumite tehnici de respiraţie, pranayama. În schimb, risipirea mâncării este considerată un păcat. 

Leagăn al culturii şi civilizaţiei

Civilizaţia şi cultura multimilenară de aici a dat naştere unor personalităţi care au contribuit la progresul ştiinţei şi chiar al omenirii. Una dintre primele universităţi din lume a fost înfiinţată în Takshashila, India. Şi tot în India au trăit matematicieni extraordinari precum Budhayana, cel care a calculat primul valoarea lui pi. De altfel, algebra, analiza matematică şi trigonometria îşi au rădăcinile şi în India antică. 

Patru religii importante s-au născut în spaţiul indian. Este vorba despre hinuism, budism, jainism şi sikhism. Deşi doar 10% dintre indieni sunt musulmani, India este ţara cu cele mai multe moschei. În 2013, aici existau peste 300.000 de moschei, un veritabil record.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite