Zodiac, secretele unui criminal care se distra omorând oameni: „Îmi place să ucid pentru că este amuzant“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Portretul robot şi scrisorile criminalului nu i-au ajutat prea mult pe poliţişti să-l prindă. FOTO: commonswikimedia.com
Portretul robot şi scrisorile criminalului nu i-au ajutat prea mult pe poliţişti să-l prindă. FOTO: commonswikimedia.com

A ucis şi a scăpat nepedepsit pentru crimele sale, iar cazul său a devenit subiect de romane, filme şi documentare. A devenit celebru şi a rămas neidentificat, în ciuda eforturilor anchetatorilor.

Supranumit Zodiac Killer, un criminal în serie de devenit celebru, după ce a terorizat zona San Fransisco Bay Area în urmă cu 50 de ani. A fost suspectat că a ucis cel puţin cinci persoane, însă nu a fost prins niciodată, deşi există informaţii că poliţia a strâns nenumărate indicii şi că a fost foarte aproape să-l captureze. Victimele sale aveau vârsta cuprinsă între 16 şi 29 de ani şi erau fie împuşcate, fie înjunghiate.

Cum îi păcălea pe poliţişti şi pe reporteri

„Îmi place să ucid oameni pentru că e amuzant“, declara cel care se autointitula Zodiac, într-un ziar din San Francisco. Pe data de 20 decembrie 1968, celebrul criminal a împuşcat un cuplu de îndrăgostiţi în timp ce se aflau în maşină. A fost numai debutul şirului sǎu de crime terifiante, care i-a îngrozit pe locuitorii din San Francisco.

Acesta a reuşit să-i păcălească pe poliţişti şi pe reporteri prin felul său de a acţiona. Ca să sporească misterul din jurul său, ucigaşul obişnuia să trimită scrisori codate pe adresele unor ziare, utilizând drept simbol o cruce încercuită. Dar nu s-a mulţumit cu atât şi într-o zi a trimis prin poştǎ un tricou pătat de sânge, pentru a-şi demonstra identitatea, după care a urcat într-un autobuz şcolar şi s-a amuzat ameninţându-i pe copii cu un pistol. 

Poliţia din San Francisco a anchetat numeroşi suspecţi, însă a eşuat în a-l prinde pe adevăratul criminal. 

S-a lăudat că a ucis 37 de persoane. Poliţia ştia doar de 5 

În iulie 1969, o scrisoare semnată Zodiac Killer ajungea ziarul The San Francisco Examiner. Scrisoarea conţinea un mesaj codificat şi i-a pus pe jar pe spărgătorii de coduri şi pe criminalişti. Au urmat alte şi alte scrisori enigmatice, în care psihopatul îşi bătea practic joc de poliţiştii aflaţi pe urmele sale. Acuzat oficial de cinci crime şi de două tentative, celebrul criminal s-a lăudat că în realitate ar fi făcut 37 de victime. History Channel a publicat o listă cu crimele sale şi a realizat o serie de docmentare pe această temă. 

„Moştenirea“ psihopatului rezistă şi azi şi a inspirat şi alţi criminali mai puţini celebri, dar şi zeci de jurnalişti, autori de cărţi şi realizatori de emisiuni şi regizori şi  producătorii de la Hollywood. În 2007, David Fincher a regizat ecranizarea poveştii cu acelaşi nume, care i-a avut în rolurile principale pe Robert Downey Jr. şi pe Jake Gyllenhaal.

 „Poliţia nu mă poate prinde niciodată, pentru că sunt prea inteligent pentru ei“, se  lăuda acesta într-o scrisoare adresată ziarului San Francisco Chronicle. Şi chiar a avut dreptate, având în vedere că nu a fost niciodată prins. 

Un fost ofiţer de poliţie adânceşte misterul

Lyndon Lafferty, un ofiţer de poliţie, în prezent pensionar, care a făcut parte din echipa de anchetatori a cazurilor, a scris în 2012 „The Zodiac Killer Cover-Up“, o carte care s-a bucurat de succes. Lafferty susţine că, în realitate, s-ar fi descoperit identitatea agresorului încă din 1971 şi că celebrul criminal trăieşte în prezent în Solano County, California, potrivit Daily Mail. Poliţistul a mai scris că mobilul crimelor ar fi fost adulterul comis de fosta sa soţie. Practic, criminalul ar fi început să ucidă după ce soţia sa ar fi avut o aventură cu un judecător de la Curtea Superioară din Solano. 

Lyndon Lafferty a mai scris că identitatea psihopatului a fost descoperită încă din anul 1971 de un grup de ofiţeri de poliţie agenţi pensionari, agenţi federali şi judecători, denumit „Mandamus Seven“, însă nu a fost niciodată arestat din cauza presiunilor politice şi a corupţiei din interiorul poliţiei, care nu a ţinut cont de informaţiile primite. 

Iar dacă adevăratul Zodiac Killer n-a fost niciodată prin, poliţia a arestat, în 1991, un bărbat pe nume Arthur Leigh Allen, care se potrivea cu portretul robot al criminalului. Ulterior s-a dovedit că agenţii criminalişti au mers pe o pistă falsă, pentru că amprentele lui Allen şi testul ADN nu s-au potrivit cu cele ale ucigaşului, iar acesta a fost eliberat. 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite