1 Mai pe litoral: exces de droguri şi de alcool, artificii neautorizate. Un şofer şi-a pus fetiţa de 11 luni la volan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Minicavanţa de 1 Mai pe litoralul Mării Negre a însemnat nu doar relaxare şi voie bună. Uitând total de legi, petrecăreţii au ajuns în atenţia autorităţilor.

Un constănţean a încredinţat volanul maşinii sale fetiţei lui de numai un an. Isprava lui D.T.-G., în vârstă de 28 de ani, care a condus maşina prin Mamaia, punându-şi fiica la volan, a fost comisă la 30 aprilie, iar la 2 mai, Poliţia Rutieră Constanţa l-a identificat pe şofer. Are dosar penal pentru fapta sa.

Alţi doi bărbaţi, administratori de firme, au folosit jocuri de artificii neautorizate pentru distrarea clienţilor. M.M.-A. (35 ani) şi E.S. (40 ani) au dosar penal pentru efectuarea de operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept.

Şi în fine, consumul de droguri a fost una dintre distracţiile turiştilor. Ca în fiecare 1 Mai, poliţiştii Antidrog fac razii în cluburile de pe litoral, iar jandarmii i-au prins pe unii consumatori în flagrant.

O patrulă a Grupării Mobile de Jandarmi Constanţa a surprins în noaptea de duminică spre luni, în staţiunea Mamaia, patru persoane care-şi făceau nişte joint-uri, având trei cutii metalice şi un toc de ochelari în interiorul cărora erau „fragmente vegetale de culoare verde şi două pliculeţe autosigilante transparente cu pulbere albă“. Lângă acestea a mai fost descoperit un grinder pentru mărunţit şi un set de foiţe şi filtre pentru confecţionat ţigarete.

Cei 4 indivizi aveau vârste între 31 şi 35 ani şi la vederea militarilor au început să se agite, au aruncat pe jos ţigaretele, au mărit ritmul de mers şi s-au urcat într-un autoturism. Au fost somaţi, au coborât din autoturism şi li s-a făcut controlul corporal sumar şi al autovehicului. Grinderul, cutiile, tocul, pliculeţele autosigilante şi ţigaretele găsite asupra lor vor fi predate Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, pentru continuarea cercetărilor.

La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, zeci de tineri au ajuns în stare precară, având nevoie de îngrijiri medicale. Testele toxicologice făcute au revelat că pacienţii consumaseră substanţe interzise. Zece persoane au rămas internate. 

Pe aceeaşi temă: 

ANAT: Litoralul a atras peste 40.000 de turişti de 1 Mai. Grad de ocupare de 100% în Mamaia şi Vama Veche

Extremele de 1 Mai din Vama Veche: somn pe plajă sau în hotel de patru stele. Cât costă o noapte de cazare într-un apartament de lux

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite