În memoria lui Emanoil Rujanschi, plugarul care a luptat pentru istoria satului înfiinţat de ceangăi în urmă cu un secol
0
Emanoil Rujaschi, omul cu câteva clase, dar cu suflet mare, care a luptat toată viaţa pentru a scoate din anonimat satul natal, Oituz, înfiinţat în urmă cu un secol de familii de ceangăi, a murit.
Satul Oituz este unic în peisajul dobrogean. Localitatea care aparţine de comuna constănţeană Lumina, din punct de vedere administrativ, a fost înfiinţată în urmă cu un secol de către familii de ceangăi din satul băcăuan Luizi-Călugăra, veniţi în Dobrogea în căutarea pământului făgăduinţei.
Plugar de felul său, Emanoil Rujaschi şi-a dorit mereu să aducă ceva locului unde a crescut şi unde şi-a înmormântat băiatul.
El s-a născut în Sibioara, dar a trăit în Oituz. „Nu este meritul meu“, spunea omul de fiecare dată. „Am avut un profesor de psihologie care m-a ajutat, Ciprian Butăcel, cu care stăteam până la două noaptea şi sunam peste tot să vedem cum să facem“, a povestit el pentru Adevărul.
Singur a mers la filiala din Constanţa a Arhivelor Naţionale şi la Biblioteca Judeţeană I.N. Roman de unde a strâns date şi le-a pus într-o carte. „Urmaşii mei să o completeze şi să o facă mai frumoasă“, le-a spus el celor prezenţi.
Ideea de a scrie o monografie i-a venit după ce nepoata sa a avut de făcut o temă „De unde ne tragem noi“. Monografia, scoasă în câteva zeci de exemplare, a fost tipărită doar din banii lui. „Pentru mine, banii nu contează. Pentru mine, cartea este un reper pentru istoria locului“, spunea omul care se trage din germani.
A avut o copilărie grea. Tatăl său, Paul, avea 17 ani atunci când a fost luat de pe stradă din Cogealia (în prezent, Lumina) şi deportat în fosta U.R.S.S. „Era 14 ianuarie 1945 când tatăl meu şi alţi nemţi din localitate au fost ridicaţi şi trimişi la muncă silnică. El nu mi-a povestit niciodată prin ce a trecut, însă cei care l-au însoţit au spus drama lor“, spune bărbatul.
Viaţa tatălui său nu avea să fie uşoară nici după deportare. Fiind etnic german, era considerat hitlerist şi nimeni nu îi dădea un loc de muncă. Aşa se face că omul a fost nevoit să facă multă vreme chirpici, folosit la construirea caselor, pentru a-şi putea întreţine familia. Fiul său, Emanoil, visa să înveţe mai multă carte, dar părinţii erau săraci. Aşa că omul s-a făcut tractorist, dar toată viaţa sa a încercat să-şi depăşească condiţia. Strângea din dinţi atunci când îi puneau să arunce şi pământ în sacii cu cereale pentru a ieşi producţia record. A trăit, spunea el, în praf. Dar era fericit când asculta ciocârlia. Acum, la bătrâneţe, şi-a cheltuit toţi banii pentru satul său.
Istoricul Lavinia Dumitraşcu a transmis câteva cuvinte în memoria lui: „A ,plecat' nea Rujanschi. . Din Oituzul dobrogean. Un om cu un suflet mare, din care ne-a oferit tuturor: monografia singurului sat de ceangăi din Dobrogea, o bibliotecă publică făcută în casa lui, placerea de a vedea ,Bunicuţele" jucând pe melodii ceangăesti şi româneşti, copiii satului cântând. Ca să completez ce a scris domnul Macovei. S-a zbătut pentru tot ce a realizat. Cam singur. Omul cu 6 clase, tractoristul mândru de meseria sa a făcut pentru satul său ce n-a făcut nicio autoritate: l-a făcut cunoscut în toată tara. Mai avea multe planuri. Sunt onorată că m-am numărat printre oamenii apropiaţi ai domniei sale. Şi-mi plânge sufletul. Sa te odihnească Dumnezeu, nea Rujanschi! Sarutmana!“
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
